Cum il cresti, asa il ai

Cum il cresti, asa il aiTu, ca parinte, esti unicul raspunzator de ceea ce este si devine copilul tau.

Ai un copil echilibrat, increzator in sine, vesel, iubitor? Tu l-ai modelat. Ai un copil speriat, trist, nemultumit? Si care se simte mereu pierdut in lumea asta mare? Tu l-ai modelat.

Multi parinti, poate cei mai multi, vor spune ca nu e deloc asa, ca ei i-au invatat pe copii numai de bine, ca i-au sfatuit sa nu faca una sau alta, dar degeaba… copiii nu i-au ascultat, au facut ce au vrut ei si, bineinteles, lucrurile s-au terminat prost.

Ei bine, tu, parintele, esti singurul raspunzator de faptul ca copilul tau nu te-a luat in seama si nu te-a ascultat atunci cand i-ai dat un sfat (poate ca si tu obisnuiesti sa nu-l iei in seama pe copil cand iti spune ceva…).
Inseamna ca inca nu ai gasit calea de a ajunge la inima lui, inseamna ca, sufleteste, inca esti departe de copilul tau.
Iar aceasta cale pana la inima copilului tau, tu trebuie sa o gasesti, pentru ca tu esti adultul, tu esti cel care e mai puternic, tu ai viziunea de ansamblu si capacitatea de a lua decizii.
Trebuie sa fii mai flexibil, mai creativ, mai inventiv, mai subtil, mai tolerant. Iesi din tiparele in care esti prins ca in niste chingi. Lasa-ti mintea sa zburde, sa fie libera, sa primeasca semnale din lumea exterioara si sa le inteleaga. Da-ti voie sa gandesti liber.

Modelele de educatie pe care le stii – pune-le sub semnul intrebarii atata timp cat aplicarea lor te tine departe de copilul tau.

Totul trebuie pus sub semnul intrebarii – de la bonetica pusa pe capul copilului cand in casa sunt plus 25 de grade Celsius (obicei atat de raspandit si acum in multe sate romanesti), pana la Stai cuminte ca, uite, rade lumea de tine…

Atata timp cat relatia dintre tine, parinte, si copilul tau nu este una calda, sincera, de prietenie si iubire,inseamna ca undeva, in mod fundamental, gresesti.

Cine este copilul tau? Este exact persoana pe care ai creat-o tu, impreuna cu celalalt parinte, prin atmosfera pe care ati avut-o in casa, prin felul in care i-ati vorbit si v-ati vorbit, prin ceea ce ati spus, dar si prin ceea ce nu ati spus.

*

Angela si Dan au un copil de 13 ani care merge foarte prost cu scoala. Toti le spun ca e destept, dar e puturos si obraznic. Si ei cred acelasi lucru – ca au un copil destept, dar obraznic, care nu-i asculta. A ajuns sa treaca clasa cu greu. Parintii sunt epuizati nervos de toata povestea. Inca din clasa intai, copilul are meditatori la diverse materii. Ambii parinti se straduiesc sa faca lectii cu el cand vin de la serviciu. Au aplicat toate metodele – si vorba buna, si bataia, si recompensa, si „fa ce vrei, eu nu mai pot“. Niciuna din metode nu a dat rezultate. Copilul a avut performante scolare din ce in ce mai coborate. Aceasta insa nu pare sa le spuna parintilor nimic, pentru ca ei continua sa actioneze la fel ca si pana acum.

*

 

Cine sunt raspunzatori de rezultatele slabe ale copilului? Parintii. Ei sunt cei care nu au stiut sa aleaga scoala potrivita, profesorii potriviti, nu au avut rabdarea de inger pe care trebuie sa o aiba parintii cu copiii lor in toate situatiile. Parintii sunt primii care trebuie sa gaseasca modalitatea de a apropia copilul de carte, de cunoastere, de scoala. Daca parintii se asaza la masa de scris cu un aer de fiinte chinuite care, uite, dupa osteneala de la serviciu, mai vin sa faca si lectii cu copilul – aceasta stare negativa se transmite si copilului, iar ideea fundamentala este uite ce chinuiala cu lectiile astea! De asemenea, daca parintii ii transmit copilului, constient sau nu, convingerea ca numai impreuna cu ei este el in stare sa-si faca lectiile, cum sa mai aiba atunci incredere in propria capacitate de asimilare? Cu o asemenea stare de spirit, nu ai cum sa ajungi premiant.

