Construirea unei relatii parinte-copil



 

Intr-o familie, autoritatea este reprezentata de catre parinti. Benefic este ca acestia sa fie constienti de responsabilitatea pe care o au in construirea unei structuri familiale. Daca  parintii nu fac altceva decat sa dea ordine si sa se astepte la supunere neconditionata, atunci vor avea surpriza nesupunerii copiilor.

Aceasta nesupunere poate fi sub forma simpla a nerespectarii cerintelor impuse, dar poate avea si o manifestare mult mai greu de controlat si de inteles, si anume aceea a revoltei permanente si a suferintei. Suferinta se afla la inceput la copil, care se simte neinteles, abandonat, neiubit, dar mai tarziu, parintele ajunge sa simta aceasta durere si sa se simta la randul sau un om care a dat gres, care nu a reusit sa construiasca o relatie cu copilul sau.

Suferinta parintilor nu este de neglijat. Ei ajung uneori sa nu inteleaga ce anume i-a condus pe copiii lor sa nu aiba incredere in ei – caci aceasta este una dintre principalele trasaturi intr-o relatie disfunctionala parinte-copil- si atunci incep sa renunte la construirea unei relatii frumoase pentru ca nu vad o reala posibilitate de a avea in viata lor armonie.

Copiii dintr-o familie in care parintii nu reusesc sa puna bazele unei relatii autentice de iubire si intelegere, se simt putin importanti, se simt dezradacinati si neiubiti. Vor prelua acest tipar relational in relatiile lor de cuplu mai tarziu si vor retrai aceleasi drame emotionale din trecut.

Ce pot face parintii pentru a impiedica perpetuarea unei probleme de acest tip? Ce pot face parintii pentru a ajuta copiii sa se simta iubiti si in siguranta in cadrul familiei?

Parintii observa la un moment dat ca ceea ce le impun copiilor nu mai este respectat, si, mai mult, exista o adevarata revolta in momentul in care li se impune ceva de facut. Ceea ce pot parintii sa faca in aceasta situatie este sa ii castige pe copii de partea lor. Acest lucru pare adesea imposibil de indeplinit si pare a fi o batalie din start pierduta.

In realitate, ceea ce parintii trebuie sau este bine sa faca este sa acorde incredere copiilor si intelegere. Daca un parinte respecta nevoile copilului, acesta va tinde sa acorde la randul lui mai multa intelegere si sa fie mai atent la ceea ce ii spune parintele. Astfel se reconstruieste increderea.

In cartea „Intre parinte si copil”, Haim Ginott spunea : „Copiii dispun, ca sa ni se opuna, de mai mult timp si mai multa energie decat dispunem noi ca sa ii constrangem. Chiar daca iesim victoriosi intr-o batalie si reusim sa ne impunem vointa cu forta, ei se pot razbuna, devenind fie apatici si capriociosi, fie rebeli si gata sa incalce oricand regula. Si atunci, sarcina noastra este sa construim relatii cu copiii.

 

Cum realizam acest lucru dificil? Castigandu-i de partea noastra. S-ar parea ca e imposibil; de fapt, este doar dificil si putem foarte bine sa o facem odata ce incepem sa le intelegem punctele de vedere si suntem atenti la sentimentele care le declanseaza reaua purtare. Parintii pot initia schimbari favorabile in comportamtnuil copilului lor practicand ascultarea sensibila.”

Parintii nu sunt de obicei atenti la sentimentele copiilor si tind sa ii trateze ca pe niste variante in miniatura a propriilor lor persoane. Ei considera ca acestia gandesc si simt la fel ca ei.

De exemplu, daca intr-o vacanta parintele isi doreste sa viziteze un anumit muzeu sau doreste sa mearga la un meci de fotbal cu familia, considera ca in mod automat, acest lucru ii va face placere si copilului din acea familie. De aceea nu il va intreba ce parere are sau ce anume doreste sa faca, ci ii va impune un anumit program, asteptandu-se la o reactie automat pozitiva.

De fapt problema in sine nu este daca acest copil va merge sau nu la meci sau la muzeu, ci daca ii va face sau nu placere. In multe dintre aceste situatii, copiii merg in locurile stabilite de catre parinti, dar nu se simt bine, nu fac ceea ce ar fi vrut sa faca, si atunci incep sa protesteze si ii fac pe toti cei din jur sa simta nemultumirea. Parintii nu inteleg reactia copiilor si considera ca acestia sunt doar rasfatati sau ca nu apreciaza eforturile lor de a face o amintire placuta pentru familie.

Totul ar putea foarte usor sa fie evitat daca parintii si-ar face timp pentru a discuta cu copiii si ar ajunge la o intelegere. Desigur ca un copil, la fel ca si un adult, nu poate sa aiba intotdeauna ceea ce isi doreste in momentul in care isi doreste.

Daca de exemplu trebuie ca parintele sa mearga la un picnic din partea sefului lui impreuna cu familia, atunci un o intelegere trebuie stabilita, dar, daca familia nu isi doreste acest picnic, pot exista metode de compensare care sa duca la un acord si placere.

De fapt, ceea ce conteaza cu adevarat este sentimentul de echipa – sentimentul ca totul este facut pentru binele mai mare al familiei, dar, in acelasi timp, respectul resimtit ca individ. Fiecare om, copil sau adult, are nevoie sa stie ca este iubit, respectat, ca are o importanta in familia lui si in societate in general.

Daca fiecare membru al familiei stie ca are locul sau si ca ceea ce simte conteaza pentru restul grupului, atunci comunicarea este mult mai buna si viata de familie mult mai fericita si mai libera.

 

Adaptare dupa „Intre parinte si copil” de Haim Ginott

Lasa un comentariu