Cum sa cooperezi cu copilul tau



answear.ro

Relatia educationala

Unul din aspectele raporturilor intre parinte si copil o constituie relatia educationala. Toti suntem chemati, ca parinti, sa ne educam copilul. Ne lasam educati doar de cei in care avem incredere, de cei care simtim ca le pasa de noi, ne accepta asa cum suntem, ne respecta, ne vor binele, nu ne vor insela sau trada. Dificultatea procesului educational este ca nu poti educa pe cineva ce nu se lasa educat. Asadar la baza procesului educativ se afla relatia intre maestru si discipol.

Educatia opereaza asupra a ceea ce avem mai valoros: noi insine. De aceea nu putem educa pe cine nu se lasa educat...!

Desi putem uneori determina pe cineva sa actioneze prin constrangere sau manipulare, la nivel comportamental, aceasta nu-i va schimba semnificativ felul de a fi; odata cu incetarea actiunii coercitive comportamentul acestuia se va schimba si va actiona in conformitate cu convingerile sale reale.

 

Celorlalti nu le pasa cat stii, pana nu stiu cat iti pasa tie de ei!”
Autor necunoscut

 

Despre atitudine

Atitudinea este modul in care ne raportam  fata de diferitele aspecte  ale realitatii si fata de propria persoana, exprimat prin actiuni. Ca mentori (parinti sau profesori) trebuie sa ne intrebam cum suntem  noi perceputi in relatia cu copii si discipolii nostri. Daca ne comportam astfel incat starnim o reactie de respingere, sa nu ne asteptam sa primeasca de la noi sfaturi sau invatatura. Ei vor accepta pozitia de discipol doar in relatie cu cineva pe care il respecta.

Ne vor asculta doar in masura in care ne considera in inima lor vrednici de calificativul de mentor. In caz contrar vor gandi: “Daca il ascult o sa ajung ca el: un om frustrat, un om fara demnitate, fara succes, …. “. Discipolii au nevoie de modele. Daca nu putem fi un model pentru ei, nu putem sa-i invatam nimic. Nu putem oferi ceea ce nu posedam! Poate credem ca diplomele sau statutul nostru ne dau credibilitate si constituie argumente suficiente pentru a le transmite niste cunostinte. Dar nu de cunostinte au ei nevoie in primul rand, ci de o filozofie de viata, un model de viata. Informatii se pot acumula citind carti si consultand materiale de pe Internet. Cunostintele in sine nu dau nimanui sentimentul de realizare, de implinire. Fara entuziasmul mentorului fata de obiectul invatarii, fara sustinerea cuvintelor prin propriul comportament, actul educational va fi lipsit de valoare.dEpurtat.ro

In general in relatiile educationale suntem tentati sa arboram o atitudine de superioritate care tradusa in cuvinte ar putea suna cam asa: “acum EU iti voi da TIE o lectie”, sau “ acum te voi pune la locul tau”, “iti voi baga eu mintile in cap”, “iti voi arata eu acum care dintre noi e mai grozav”, “ eu iti spun cum e mai bine pentru tine”. Aceasta atitudine, adaptata pentru supravietuirea in jungla sociala, tradeaza in fapt o inferioritate aproape animalica si nu este compatibila cu un spirit superior.

Atitudinea corecta fata de copil este cea de solidaritate si empatie care s-ar putea traduce in cuvinte ca: “te inteleg, sunt de partea ta”, “nu esti singur, sunt alaturi de tine”, “sa facem asa incat sa avem amandoi de castigat”, “sa gasim impreuna o solutie”, “in locul tau poate as fi procedat la fel”, “toti suntem supusi greselii”, “imi inchipui cat e de greu sa treci prin asta”.

Discipolii au nevoie de un mentor care sa le arate prin propria viata, dincolo de cuvinte, atitudini exprimate in actiuni, asa cum sunt exemplificate in tabelul urmator.

Este foarte important sa clarificam cativa termeni care apar in tabel:

• Atitudinea ”te inteleg” nu inseamna ca si suntem de acord! De exemplu pot sa te inteleg ca esti atat de suparat  incat iti vine sa omori pe cineva, dar nu pot sa fiu de acord sa o si faci!

• “Sunt de partea ta” nu implica faptul ca suntem de acord cu fapta sau pozitia lui ci exprima disponibilitatea de a-l sprijini in situatia prin care trece, ii transmite  mesajul “chiar daca ai gresit, nu esti singur in aceasta dificultate, sunt aici, gata sa te ajut”.