*

Maria are o fiica de 17 ani – Lidia. Lidia e frumoasa, ordonata, harnica, dar mediocra la scoala si mereu ne- multumita, nefericita. Maria este foarte bine intentionata. Si se straduieste s-o invete pe fiica ei numai de bine. Pentru ca fiica ei sa nu sufere cat a suferit ea. Numai ca Maria greseste in mod fundamental. Ea ii spune fiicei sale – uite, sa nu te casatoresti cu primul baiat de care te indragostesti, pentru ca eu asa am facut si nu a fost bine. Am divortat, am ramas cu un gust amar, si practic niciodata nu am reusit sa fiu fericita, desi m-am recasatorit si sotul meu actual este un om minunat. Ce nu intelege Maria este urmatorul lucru – doua experiente aparent similare, traite de doua persoane diferite – sunt experiente diferite. Si pot fi diferite in mod fundamental. Adica, este foarte posibil ca fiica ei, casatorindu-se cu primul baiat de care se indragosteste, sa fie cat se poate de fericita.

Si asa face Maria cu fiecare experienta importanta prin care a trecut – ii spune fiicei ei sa nu faca la fel, ca s-o menajeze, s-o scuteasca de suferinte, neintelegand ca nu se pune semnul egal intre situatiile prin care a trecut mama si cele prin care trece fiica, intrucat eroinele acestor situatii sunt fiinte diferite. Si vorbindu-i tot timpul numai despre frustrari si suferinte, Maria o face pe Lidia sa fie si ea mereu trista si incruntata, retraind experientele mamei. Aceasta continua stare de nemultumire si tristete o face pe Lidia sa nu poata depasi stadiul mediocritatii, sa aiba rezultate slabe la scoala, in ciuda calitatilor ei si a potentialului pe care il are.

*

 

Dragi parinti, fiti constienti mereu ca tot ceea ce defineste comportamentul, starea psihica si fizica a copilului vostru este conform modelului pe care il oferiti. Daca nu va place ce vedeti la copilul vostru, corectati modelul.

Cum il inveti pe copil sa fie politicos cu ceilalti si sa-si exprime personalitatea fara a leza pe nimeni? Prin exemplul personal si prin explicatii date la momentul oportun. Daca tatal se comporta in mod ezitant si las, si copilul se va comporta la fel, pentru ca nu stie sa procedeze altfel.

*

Pe plaja, fetita Anemona, de patru ani, se joaca langa un bazin de cauciuc pe care tatal sau i-l umple, carand galetuse pline cu apa de mare. Vine o alta fetita, cam de aceeasi varsta, o frumoasa blonda cu parul cret si ochii albastri, de mana cu tatal ei. Se apropie de Anemona si, nici una nici doua, ii pocneste o palma in cap Anemonei de ii zboara acesteia sepcuta, iar Anemona cade langa bazin. Anemona incepe imediat sa planga, iar tatal fetitei cu parul cret isi ia rapid copilul in brate si dispare precipitat printre oamenii de pe plaja.
Tatal Anemonei sare imediat in sprijinul acesteia, dar copilul continua sa planga de durere si, mai mult ca sigur, de indignare fata de felul umilitor in care a fost tratata.

*

Era de datoria tatalui fetitei cu parul cret sa intervina si:

1. Sa-i ceara scuze Anemonei si tatalui ei;

2. Sa ii puna din nou pe cap fetitei sepcuta;

3. Sa-i explice propriului copil ca acesta este un comportament inacceptabil si sa-i demonstreze cum trebuie procedat cu copiii.

Fugind cu lasitate de la locul faptei, nu a facut decat sa-i ofere un model gresit de comportament propriului copil, sa arate ca a tratat un alt copil ca pe un obiect sau ca pe un animal fata de care nu are nicio responsabilitate si sa ignore un prilej foarte important de formare a caracterului propriei fiice.

 

Fragment extras din Eu te-am facut, eu te omor! – Michiela Poenaru
Editura Coresi

Lasa un comentariu