Cum arata comunicarea parinte-copil



answear.ro

Comunicarea este un proces de schimbare a informatiilor in care cel putin doua persoane se afla in contact. Termenii folositi adesea pentru descrierea procesului de comunicare sunt (Bendravimo psichologija, [Communication Psychology] 2001): emitator (persoana care transmite informatia) si receptor (persoana care primeste informatia), in timp ce informatia transmisa este mesajul.

Scopul emitatorului informatiei este de a transmite informatia intr-o maniera care este codata. Cu alte cuvinte, anumite semne sunt folosite pentru a comunica mesajul. Codarea informatiei este o expresie individuala. Depinde de experienta, varsta, atitudine si alte aspecte ale transmitatorului. Aceeasi informatie este transmisa diferit de un copil, un adult, un profesor, un angajat si asa mai departe.

Scopul receptorului informatiei este de a accepta si a intelege  informatia la care este supus, cu alte cuvinte, de a o decoda. Acest proces este de asemenea determinat de experienta individului, atitudini predeterminate si altele. Asadar, informatia primita este de obicei interpretata individual si inteleasa incorect.

Primirea eficienta de informatii apare dupa urmarea acestor cinci pasi:

  1. informatia este primita,
  2. informatia este inteleasa,
  3. informatia este acceptata,
  4. informatia este folosita si
  5. feedback-ul se realizeaza.

 

Dupa cum indica tabelul transmiterii informatiei, procesul este destul de complicat. Succesul sau depinde de ambii participanti ai procesului – cat de bine este transmisa informatia, cat de bine este receptata si cat de bun este feedback-ul. Feedback-ul ofera sansa de a ajusta intelegerea informatiei transmise. Comunicarea eficienta este un proces cu doua cai care contine feedback.

 

 

 dEpurtat.ro

 

 

Nu in cele din urma, chiar si atunci cand are loc comunicarea cu doua cai, nu este neaparat intotdeauna eficienta pentru ca pot exista bariere in comunicare.

 

 

Barierele in comunicare sunt variate si numeroase. Barierele pot sta in calea intelegerii precum vorbirea neclara, stilul transmitatorului nu este potrivit stilului sau nivelului receptorului si al celorlalti. Barierele in relatie se manifesta atunci cand exista o atitudine potrivnica fata de persoana care transmite informatia. Urmatoarele pot fi considerate bariere intr-o relatie (Gailienė, Bulotaitė si Strulienė, 2002):

 

OBSTACOLE EXEMPLE
Amenintarea Faci cum spun eu sau pleci de aici
Ordinul, comanda Trebuie sa iti vizitezi bunicii. Trebuie sa o faci si nu intreba de ce
Critica Habar nu ai cum sa te descurciIntotdeauna te smiorcai.
Judecarea Numai un idiot poate actiona asa. De ce te holbezi ca o capra?
Obligatia Trebuie sa raspunzi pentru toate acestea. Trebuie sa ma asculti.
Predica Nu ti-am spus eu ca asa va fi?Oricare cetatean decent ar trebui sa stie data aceasta.
Morala Acest fel de comportament te dezonoreaza
Comparatia Nu vei fi niciodata ca sora ta.Cu ea mergeam adesea la film dar cu tine . . .
Rusinea Nu ti-e rusine sa vorbesti asa?Daca as fi in locul tau nu as mai putea sa ma uit in ochi.
Diagnosticul Incerci sa ma ranesti cu acest fel de comportament. Instinctele tale iti sunt dusmani.
Sfatuirea timpurie Daca as fi fost in locul tau, as fi facut altceva. De ce nu ai incercat sa faci asa?
Evitarea Daca as fi fost in locul tau, as fi facut altceva. De ce nu ai incercat sa faci asa?
Umorul Nu mai plange; mai bine mergi la o discoteca. Nu fi trist, totul va trece.
Calmarea Nu-i acorda atentie; arati grozav. Totul va trece.

 

 

Unul dintre cele mai frecvente obstacole in comunicare este incapacitatea de a asculta. Se spune ca ascultarea ia cea mai mare parte  din procesul de comunicare  (aproximativ 40% din intregul timp al comunicarii). Ascultarea este obositoare; este un proces selectiv si subiectiv. Astfel apare un paradox. Desi ascultarea este unul dintre cei mai importanti facori ai comunicarii, ei i se acorda cel mai putin atentie. De exemplu, invatam un copil sa invete dar adesea uitam sa il invatam sa asculte.