• “Te accept asa cum esti” nu implica faptul ca persoana  nu are nevoie de schimbare ci exprima faptul ca dragostea nu este un sentiment care tine de performantele persoanei. Adevarata dragoste transmite mesajul: te iubesc asa cum esti si voi fi alaturi de tine in devenirea ta; nu voi astepta sa devii perfect sau sa atingi niste standarde ca sa te pot iubi; doresc sa te schimbi, dar te iubesc de pe acum.

Atitudini Actiuni
Inteleg ca fiecare persoana isi are nevoile, dorintele si interesele sale, si actioneaza in conformitate cu acestea! Copilul meu este o astfel de persoana! Nu voi incerca sa determin pe cineva prin constrangere sa actioneze impotriva vointei lui. Nici chiar pe copilul meu! Il voi convinge, ii voi explica implicatiile deciziei lui.
Daca cineva se afla intr-o situatie de inferioritate (este copil, sau elev) nu inseamna ca interesele sale sunt mai putin importante! Atitudinea mea va fi de respect fata de ceilalti si am cerinta la randul meu sa-mi fie respectat acest drept! Nu voi trece cu “buldozerul” peste interesele celorlalti doar pentru a-mi satisface propriul interes.
Faptul ca avem interese diferite, adica in acest moment exista intre noi un conflict de interese nu inseamna ca noi ca persoane suntem in conflict. Voi cauta in cazul unui conflict de interese sa gasesc o solutie favorabila ambelor parti. Nu voi abuza de pozitia de autoritate
Inteleg ca toti avem nevoie de hrana sufleteasca cum ar fi recunoasterea valorii personale, securitate emotionala. Atitudinea mea fata de copilul meu va fi:
te apreciez, te inteleg, toti suntem supusi greselii, sunt de partea ta, orice problema are o solutie, tin la tine si te accept asa cum esti
Voi cauta sa ofer celor din jur, in primul rand copilului meu, meu hrana sufleteasca, prin incurajare, lauda, aprobare, apreciere, intelegere, si la randul meu, ma consider indreptatit sa caut compania celor care imi ofera aceasta hrana. Nu voi traumatiza pe nimeni prin cuvinte depreciative, jignitoare, ofensatoare, care sa-i lezeze imaginea de sine (valoarea personala), sau care sa-i inoculeze frica!!!


C
redibilitatea

Avem tendinta sa consideram ca traim pe baza a ceea ce stim, dar realitatea demonstreaza contrariul. Nu toate cunostintele se transforma in actiuni, deoarece ele nu s-au transformat mai intai in atitudini.

Exista o discrepanta mai mare sau mai mica intre cunostintele, valorile si convingerile declarate de cineva si modul practic in care isi traieste viata. E ca si cum am avea doua personalitati. Exista multe lucruri pe care consideram ca le stim, insa ele se afla doar in zona ideilor si cunostintelor, ele nu au devenit “trup” in noi si nu se manifesta in actiunile noastre. Daca comportamentul nostru exprimat in actiuni sustine principiile noastre exprimate declarativ, vom deveni credibili, in caz contrar vom pierde respectul copiilor si ne vom pierde autoritatea educationala asupra lor.

La fel stau lucrurile cand e vorba de comiterea unei greseli. A ne recunoaste greseala si chiar a ne cere scuze copiilor cand am gresit fata de ei face ca credibilitatea noastra sa creasca, in caz contrar, ea va scadea.

In general in familie sunt promovate la nivel declarativ principii sanatoase:

  • sa fii sincer, deschis, corect;
  • sa imparti in mod echitabil sarcinile si raspunderile;
  • sa oferi suport si empatie;
  • sa comunici cu partenerul;
  • sa dialoghezi, adica nu numai sa spui, dar sa si asculti ce ti se spune;
  • sa oferi actiune si iubire;
  • sa nu astepti sa dai ajutorul doar cand ti se cere, ci sa si intuiesti cand vreun membru  al familiei are nevoie de ajutor, si sa-l dai neconditionat;
  • sa incurajezi realizarile unui membru al familiei si sa-i acorzi sprijin.

 

Dar ce se intampla la nivel comportamental? De exemplu, un parinte fumator si care consuma regulat alcool interzice consumul acestora de catre adolescenti. Isi submineaza singur autoritatea. Sfatul nu va fi urmat, va determina doar ascunderea adolescentilor de ochii parintilor pentru a fuma si a bea.

