Conflictul marital



avon.ro

„Furia nu este mai mult decat o incercare de a face pe cineva sa se simta vinovat”
Jampolsky

 

conflictul maritalAgresivitatea manifestata in relatia intima

Casatoria traditionala este foarte emotionanta si exprima un angajament nobil „eu te iau pe tine la bine si la rau… pana cand moartea ne va desparti”. Cu toate acestea, ne displac deseori multe lucruri la partener, fapt care duce la conflicte grave. Intr-adevar, desi totul incepe cu intentii serioase, aproape 50% dintre mariaje sfarsesc printr-un divort, in ciuda numeroaselor presiuni de a ramane casatoriti.

De ce aceasta presiune? Daca casatoria este considerata un gaj sacru public sau chiar o „uniune facuta in cer”, atunci divortul poate fi vazut ca un pacat (spre exemplu in religia Catolica) sau, cel putin, o violare a unei promisiuni solemne. Presiunilor exterioare provenite din partea familiei si a tribunalelor, li se mai adauga si nevoile personale, intense pentru a „face casnicia sa mearga” pentru ca pare ca si cum „tu ai esuat” daca mariajul a esuat.

Multe casnicii esueaza, dar nu sfarsesc intr-un divort – este vorba despre casnicia „goala pe dinauntru”. Aceste casnicii pot sa nu aiba conflicte intense; intr-adevar pot fi goale de sentimente. Cu siguranta, in aceste casnicii exista dezamagiri. Haideti sa vedem cateva dintre sursele de conflict in casatoria traditionala.

Cei mai multi oameni casatoriti incearca initial sa construiasca o relatie lina, apropiata, sigura, preferabil una fara prea multe frictiuni. In acest proces, rolurile de sot si sotie sunt uneori foarte rigid definite; nu exista libertate, nu exista spatiu pentru evolutie sau schimbare. Uneori, oamenii cred ca trebuie sa se comporte sau sa simta intr-un anumit fel pentru a fi pe placul sotilor; daca credeti ca sotul/sotia nu va poate accepta asa cum sunteti, la bine si la rau, atunci exista foarte putina onestitate si intimitate intre voi.

Fullerton (1977), la mijlocul anilor `70, explica felul in care „sotia perfecta” devenea trista si furioasa. O femeie care se indoieste de sine poate fi destul de nerabdatoare sa-i faca pe plac noului sot. Ea va incerca sa faca totul in felul in care el ar fi vrut. Ea crede ca:” daca sunt sotia buna, perfecta, voi fi iubita”.

Pana la urma, fiind perfecta in curatenia casei si schimbatul scutecelor si cu ingrijirea copiilor, ea oboseste si se plictiseste. Incepe sa aiba resentimente. Intr-o dupa-amiaza atunci cand sotul ei ajunge tarziu acasa de la serviciu si o gaseste inca spaland podeaua, el intreaba: „Inca faci curat?”. Ea izbucneste in lacrimi. Plange fie pentru ca se infurie pe sotul ei (lucru pe care ea – femeia perfecta – nu-l poate face) sau isi intoarce furia spre interior. Isi amplifica auto-critica, se agata si mai mult de sot si simte ca ii vine sa planga din ce in ce mai mult.

Si „sotia perfecta” din anii `70 era predispusa la gelozie. Potrivit lui Fullerton, era foarte probabil ca o femeie sa se simta valoroasa prin intermediul unui barbat – tatal ei, prietenul, sotul ei si mai tarziu, fii ei. Este posibil ca ea sa fi trecut de la „fetita lu` taticu” la a fi sotia cuiva chiar fara ca ea sa fi devenit o persoana. Ea depindea de felul in care arata si de a fi o „fata buna” si o „sotie perfecta” ca sa fie iubita.avon.ro

Ea a crezut ca sotul ei este puternic si cu scopuri bine stabilite; el era intreaga ei viata. Chiar si atunci cand era la lucru, ea purta un dialog interior cu el. Ea lua deciziile in termenii lui, adica in functie de ceea ce el ar fi vrut si ceea ce el ar fi asteptat de la ea. Fiind atat de neajutorata si nesigura pe valoarea ei, este firesc ca ar fi geloasa pe orice ocupa timpul sotului – serviciul, prietenii lui, interesele lui, etc. Ea era prea nesigura si prea „perfecta” ca sa-l confrunte, dar eventual gelozia poate izbucni daca ea isi inchipuie ca o alta femeie este implicata.