A
bilitati de comunicare pozitive

Interactiunile pozitive dintre oameni se bazeaza pe empatie fata de membri propriei familii si empatie fata de ceilalti. Acestea sunt abilitati care se pot invata. Care aspecte  ale comunicarii sunt cele mai importante? Fallon (1988) identifica cele mai importante elemente in comunicare care pun bazele unei fundatii solide pentru interactiunile dintr-o familie.

“Dumnezeu ne-a dat doua urechi si o singura gura ca sa ascultam mai mult decat vorbim”

Zeno (filosof grec)

 

Ascultarea activa si pasiva

Atunci cand copilul se simte controlat, acesta se opune, santajeaza, deoarece are sentimentul (indreptatit in cele mai multe cazuri) ca interesele lui sunt lezate de parinte, care isi urmareste doar satisfacerea propriilor interese. La fel se petrec lucrurile cu orice persoana care se simte controlata.

Sa ne controlam pe noi insine, nu pe ceilalti!

Intr-o relatie vrem sa fim ascultati, intelesi, acceptati, respectati, sa fim in siguranta fizica si emotionala, sa existe incredere reciproca, nu sa fim controlati de ceilalti. Trebuie asadar sa ne controlam reactiile noastre, si sa cream mediul propice colaborarii daca vrem ca, elevul, copilul sa ni se destainuie.

Cel mai important lucru pentru o persoana cu probleme este sa gaseasca pe cineva caruia sa ii pese cu adevarat de el, care sa il asculte si sa il inteleaga chiar daca nu poate sa il ajute sa rezolve problema.

Ascultarea pasiva este o forma de comunicare cooperanta care se limiteaza la a transmite mesaje preponderent non-verbale care exprima acceptare, intelegere, empatie. Uneori cuvintele sunt de prisos, atitudinea conteaza. Ascultarea pasiva are doua etape:

  • “Deschiderea usii”, se face cu blandete, cu respect, facand o afirmatie (atentie, nu punand o intrebare!): ”Am observat ca esti trist; Vad ca ai o problema “, “daca vrei sa vorbesti cu cineva…”  nu se pun intrebari directe, deoarece ele sunt baraje in comunicare. Nu vom intreba “Ce e cu tine? Ai o problema? Ce s-a intamplat?”

Atentie! Amintiti-va faptul ca a intelege  (situatia, faptele,  sentimentele, dorintele) nu inseamna si faptul de a le aproba, de a fi de acord cu ele. Putem intelege ca-i vine „sa renunte”, „sa paraseasca”, sau chiar “sa omoare” pe cineva, dar nu putem fi de acord s-o si faca.

  • „Ascultare pur si simplu”, fara interventie, fara comentarii. Uneori putem transmite semnale de genul„Aha,…!”,„Asa deci”, „Inteleg”, Iham,„Oh”, care transmit celuilalt acceptarea noastra. Aceasta acceptare nu inseamna ca suntem de acord cu ce a facut, sau cu ce povesteste, ci exprima faptul ca suntem alaturi de el in suferinta lui, ca-i intelegem situatia prin care trece si sentimentele cu care se confrunta.

Ascultarea activa este o forma mai complexa, in care putem, in plus, sa comunicam verbal si non- verbal:

  • faptul ca suntem atenti;
  • faptul ca intelegem situatia, ca il intelegem pe el, nevoile si dorintele lui ;
  • faptul ca ii intelegem sentimentele ( fara ca acest lucru sa insemne ca ii aprobam si actiunile sau cuvintele jignitoare) ;
  • putem pune intrebari de clarificare, dar numai in legatura cu afirmatiile lui. Nu vom conduce discutia inspre ce ne intereseaza pe noi ci ii vom permite sa-si verse inima, fara sa-l contrazicem chiar daca noi suntem de alta parere.

Important este sa nu cream bariere de comunicare. In aceste momente, este util sa intelegem situatia, si abia mai tarziu, la rece, dupa ce reactia pasionala s-a domolit putem incerca sa gasim solutii impreuna.

Copilul nostru are nevoie de un prieten mai mare, cu experienta, un prieten care il va intelege si care nu se va uita de sus la el, nu il va forta sa faca ceva sau sa gandeasca intr-un anume fel. Daca sunteti capabil sa deveniti acel prieten, va veti castiga copilul de partea dumneavoastra.

Ascultarea activa este esentiala pentru o buna interactiune. Ascultarea activa da nastere unei mai bune intelegeri a informatiei transmise si il incurajeaza pe vorbitor sa vorbeasca, cu alte cuvinte, incurajeaza procesul de comunicare, printre altele. Urmatoarele componente sunt componentele ascultarii active.