Atitudinea noastra va determina relatia si reactia adolescentului. Fiind in perioada de cautari, de indoieli, teama, este  mult mai sensibil la orice modificare de comportament din partea adultului. Crescut sub ochii nostri de parinte, am acumulat un fond intuitiv pentru a putea simti intentii, atitudini, stari, ale copilului chiar fara ca acesta sa si le exprime. „Sigur a avut azi o problema”. Uneori simte mai in detaliu si remarca cu siguranta: „E clar, e vorba de o nota proasta”; „Iar l-au tachinat colegii”; „Totul a mers bine”; „O zi fara nimic nou”.

Este valabil si invers. Nu de putine ori am auzit remarci la copiii ce-si priveau parintii care veneau acasa: „Azi e cu capsa pusa. Nu poti sta de vorba” sau din contra „Pot sa-i spun ce am de spus, ca e in toane bune”.

 

Dualitatea Rational-Emotional

“Inima isi are argumentele sale pe care ratiunea nu le intelege”

(Pascal)

Specialistii arata ca creierul nostru  este compus de fapt din doua creiere, unul rational – cortexul si unul emotional-sistemul limbic. Asa cum avem doi ochi pentru a avea perceptie spatiala stereoscopica, avem doua creiere pentru a avea o perceptie stereoscopica in spatiul social. Permanent interogam spatiul social din punct de vedere rational si emotional. Trebuie sa ne obisnuim sa ne constientizam si sa ne controlam sentimentele, aceasta se numeste inteligenta emotionala. Comunicarea are de asemenea aceste dimensiuni: una de continut rational si cealalta de factura relational-emotionala.

In situatii de criza, cand copilul traieste profund emotional, el are nevoie de o comunicare de aceeasi natura, emotionala. Daca vom incepe sa argumentam rational, mesajul pe care il vom transmite va fi de fapt ca nu ne pasa de emotia pe care el tocmai o traieste.

Cand copilul se loveste si noi argumentam: “ti-am spus de atatea ori sa fii atent…”, nu facem decat sa ne indepartam de el. Mesajul transmis este: “asa iti trebuie, ti-ai primit lectia, nu-mi pasa de tine deoarece nu m-ai ascultat”. El nu mai are nevoie de o lectie pentru ca tocmai a primit-o. Acum el are nevoie de cineva care sa-i spuna: “imi pare rau ca te-ai lovit, stiu cat de tare poate sa doara” care transmite un mesaj de empatie si solidaritate: “sunt alaturi de tine in aceasta suferinta, te inteleg…”. Dupa incetarea crizei se poate trata problema si la nivel rational: “ai vazut ce se poate intampla si ca era spre binele tau sa asculti. Ce iti propui sa faci in viitor intr-o situatie asemanatoare cu asta?”

Abia dupa incetarea  fazei emotionale, vom putea comenta dezacordurile transant, fara ascundere, argumentand si punctand cu calm, cu rabdare fiecare idee.

 

Interactiunile in familie. Cum sa comunicam cu un copil

Familia – este o comunitate de oameni cu propriile sale obligatii si responsabilitati. Este institutia publica cea mai veche. Ca orice alta comunitate, indeplineste functii care acopera toate ariile vietii. Familia este cea mai importanta institutie de suport  emotional si material, o garantie pentru cresterea si bunastarea membrilor sai. Interactiunile din cadrul familiei satisfac nevoile dezvoltarii personale, deschidere si depasirea anxietatii precum si siguranta si confort. Fara interactiune nu pot exista interrelatii. Membri familiei se asociaza in toate sferele activitatii familiale, iar acesta este factorul cheie care stipuleaza stabilitatea si functionalismul ei.

Modul in care familiile interactioneaza face diferenta intre familiile autoritare  si familiile care educa, dupa cum urmeaza (Liobikienė, Šimkienė 2004):

Familia autoritara (inchisa) se caracterizeaza prin interactiuni unde conformitatea si ascultarea regulilor stricte, valorilor si asteptarilor  sunt fundamentale cererilor familiale. Mediul emotional in asemenea familii se remarca prin insensibilitate/indiferenta, tensiune si negarea sentimentelor. Comunicarea este adesea ineficienta si deformata/denaturata, abilitatea de ascultare este slaba iar sentimentele mai profunde nu sunt exprimate. Relatiile dintre parinti si copiii sunt dictatoriale, frica este prezenta, iar opiniile copiilor sunt ignorate.

