Creierul uman – lacasul credintei in divinitate

De ce unii oameni sunt mai religiosi sau sunt predispusi sa adopte cu usurinta un stil de viata care are la baza un sistem de valori bazat pe credinta in divinitate? Pornind de la gandurile, intrebarile si rugile indreptate catre Dumnezeu si pana la urmarea unei cai profund religioase, majoritatea persoanelor credincioase se considera a fi de neclintit in fata propriului sistem de credinta.
Care este motorul unei astfel de schimbari perceptuale si mentale care ghideaza anumiti oameni catre un taram complet necunoscut sau de neinteles altora? Unde anume incepe si unde se termina credinta?

Oamenii de stiinta incearca de secole sa explice misterul credintei in supranatural si schimbarile care au loc creierul uman in urma “interactiunii cu Dumnezeu”.
Pentru a elucida acest mister, cercetatorii au cautat sa prezinte si sa explice intr-o lumina cat mai clara si simpla modalitatea prin care este procesata informatia in creierele umane, precum si maniera prin care aceasta influenteaza mai mult sau mai putin predispozitia oamenilor de a deveni credinciosi.

Potrivit acestora, pentru a procesa informatia, sunt folosite doua sisteme cognitive: gandirea rapida, un sistem inconstient si intuitiv si un sistem constient, o gandire lenta, care are la baza rationamente deductive. Cel dintai se activeaza in momentul in care sunt luate decizii impulsive bazate pe intuitie si emotie. Este sistemul de gandire care confera lucrurilor sens si scop, procese care conduc la formarea credintelor in forte miraculoase. Din acest motiv, specialistii considera ca persoanele care se axeaza mai mult pe un tip de gandire intuitiv sunt mai predispuse sa fie credincioase, spre deosebire de cele care se bazeaza mai mult pe un tip de gandire analitica.

Pentru a putea verifica toate aceste informatii, oamenii de stiinta au realizat un studiu in cadrul caruia un numar de aproape 100 de studenti trebuiau sa isi evalueze in mod individual credinta in Dumnezeu sau alte entitati supranaturale. In stadiul doi al studiului, acestia au fost stimulati sa dezvolte o gandire analitica folosind diferite metode. Intr-unele dintre acestea, o parte dintre subiecti au fost pusi sa rearanjeze o serie de propozitii care cuprindeau cuvinte precum “rational” si “a cugeta”, sa se uite la o imagine cu sculptura lui Rodin – “Ganditorul” sau sa citeasca o serie de texte scrise cu fonturi complicate. Simultan, restul subiectilor au fost rugati sa priveasca imaginea sculpturii lui Myron – “Discipolul”, sa citeasca fragmente care cuprindeau cuvantul “pantof” sau texte scrise cu fonturi usor de citit.

La finalul experimentului, subiectii au fost rugati sa isi evalueze din nou nivelul credintei in divinitate. Oamenii de stiinta au obervat un lucru foarte interesant, acela, ca indiferent de gradul de credinta pe care acestia l-au manifestat initial, in urma metodelor de stimulare a gandirii analitice s-a constatat o micsorare a increderii in Dumnezeu si/sau in alte entitati supranaturale. Potrivit acestora, o gandire intuitiva si creativa conduce la credinta, pe cand, gandirea analitica elimina aceasta tendinta sau cel putin, ii diminueaza cu mult valoarea.

Un alt grup de cercetatori de la NIH – National Institutes of Health din SUA au izbutit sa identifice zonele din creier responsabile cu spiritualitatea si credintele religioase. Cu ajutorul fMRI – Functional Magnetic Resonance Imaging, au putut fi observate zonele cerebrale care s-au activat si au reactionat atunci cand au fost adresate subiectilor o serie de intrebari care aveau la baza religia.

Pentru acest experiment, unui numar de aproximativ 60 de subiecti au fost adresate intrebari care au avut ca scop identificarea orientarilor religioase si a modului in care privesc lumea. Din acest motiv, principala chestiune dezbatuta a fost daca ceea ceea ce ni se intampla in general se datoreaza vointei lui Dumnezeu. Indiferent de raspunsul dat, s-a constatat ca in creier se activeaza anumite arii din cortexul prefrontal, mai precis, cele care se ocupa cu: gandirea abstracta, controlul impulsurilor, cu rezolvarea problemelor complicate, abilitati cognitive si luarea decizilor.
In urma acestui studiu, s-a descoperit ca indiferent de orientarea fiecaruia, persoane religioase sau nereligioase, modul in care creierul reactioneaza la intrebarile care au ca tema credinta in divinitate este similar.

Oamenii au posibilitatea de a accesa modalitatea prin care prefera sa exploreze lumea si fie isi dezvolta mai mult gandirea analitica, fie prefera gandirea emotionala si intuitiva. Din acest motiv, o persoana religioasa pare ca isi suprima zonele din creier care sunt responsabile cu gandirea analitica.

Pentru a intelege mai bine cum functioneaza creierul uman, ne putem imagina o retea care se axeaza pe analiza si o alta care este folosita pentru a empatiza. In functie de conjunctura,  creierul activeaza una dintre aceste retele.
Conform unor studii efectuate de oamenii de stiinta, s-a descoperit ca sansele de a fi credincios cresc cu mult atunci cand persoana si-a dezvoltat un grad de empatie ridicat. Activarea uneia dintre retele o suprima instant pe cealalalta. Datorita acestui motiv, exista si un conflict continuu intre religie si stiinta.
Desigur, este evident ca nu putem schimba modul in care functioneaza creierul si nici nu putem accesa in acelasi timp ambele retele responsabile cu analiza si empatia, insa prin constientizarea si intelegerea modului in care functioneaza, putem sa evitam reactiile inutile atunci cand suntem angrenati intr-o disputa stiinta vs. religie, unde unicul vinovat este creierul nostru.

Lasa un comentariu