  1. Discursul non-verbal ceea ce inseamna ca pozitia corporala trebuie sa indice ca ascultatorul aude si intelege persoana cu care vorbeste mentinand contact vizual, atingerea atunci cand e necesar si alte lucruri asemanatoare.
  2. Incurajare/stimuli include afirmatii scurte, precum “inteleg”, “OK”, “continua”, “Aha” cu voce tare si asa mai departe.
  3. Intrebarile incurajeaza o persoana sa se deschida. Intrebarile deschise apartin acestei categorii de intrebari. Cu alte cuvinte, putem intreba, “Cum a fost la scoala astazi?” (intrebare deschisa), decat,“Te-ai inteles bine cu colegii tai de clasa azi?” (intrebare inchisa). In primul rand, putem astepa mai multe de la informatiile despre cum s-a descurcat  copilul la scoala. Este de asemenea recomandat sa evitam intrebarile de genul “De ce?” in timpul ascultarii active. Aceasta intrebare poate da nastere unei reactii defensive, iar persoana este probabil sa inceapa sa protesteze sau sa nu mai vorbeasca deloc.
  4. Fara sfaturi. Este important sa invatam pe cineva sa ia singur decizii. Totusi, cu cat dam mai putine sfaturi, cu atat copilul isi va ascuti propriile abilitati de a lua decizii in mod independent.
  5. Parafrazarea sau intrebarea despre gandurile vorbitorului cu alte cuvinte. Parafrazarea ajuta la primirea informatiilor mai clar prin verificarea daca am inteles corect ceea ce vrea sa spuna vorbitorul.
  6. Empatia incercand sa ne punem in locul vorbitorului si astfel sa intelegem faptele si sentimentele.
  7. Aderarea la principiul “aici si acum”, ceea ce inseamna sa ne pese de sentimentele si gandurile vorbitorului, sa nu ne aruncam sa vorbim despre probleme si sentimente de-ale noastre sau altele.
  8. Nu intrerupeti.

 

Ascultarea activa genereaza si un cadru in care putem incerca sa ne dam seama ca exista o alta problema care se ascunde in spatele problemei, de care poate nici copilul nu este constient.

Pentru dezvoltarea increderii, in momentul in care tanarul are ceva de spus, este de dorit sa se evite exprimarea fatisa a dezacordului, crisparii, deoarece relatarea acestuia nu va mai fi sincera iar elementele mentionate vor fi doar de suprafata si vor fi eliminate acele detalii care ne-ar permite conturarea unei mai bune imagini de ansamblu. In consecinta cand ii ascultam pe tineri este de preferat sa ne cenzuram prejudecatile si tendintele de a anticipa ceea ce vor sa ne spuna „stiam eu…” pentru a evita din partea lor replici de genul „niciodata nu asculti ce vreau sa spun”; „tot timpul ma intrerupi si nu ma lasi sa termin”. Asadar sa lasam adolescentul sa-si exprime parerile fara a fi intrerupt. Intreruperea elanului poate inchide intreaga discutie. Daca sunt idei care nu au fost foarte clar exprimate trebuie retinute  si raman de clarificat si de patruns in profunzimea lor de indata ce conversatia o permite.

Chiar cand suntem presati de timp, nu este indicat sa ne uitam la ceas, pentru ca adolescentul nostru se retrage precum melcul in cochilie si nu va mai dori sa continue, iar aceasta conversatie nu va mai putea fi reluata in acelasi cadru, cu aceleasi obiective.

Ceea ce nu trebuie, in nici un caz, sa facem, este sa-l intrerupem, sa comentam critic, sa incepem sa-i dam sfaturi, sa ne asumam rolul de Salvator. Niciodata sa nu spunem “te inteleg, dar….”, fiindca fiindca acest “dar” inseamna pentru  el ca de fapt nu-l intelegem sau ca vrem sa spunem  ca sentimentele lui nu sunt in regula sau ca sentimentele lui nu sunt importante.

 

Atitudinea potrivita pentru  ascultarea activa si pasiva este aceea in care:

  • Chiar daca nu suntem de acord cu el, intelegem ca sentimentele sale sunt reale, convingerile sale sunt reale, chiar daca sunt gresite!
  • In aceasta etapa, orice am spune noi contra va fi perceput ca un atac la persoana, un atac la sentimentele, convingerile si principiile lui. E ca si cum cineva are incredere in noi si isi da jos armura, iar noi ii infigem un cutit in spate. Aceasta provoaca imediat o bariera de comunicare si poate ameninta viitorul relatiei.
  • Este  neaparat necesar sa-i transmitem  verbal si non-verbal ca ii intelegem  sentimentele (chiar daca ii dezaprobam actiunile – dar in acest moment nu vorbim despre asta!), ca ii intelegem dorintele (chiar daca nu suntem de acord cu aceste dorinte), de exemplu putem sa intelegem ca doreste ciocolata fratiorului, dar nu putem fi de acord sa i-o ia.
  • Trebuie sa-i recunoastem dreptul de a gandi diferit! Cand cineva are o parere  care pare deplasata, ceilalti izbucnesc de multe ori in ras sau eticheteaza ”ce idee tampita”. Aceasta creaza baraje de comunicare: s-a ras de el.