Familia care creste (deschisa) se carecterizeaza prin interactiuni predominant deschise si flexibile. Directivele si aprobarile sunt prezente in locul regulilor stricte. Interrelatiile sunt calde, deschise  si sensibile. Sentimentele sunt  exprimate liber. Comunicarea este deschisa, clara si efectiva. Relatiile dintre parinti si copii sunt indreptate catre dezvoltarea copilului si dezvaluirea oportunitatilor. Parerea copilului este ascultata si respectata.

Exista schimbari constante in relatiile de familie care sunt determinate de cursul dezvoltarii. De-a lungul stadiului de dezvoltare familiala sunt cerute lucruri diferite de catre membrii familiei. Acest lucru inseamna ca si interrelatiile din familie se schimba.

 

Trasaturi ale interactiunilor familiale

Pe masura ce structura familiei se modifica, natura interrelatiilor in familie se schimba si ea (Taskinen, Kohkonen & Varilo, 1994).

Primul stadiu al dezvoltarii familiale – familia in formare. Un simt al aliantei/uniunii este nutrit in familie. Fiecare persoana intr-o familie aduce cu sine anumite experiente de interactiune dintr-un  mediu  familial anterior  (parinti, casatorii anterioare) si le transfera in propria viata si familie. Rolurile sociale de sot si sotie sunt coordonate. Impreuna ei invata cum sa rezolve problemele vietii si sa depaseasca anumite conflicte. [N.e.: avand in vedere raspandirea in masa a termenului de “rol”: rol de student, fiica, sotie, sot etc, si alinierea neconditionata la acestea (nu sunt un om/suflet care cunoaste alt om/suflet – respectiv tatal/mama/copilul si tocmai acest lucru duce la dificultatea parintilor de a intelege ca fiul nu este o prelungire a lor, ci un suflet despre care nu stiu nimic), putem sa analizam si dintr-o alta perspectiva aceasta notiune. Dupa opinia noastra, in contextul familial-social, daca parintii NU SUNT ci indeplinesc niste roluri date/oferite de catre institutiile sociale si cartile specializate care spun CUM AR TREBUI SA FACA/SA FIE parintii, fara ca acestia sa inteleaga, sa decida, sa integreze valorile umane fundamentale superioare, acestia isi asuma niste roluri sociale care le limiteaza cadrul de dezvoltare. Intotdeauna vor avea sentimentul ca “vor asculta de o voce exterioara” si nu “de una interioara”. De aceea ar fi bine ca in primul rand sa se dezvolte pe ei insisi, apoi sa creasca pe altii.
In momentul in care familia este considerata sociala de catre membrii ei, ea se supune regulilor acestui sistem social, prin statutul dobandit – al casatoriei. Nu mai sunt fiinte umane care-si pun in comun calitatile, ci se vor supune voit sau nu, constient sau nu, unui sistem social care are regulile sale proprii ce le vor prescrie dezvoltarea, evolutia, functiile si rolurile. Luam unul din ex. cunoscute de noi: Ea doreste sa iasa cu prietenele la un restaurant. Este casatorita. Nu vrea sa mearga singura, iar sotul considera ca este ciudat sa fie singur printre atatea femei si nici nu-i face placere sa iasa. Femeia nu mai iese la restaurant, pentru ca fiind doi oameni casatoriti, sunt o familie, o institutie edificata, nu mai sunt doi oameni separati, trebuind astfel sa mearga impreuna. Sunt niste actori, pe care-i joaca piesa.
Oare cand vom juca si “rolul” Omului? Oare cand vom inceta sa socializam dragostea, respectul, libertatea personala, sentimentele pure care unesc un cuplu, o familie?!
In dragostea sa nemarginita pentru copii, prin multiplele sale scrieri Dr. Haim Ginott ne-a lasat mostenire: “Nu fi un parinte, fii o fiinta umana care este parinte”. Nu juca rolul de parinte, fii o fiinta umana care ESTE parinte.
Plecand de la celebra exprimare a lui Shakespeare “lumea este o scena, iar oamenii sunt actori”, majoritatea oamenilor s-au limitat sa joace un rol. In loc SA FIE, in loc sa TRAIASCA ei doar joaca roluri. Acesta este motivul principal al multor dezbinari familiale, al divorturilor, al copiilor parasiti de catre parinti, al parintilor abuzivi.
Doi tineri se indragostesc si in loc sa dea frau liber sentimentelor si sa le traiasca cu intensitate, ei se indreapta extrem de rapid spre noul rol care se prefigureaza in viata lor: casnicia. Risca astfel ca in loc sa fie sot si sotie, ei sa devina actori cu rol de sot si rol de sotie jucat pe marea scena a propriului apartament. In clipa in care apare un copil, in loc sa il considere o noua fiinta umana ce trebuie educata, formata, inteleasa etc, ei se marginesc din comoditate la rolul de parinte. Ca in orice piesa, vine un moment in care rolul ia sfarsit spectatorii aplauda finalul, se ridica, pleaca discutand cateva minute pe drum si apoi uita cu totul de piesa jucata. In mod asemanator, barbatul si femeia vor juca rolul de parinte pentru o perioada de 18-20 ani in conformitate cu scenariul scris de un scriitor necunoscut (experienta de viata, convingeri, natura umana, Dumnezeu, soarta – alegeti voi). Cand rolul se termina ei invita copilul sa-si ia bagajele, sa se mute, sa inceapa o noua viata, repetand astfel ciclul pe care ei deja l-au incheiat. Toate filmele americane arata genul de familie in care copilul este trimis sa-si castige existenta, sa aduca bani, sa aiba o viata asa-zis independenta – la care se adauga presiunea mariajului: “Cand te insori?/Nu te mariti?” -, cand in realitate tatal si mama nu fac altceva decat sa considere ca rolul lor s-a terminat si ei trebuie sa joace intr-o alta piesa, cea in care doresc sa faca tot ceea ce au chef, fara a mai fi ingraditi de prezenta si atentia necesara copilului. In loc sa isi forteze copilul sa ia viata in piept la modul brutal, ei ar trebui sa-l pregateasca pentru viata, sa-l indrume, sa-i dezvolte aptitudinile native si sa-l sustina sa-si gaseasca propria directie. Abia cand acestea sunt indeplinite, viitorul adult este pregatit sa faca pasul inainte, intr-un mod echilibrat si armonios pastrand totodata relatii excelente cu familia, relatii bazate pe iubire si respect.]