Greseli tipice in aplicarea metodei ascultarii active:

  • Ascultarea activa nu are ca scop aflarea unor informatii suficiente pentru  a rezolva noi problema. Asadar trebuie sa evitam rolul de salvator. Totusi exista situatii cand copilul simte ca problema il copleseste si are nevoie de un salvator. A nu-l salva in aceste momente este echivalent pentru el cu a-l parasi.
  • Atitudine prea academica (daca am invatat “perfect” metoda ascultarii active) da impresia persoanei respective ca se afla in cabinetul psihologic, nu in fata unui prieten care il intelege.
  • Parintele (profesorul, seful) poate aplica metoda in mod mecanic, fara sa-i pese realmente de celalalt. Copilul (elevul, angajatul) va simti asta. El se asteapta sa i se acorde atentie, sa nu fie intrerupt, sa se manifeste interes adevarat pentru problema lui.
  • Rostirea mecanica in mod repetat a unor „fraze ecou”, bune de altfel, ca “ da, inteleg, ti-ai pierdut caietul”, “da, inteleg profesorul te-a certat”, … da impresia de sarcasm, ironie.
  • Aplicarea metodei in graba, sau cand parintele (profesorul, seful) e nervos.
  • Mediul in care se face ascultarea activa este perturbat de prezenta altor persoane care pot deturna cursul discutiei introducand elemente ce pot genera bariere de comunicare (de exemplu, prezenta bunicii, soacrei etc.)
  • Joc fals, in care profesorul aplica metoda, dar nu-l accepta cu adevarat pe elev si situatia asa cum este.
  • Parintele (profesorul) nu este suficient de calm si nu reuseste sa permita copilului ( elevului) sa termine de spus tot ce are de spus fara sa intervina cu comentarii, etichetari, fraze moralizatoare etc. Copilul trebuie lasat sa se descarce!
  • Daca noi folosim vocea ratiunii in timp ce el foloseste limbajul sentimentelor, nu ne vom intelege!
  • A intrerupe, a dezaproba, a da solutii, a eticheta, si alte atitudini care provoaca baraje de comunicare.
  • A forta existenta unei discutii cand copilul nu este pregatit pentru asta, a insista atunci cand copilul nu doreste sa fie ascultat, nu raspunde invitatiei de a dialoga, si deci “ nu deschide usa”.

 

Exemplu de reactie clasica comparativ cu atitudinea pro-activa (ascultarea activa).
(Ardelean, 2004)

In paranteza este descris ceea „ce gandeste personajul”: Personaje mama si copilul

Varianta clasica:

Copilul tranteste usile, e incruntat si nervos:
Mama
: (ma enerveaza baiatul asta) De ce trantesti asa usile, esti nebun?
Copilul
: (si tu le tranteai azi-dimineata cand nu-ti gaseai cheile) Nu sunt nebun!
Mama
: Atunci de ce trantesti usile?
C
opilul: -tipand– Nu le trantesc!
Mama
: Cu mine sa nu vorbesti pe tonul asta!
C
opilul: Nu-mi gasesc caietul.
Mama
: Si pentru asta trebuie sa distrugi toata casa?
Copilul
: Cred ca „ala mic la pus pe undeva ( si n-am distrus nimic, bine?)
Mama
: Nu cred ca el are vreun amestec!
C
opilul: ( Da, puisorul nu face nimic rau niciodata, totdeauna ii iei apararea, e un „sfintisor”) Dar ieri cine mi-a murdarit blocul de desen? Tu esti de vina ca ii permiti sa umble printre lucrurile mele! Daca ai avea mai multa grija de el nu mi-ar strica lucrurile!
Mama
: Cum poti sa dai vina pe mine, nu ti-e rusine? Vezi ca te pocnesc!
Copilul
: ( cu ingerasul niciodata nu vorbesti asa) Mai bine m-ai ajuta sa-l gasesc.
Mama
: ( Of, mancarea nu e gata, si sotul trebuie sa apara, dar trebuie sa gasim caietul altfel tot eu voi avea probleme. Dar macar am sa-i dau o lectie!) Asta se intampla daca nu tii ordine intre lucruri. Si daca vrei ca cineva sa te ajute trebuie sa inveti sa ceri frumos.
Copilul
: ( oricum o sa ma ajute, face pe grozava) Te rooogg!
Mam
a (dupa cautari): Uite-l in ghiozadanul tau! Crezi ca cel mic l-a pus aici? Copilul: Bine, bine, tu intotdeauna trebuie sa ai dreptate.