Al doilea stadiu – familia ai carei membri se pregatesc sa devina parinti. Aceasta perioada incepe cu asteptarea unui copil si dureaza pana copilul implineste doi sau trei ani. Rolurile familiale se schimba, iar perioada este mai complicata. Trebuie sa inveti sa fii parinte. Acest stadiu familial este important mai ales pentru familiile care asteapta primul lor copil. Relatiile din familie trec la un alt nivel de calitate. Trebuie sa invete sa accepte noile roluri de mama si tata. Parintii trebuie sa invete sa modeleze interrelatii deschise care nu sunt defensive.

Al treilea stadiu – familia cu un copil de varsta pre-scolara. Stilul dominant de crestere incepe sa se desfasoare in mod clar in aceasta perioada. Relatiile dintre parinti sunt influentate si de cat de bine pot sa isi coordoneze pozitiile in cresterea copilului. Familiile cele mai armonioase sunt acelea care sunt de acord asupra pozitiilor generale cu privire la educatia/cresterea copilului decat cele care sunt incapabile sa gaseasca o modalitate de compromis cu privire la cine este mai bun la cresterea copilului si la ce metode sa recurga.

Al patrulea stadiu – familia cu un copil de varsta scolara experimenteaza schimbari care au legatura cu intrarea  copilului la scoala. Copilul isi largeste cercul de legatura/prietenie, iar membrii familiei devin mai putin importanti decat erau inainte. Parintii, mama in mod deosebit, adesea experimenteaza o perioada de anxietate datorita distantarii copilului de familie. Daca nu exista impacare cu aceasta schimbare, conflictele intre membrii familiei devin mai frecvente.

Al cincilea stadiu – perioada familiei cu un adolescent este adesea la fel de dificil precum este si adolescenta. Copilul este aruncat in lumea adultilor, creandu-si propriile reguli si standarde comportamentale, criticandu-i pe parinti si pe cei asemanatori. Parintii traiesc aceasta perioada in tensiune, pentru  ca rolurile lor de educatori  se schimba. Copiii lor devin adulti, urmand sa plece de acasa.

Al saselea stadiu – familia redusa este de asemenea o perioada cu schimbari semnificative in relatiile de familie. Legaturile dintre copii si parinti se slabesc. Odata ce rolul de parinte se slabeste parintii adesea experimenteaza o criza. Nu se mai simt necesari pentru copii si sunt fortati sa isi recreeze propriile relatii.