 

Si acum varianta pro-activa:

Copilul tranteste usile, e incruntat si nervos:
Mama: Vad
ca esti nervos!
C
opilul: Nu sunt nervos!
Mama: Nu? Mi
sa parut ca trantesti usile?
C
opilul: -tipand- Nu le trantesc!
Mama: Din
tonul tau imi dau seama ca ai totusi o problema!
C
opilul: Nu-mi gasesc caietul.
Mama: Inteleg. Unde crezi
ca ar putea sa fie?
C
opilul: Cred ca „ala mic” l-a pus pe undeva.
Mama: Asa
deci!
C
opilul: Si ieri mi-a murdarit blocul de desen. Tu esti de vina ca ii permiti sa umble printre lucrurile mele! Daca ai avea mai multa grija de el nu mi-ar strica lucrurile!
Mama: Deci
tu consideri ca eu sunt vinovatul principal. Si acum ce e de facut?
C
opilul: Mai bine m-ai ajuta sa-l gasesc.
Mama: Vrei sa-l
cautam impreuna?
C
opilul: Da!
Mama (dupa cautari): Uite-l in ghiozadanul tau! Ce bine ca l-am gasit!
C
opilul: Multumesc!
Mama:
(acum dupa incetarea „crizei” sa rezolvam si problema relatiei dintre noi) Uite, eu ma simt umilita cand tu imi vorbesti pe un astfel de ton si trantesti usile; mi se pare lipsit de re spect. De asemenea ma deranjeaza dezordinea din camera ta, fiindca uite la ce incidente poate da nastere.
C
opilul: imi pare rau.
Mama: Cum crezi
ca am putea evita asemenea situatii pe viitor?
C
opilul: eu as putea tine ordine dar ala micu’ le deranjeaza din nou.
Mama: crezi
ca daca ai avea o cheie sa-ti inchizi camera, asta ar rezolva problema?
C
opilul: Da, ar fi perfect.
Mama: Si
atunci ai pastra ordine si nu ai mai da vina pe fratiorul tau?
C
opilul: Bineinteles.
Mama: Deci
ramanem astfel intelesi?
C
opilul: OK!

 

Lucrurile ce sunt de criticat, vor fi punctate argumentat. Adolescentul apreciaza critica doar cand se sprijina pe argumente. Nu putem spune ca un lucru este „o prostie, o nebunie” doar pentru ca asa consideram noi. Aceasta pozitie nu face decat sa provoace reactii de respingere. Tanarul este receptiv la critica daca i se aduc argumente pertinente treptat, argumente expuse fara patima, cu calm. Nu ne este de folos sa ne folosim argumentele ca pe niste pietre cu care sa zdrobim  personalitatea celui din fata noastra.

Argumentarea conduce la restabilirea unui echilibru, la o considerare de comun acord a punctului de vedere. Argumentele se expun tocmai din dorinta de a realiza un canal comun de comunicare. Putem sa dam o mai mare atentie unor cuvinte din relatare, in functie de tonalitatea cu care sunt exprimate. Fara intentie expresa, prin tonul vocii, gesturile insotitoare se accentueaza punctele nodale ale conversatiei.

Parintele in situatia de dialog trebuie  sa-si reprime  tendinta de a explica, de a-si etala vasta experienta si de a-si motiva in acest fel importanta pe care o acorda dorintei de a i se urma exemplul. Trebuie sa nu uite ca nu este in fata sefului, la serviciu, unde trebuie sa iasa in evidenta, unde  trebuie  sa  uimeasca,  sa  impulsioneze   recompensarea,  avansarea   sau  recunoasterea meritelor. Sta de vorba doar cu proprii copii, care asteapta incurajare, sprijin si cauta sa aiba in fata un partener, prieten, nu un superior, un sef.

Important de asemenea este de a dialoga cu copilul nu doar cand exista probleme. Trebuie sa purtam un dialog permanent, deoarece acesta cultiva sentimentul ca ne pasa de el. Insa acest interes nu trebuie sa se transforme intr-o forma de control. De asemenea, succesele trebuie reliefate, indiferent cat par de mici; acestea sunt succese si merita apreciate. Chiar cand sunteti suparat ca nu face nimic cum trebuie, sunteti nemultumit ca este dezordonat, neatent, ca-si neglijeaza lectiile, ca sta prea mult la televizor, ca nu mananca sau mananca nesanatos, gasiti ceva care este de apreciat la copil si spuneti-i. O mica apreciere pozitiva legata de orice altceva este  mai bine primita si determina o schimbare, fata de saptamani intregi de certuri, amenintari sau pedepse.