Copilul reprezinta axa legaturilor familiale. Odata cu aparitia unui copil in familie, una dintre cele mai importante functii ale familiei devine socializarea si cresterea copilului. Relatiile din familie determina formarea personalitatii incepand cu primele zile de viata ale copilului. Copilul se formeaza, isi formeaza parintii precum si mediul. Ca oricine, copilul isi creaza propriile relatii cu persoanele din mediul inconjurator.

„Manuirea” comportamentului unui copil este una dintre cele mai importante obligatii ale unui parinte. Manuirea comportamentului inseamna sa il invatam pe copil sa se comporte adecvat in anumite situatii.

Pentru a creste sanatos, un copil are nevoie nu numai de dragoste si atentie ci si de reguli si limite ale comportamentului, mai ales atunci cand sprijinul copilului incepe sa se clatine.

Se pot distinge urmatoarele modalitati de manuire ale comportamentului unui copil:

Disciplina cuprinde reguli, principii si standarde de comportament pe care parintii le dezvolta pentru copii. Disciplina traseaza anumite limite prin care acordandu-le atentie, copiii invata sa se comporte intr-o maniera sociala acceptabila.

Pedeapsa este amenda pe care un copil o plateste atunci cand incalca anumite reguli si principii stabilite de parinti. Pot exista diferite tipuri de pedepse, precum pierderea unor privilegii, inlaturarea de la situatie si intoarcerea sau restabilirea/reinstalarea a ceva. Pentru ca o pedeapsa sa aiba sens trebuie in primul rand sa existe reguli clare, constante si justificate. Un copil trebuie sa stie ce anume  este permis si ce nu. Pedeapsa este eficienta numai atunci cand este aplicata imediat dupa comportamentul necorespunzator, aplicata dupa fiecare comportament neadecvat si nu este vatamatoare/nedreapta (copilul nu va fi injosit in fata celorlalti, nu va fi batut sau altele asemanatoare).

Lauda este un cuvant, o fraza sau orice alta modalitate care permite copilului sa se simta norocos si fericit. Merita sa laudam eforturile copilului, munca si alte aspecte.

Parintii care isi iubesc copilul pentru ceea ce este si ii impun limite comportamentale fara sa il injoseasca pe el ca si individ, contribuie cel mai bine la cresterea sa.

Relatiile dintre parinti si copii sunt extrem de importante pentru dezvoltarea copilului. Dorind sa devina o persoana care se respecta, parintii trebuie sa isi invete copiii moduri sanatoase/infloritoare/prospere de a stabili legaturi. Ce sunt modurile sanatoase/infloritoare de a stabili legaturi? Asocierile sanatoase/infloritoare implica sentimente si ganduri exprimate liber si un respect profund fata de ceilalti ca indivizi egali fara a se tine cont de varsta si sex.

Ca terapeut de familie Satir (citat in Loeschen, 1993) afirma, ca familia sanatoasa este cea ai carei membrii stabilesc legaturi unii cu altii in mod deschis, direct si cu respect. Ea face diferenta intre urmatoarele cinci libertati care trebuie implementate intr-o familie sanatoasa:

  • “Libertatea de a vedea  si a auzi ce se intampla”. Realitatea este acceptata in familie pentru ceea ce este. Nimeni nu trebuie sa se prefaca atunci cand ceva este gresit sau merge rau.
  • “Libertatea de a simti”. Membrii familiei isi pot exprima liber sentimentele. Sentimentele nu sunt clasificate ca fiind bune sau rele.
  • “Libertatea de a spune ce simti si gandesti”. Aceasta este libertatea de a-ti exprima propriile ganduri si sentimente fara a se teme ca vor fi intelesi gresit, ca vor fi pedepsiti.
  • “Libertatea de a cere ce doreste.” Fiecare membru al familiei are libertatea de a-si exprima dorintele fara a tine seama de varsta sau sex.
  • “Libertatea de a-si asuma riscul”. Abilitatea de a risca si de a accepta provocarile ofera membrilor familiei posibilitatea de a creste si de a se imbunatati.

 

Proiect in parteneriat: “Parintii ca facilitatori in alegerea traseului profesional pentru copiii lor. Program de pregatire  a consilierilor scolari bazat pe cooperarea cu parintii.”

dyfashion.ro

Un raspuns pentru “Cum sa cooperezi cu copilul tau”

  1. rodi says:

    Foarte frumos articolul, bine structurat si foarte util, usor de inteles si aplicat.
    Multumesc din suflet ….
    Aveam nevoie de niste confirmari…

Lasa un comentariu