Dezvoltarea intuitiei in relatiile parinte-copil este benefica si in avantajul amandorura. In momentul in care parintele aude din gura copilului: „S-a intunecat si e cam racoare” pricepe in plus ca este de dorit sa se aprinda lumina, sa fie caldura si sa-i dea ceva mai gros de imbracat sau sa-l inveleasca. La fel si copilul care-si aude parintele ca spune „ma simt singur”, vine langa parinte, il imbratiseaza si incearca sa-i spuna orice ca sa-i alunge acel sentiment. Intuitia ajuta la descifrarea mai exacta si corecta a mesajelor.

Pentru a va imbunatati comunicarea  si colaborarea  cu copilul, va recomandam sa cititi cartea lui Faber si Mazlish “Comunicarea eficienta cu copiii. Acasa si la scoala.” (2002).

 

Despre Timp:

Copilul: As vrea sa iti spun ceva!
P
arintele: Nu acum, ma grabesc la munca. Imi spui cand ajung acasa. Pa!
S
eara tarziu copilul nu vrea sa mearga la culcare, asteapta ca parintele sa il intrebe despre ce a vrut sa vorbeasca. Parintele, obosit, cu multe probleme este nervos.
P
arintele: la ora asta inca nu esti in pat?! Hai, du-te la culcare! Nu ma fa sa iti zic din nou!
C
opilul: Dar …noapte buna!
D
upa un timp parintele vrea putin confort si intelegere din partea copilului, pentru ca pleaca de acasa pentru cateva zile.
P
arintele: plec si ma intorc peste doua zile. Intelegi, nu si te vei comporta vei fi cuminte. Te las cu Rita.
C
opilul: Dar vroiam…
P
arent: Ce mai e acum!? Nu intelegi ca ma grabesc? Vorbim cand ma intorc. Pa !
C
opilul: …pa!…

 

In asemenea cazuri nu ar trebui sa ne surprinda reactii de genul: „Nimanui nu-i pasa de mine!”. Este o rabufnire a frustrarilor simtite ori de cate ori a fost amanata acordarea  atentiei. Copilul a pus o eticheta  parintelui, care a fost reconfirmata de toate ocaziile in care nu a fost ascultat, si ca razvratire nu va mai dori sa incerce sa comunice, ceea ce va duce la situatia de a lua deciziile asa cum crede de cuviinta, va accepta sfatul oricui il asculta, dar se va indeparta  de parinte. Viata agitata, responsabilitatile carora trebuie sa le faca fata parintele il conduce pe acesta sa minimalizeze si chiar sa nu constientizeze faptul ca si-a ranit si indepartat propriul copil.

Timpul petrecut impreuna conteaza mult pentru conturarea si stabilirea relatiilor durabile.  Numai pe baza unei relatii puternice copil-parinte, consolidate in timp se vor putea depasi cu succes perioadele de framantari, tatonari, esecuri din timpul adolescentei. Din timp trebuie ajutat si invatat sa se gandeasca la urmarile actiunilor si hotararilor sale si apoi sa poarte responsabilitatea alegerilor si infaptuirii deciziilor sale.

•  Exista momente in care decizia luata aduce dificultati neasteptate, care pot sa-l faca sa dea inapoi. Responsabilitatea de parinte consta in a-i acorda adolescentului sprijin, incurajare, astfel incat el va putea continua pe drumul ales, depasind greutatile ivite, consolidandu-i stima de sine, ca poate sa faca ceva, ca se poate increde in propriile forte. Un abandon si-ar lasa amprenta poate pentru toata viata si l-ar coplesi. Importanta este colaborarea cu familia, sprijinul si sustinerea acesteia.

•  Pentru omul secolului XXI, lumea in care traieste este intr-o perpetua schimbare. Cuvantul la ordinea zilei este „n-am timp”. Informatiile abunda, realizarile tehnologice sunt atat de numeroase, incat asimilarea lor copleseste. Concentrati doar pe informatiile care ne sunt solicitate de propriul loc de munca suntem in pericol de a nu mai fi la curent cu evenimentele, cu evolutia lor, suntem in pericol de a fi depasiti de situatie. Unde mai pui ca trebuie sa ne educam copiii in spiritul acestei epoci, sa tinem pasul cu evolutia.

Greutatea cea mare consta in faptul ca trebuie noi sa ne adaptam la ritmul trepidant al vietii, deoarece am fost invatati de catre parinti intr-un alt fel, traditional, stil transmis de la bunicii nostri, care a fost preluat de asemenea de la parintii lor. Stilul traditional a fost depasit, suntem fortati sa ne adaptam la aceasta societate in permanenta si tot mai accelerata schimbare. Trebuie sa tinem pasul daca dorim ca tinerii sa faca fata la randul lor, sa nu fie exclusi si marginalizati.

Timpul este intr-adevar mai greu de gasit dar trebuie sa ne gestionam in alt fel timpul liber. Traim in aceasta lume, socializam, deci nu ne putem sustrage relatiilor :

•  Stam in fata televizorului – foarte bine – ne mentinem informati, ne distram. Dar uneori putem sa ii punem pe copii sa se uite impreuna cu noi si poate sa discutam despre emisiune, ei pot pune  intrebari si pot primi raspunsuri pe loc. In acest fel vor fi siguri ca au un prieten si un partener  in parinte. Este putin timp castigat impreuna cu copilul nostru?

• Sa analizam vorbitul la telefon: este necesar, normal si se poate intampla sa avem discutii lungi. Chiar si aceste discutii sunt normale uneori. Dar putem  termina mai repede cu promisiunea ca ii vom vizita si vom discuta pe larg despre problema. Cu aceasta putem evita o situatie in care copilul ne raspunde cu „si tu vorbesti mult la telefon” atunci cand suntem exasperati de faptul ca vorbeste prea mult la telefon. Prietenii nostri pot astepta dar educatia copilului nostru nu poate fi intarziata sau facuta numai atunci cand avem timp liber.

•  Daca problemele pe care le avem la servici ne afecteaza, daca sunt foarte importante, putem sa le discutam impreuna  cu partenerul nostru. Nu ne vom exclude copilul spunandu-i: „du-te in camera ta, asta nu e treaba ta”. In acest fel ei vor intelege ca munca este un lucru serios si isi pot exprima propriile pareri.

•   Daca mergem la cumparaturi  trebuie sa ne gandim la placerea copilului de a isi asuma responsabilitatea de a cumpara lucruri pentru casa si ce anume le place. Stiind acest lucru despre cumparaturi, lucrurile vor merge mai neted pentru ei pe viitor.

•  Exista sfarsituri de saptamana pe care am vrea sa le petrecem fara copiii nostri dar trebuie sa stim ca si copiii au sfarsituri de saptamana si de ce sa nu le petrecem impreuna. De ce sa nu ne simtim bine impreuna si sa discutam alte subiecte decat cele din timpul saptamanii: teme, pedepse si altele.

Aruncand o privire sumara peste putinul timp castigat cu siguranta vom intelege ca nu e numai un numar „am castigat 30 de minute” sau „am castigat 2 ore in plus” ci este un castig incomensurabil pe planul afectiv”, pe planul consolidarii relatiei parinte-copil. O mai buna gestionare a propriului timp aduce beneficii nebanuite, inclusiv la mentinerea noastra, a parintilor intr-o forma buna, optimista, zambitoare, satisfacuta.

 

Mesajul „Eu”

Cum ne adresam cuiva care ne deranjeaza printr-o actiune a sa, fara sa creem o bariera in relatia noastra? S-a observat  ca majoritatea formulelor de adresare care provoaca bariere de comunicare contin un mesaj de tip TU adica de forma „TU esti ………asa si asa”, „TU ai facut/ sau nu ai facut  ……asa si asa”, „TU ar trebui sa ……asa si asa”

Pentru a evita acest neajuns se recomanda un mod de adresare  care se numeste MESAJ „EU…”

Secretul consta in faptul ca mesajul nu se concentreaza asupra a ceea ce a facut celalalt, ciasupra faptului ca pe noi ne deranjeaza  ceva, si ne exprimam sentimentul neplacut  pe care ni-l creaza comportamentul celuilalt.

Asadar de exemplu, NU vom spune copilului „De ce nu ti-ai facut (TU) patul dimineata?”

sau „De cate ori sa-ti mai spun sa nu mai intarzii (TU) seara dupa ora 21?”

Ci vom spune: “Simt ca ma enervez (EU) cand gasesc dimineata dezordine in camera ta si trebuie sa-ti fac eu patul” sau “Sunt ingrijorat (EU) cand tu intarzii seara dupa ora 21 fiindca ma tem ca poate ti s-a intamplat ceva.”

 

Astfel, il facem pe el responsabil de sentimentul negativ pe care il traim noi, si ii sugeram ca intr-un anumit sens ne agreseaza  emotional. Metoda este eficienta deoarece nu pune copilul in pozitie de inferioritate ca in prima varianta, ci comunicam cu persoana responsabila din el.

Structura Mesajului EU este, compusa din 3 elemente:

  • Sentimentul negativ pe care il traim: ma deranjeaza, sunt ingrijorat, ma supara , ma doare capul, mi se rupe inima, ma doare sufletul, mi-e frica ;
  • Problema care genereaza acel sentiment: …cand tu faci…………
  • Motivul pentru care problema genereaza acel sentiment: ……deoarece……..

 

Nu putem folosi MESAJ EU pentru o pretentie, pentru o asteptare nefondata pe care o avem cu privire la cineva. De exemplu, un parinte nu poate spune fiului: „ma deranjeaza ca nu te-ai angajat la firma XYW” , ”ma simt frustrat ca nu ai si tu afacerea ta proprie” sau “ma simt umilit ca nu te-ai facut medic”.

Este posibil ca atunci cand folosim MESAJ EU cineva sa ne dea o replica obraznica:

-Ma deranjeaza cand tu faci galagie in clasa, deoarece ceilalti nu se pot concentra.

Si cui ii pasa de asta?

Raspunsul nostru in acest caz ar putea fi :

-Mie imi pasa, si tie ar trebui sa-ti pese. Daca tuturor ne-ar pasa unii de altii, am trai intr-o lume mai buna. Tu ce parere ai? Nu ti-ar placea ca si celorlalti sa le pese de tine si de ceea ce simti tu?

 

Sa stim cum sa ne exprimam sentimentele

Exprimarea sentimentelor pozitive este o modalitate benefica de a interactiona. Membrii unei familii fericite stiu cum sa o faca si sunt  capabili sa puna multe sentimente pozitive in cuvinte. Oricum, acest lucru nu este asa usor de facut. Se recomanda sa exprimam sentimentele pozitive urmand urmatorii pasi:

Pasul 1. Prezenta contactului: priviti persoana, referiti-va la ea folosindu-i numele  sau in alte feluri.

Pasul 2. Numiti exact ce a facut persoana cealalta si v-a multumit

Pasul 3. Spuneti-i persoanei ce sentimente v-a trezit acest comportament.

De exemplu, „Tom, esti cu adevarat un tip de treaba. Ai venit acasa la timp. Simt ca pot avea incredere in tine”. Acest lucru implica abilitatea de a prezenta cereri intr-o maniera directa si pozitiva. Trebuie facuta ferm si cu respect.

Exprimarea sentimentelor negative, la fel ca si cu cele pozitive, nu este o chestiune simpla. Este important ca sentimentele negative sa nu dea nastere  unui conflict sau sa insulte persoana.

Se recomanda ca exprimarea sentimentelor negative sa se faca urmarind pasii:

Pasul 1. Drept persoana. Vorbiti calm si ferm.

Pasul 2. Numiti exact lucrul pe care l-a facut si v-a nemultumit

Pasul 3. Spuneti-i persoanei ce simtiti cu privire la acest lucru

Pasul 4. Faceti o oferta pentru  a rezolva acea problema. Este posibil sa oferiti variante pozitive pentru solutionare.

Comunicarea eficienta este comunicarea  invatata. Nu este niciodata prea tarziu pentru  a ne imbunatati comunicarea.


“Nu
fiti rusinati de copiii dumneavoastra. Aratati-le cat de des puteti ca ii iubiti”
Lanmontagne, 1999

[…] Am invatat sa il privim pe copilul nostru ca pe o persoana distincta, cu propriile idei, opinii, nevoi, interese, dorinte, preferinte, cu dreptul de a fi el insusi si de a-si implini propriul destin. Am accentuat importanta atitudinilor de respect, solidaritate, empatie, oferirea unui model, crearea unui mediu securizant emotional pentru comunicarea sentimentelor, acceptarea neconditionata, recunoasterea dreptului de a fi diferit. Toate acestea  urmaresc sa asigure un climat si un fundament de colaborare, de parteneriat in familie. Daca am reusit acest lucru, am facut un mare pas inainte, pas ale carui beneficii se vor vedea atat in privinta alegerii carierei, cat si in armonizarea relatiilor de familie si interumane in general.

Dar, pentru a-l putea ajuta efectiv pe copil sa isi aleaga cariera potrivita, trebuie sa mergem mai departe. Cum ne stabilim scopuri, si de ce este necesar sa le stabilim, cum mobilizam toate resursele copilului si cum mentinem treaz interesul si motivatia acestuia.

 

Proiect in parteneriat: “Parintii ca facilitatori in alegerea traseului profesional pentru copiii lor. Program de pregatire  a consilierilor scolari bazat pe cooperarea cu parintii.”

dyfashion.ro

Lasa un comentariu