O data ce furia geloziei a aparut, aceasta tinde sa reapara. Ar fi greu de dovedit, daca el este nevinoat. Daca ea a descoperit ca exista o alta femeile, este devastata. S-a simtit tradata, speriata, pierduta, fara valoare si furioasa. Ar putea decide ca toti barbatii nu sunt buni de nimic sau ar putea cauta unul care o doreste. Femeile s-au schimbat, dar orice femeie de peste 40 de ani isi poate aminti acele vremuri.

Si sotii pot fi furiosi, amenintatori si gelosi. Un barbat nesigur pe el, exact ca si sotia, devine dependent de adoratia sotiei. Ea il face sa se simta bine cu el insusi. El ar vrea ca ea sa fie casnica (sunt prea multi barbati la locul de munca). El este gelos pe oricine sau pe orice ii capteaza ei atentia. In mod tragic, aceasta include uneori si primul lor nascut. Barbatul se poate simti rusinat sa-si admita resentimentele fata de propriul copil. Insa, se simte lasat pe dinafara si tradat; sotia este uluita si incapabila sa-i aline durerea pentru ca problema este inaluntrul lui – se indoieste de sine.

Barbatii inca mai doresc sa detina controlul; ei nu s-au schimbat atat de mult pe cat s-au schimbat femeile din anii `70 incoace. Acest lucru cauzeaza multe probleme – fetele/femeile sunt mai independente, baietii/barbatii raman dependenti, duri, macho si violenti. Cultura noastra inca inclina sa spuna, „baietii vor ramane mereu baieti”, dar posesivitatea masculina, pozitia dominanta si violenta trebuie sa fie condamnate si schimbate.

In unele familii, conflictul marital este negat, dar este exprimat asupra unui alt membru al familiei, deseori copilul cel mare sau al doilea fiu. Aceasta ostilitate deplasata este foarte nociva pentru copil pentru ca nu exista nici o cale de scapare (deoarece copilul nu are nici un control asupra sursei reale a furiei). Copilul poate fi acuzat de trasaturile proaste pe care le are parintele (prin proiectie) sau de trasaturile rele pe care parintele respectiv nu le suporta la partener.

De exemplu, daca sotia crede ca sotul este un mincinos si un tradator, ea isi poate acuza fiul de aceste trasaturi si ii cere sotului sa-l pedepeasca (lasa ca sotul sa afle indirect cat de mult se simte jignita de acele trasaturi). Rusinea sotului se poate transforma intr-o manie nefondata asupra fiului. Expectatiile parentale ca fiul sa fie necinstit pot, de asemenea, sa devina profetii care se auto-implinesc atunci cand fiul isi va spune „daca tot nu ma cred, as putea foarte bine sa mint”.

Nimeni nu asteapta ca lucrurile sa se petreaca astfel in casnicia sa. Si, de fapt, problemele a doi oameni de cariera, fara copii ar putea fi destul de diferite.

 

Confruntarea „inamicului intim”

Similar „tapilor ispasitori”, multe certuri maritale sau intre iubiti ascund conflictul real. Argumentele in privinta situatiei financiare pot fi de fapt despre cine are cea mai mare putere in relatie sau despre faptul ca nu se primeste destula atentie sau recunoastere. Acest tip de „lupta” ne poate confrunta cu adevarul, alungand aparentele si deceptia, oferindu-ne o sansa de a ne descurca rational cu problemele reale. (Poate incuraja si critica si exprimarea emotiilor care deterioreaza relatia, in functie de personalitatile implicate).

Toate relatiile apropiate experimenteaza frictiuni. Nici o persoana rationala nu va fi mereu de acord cu noi. Bucuria de a fi impreuna cu persoana iubita se micsoreaza. Este posibil ca anumite dorinte si vise in privinta casniciei sa nu se indeplineasca. Partenerii vor niste lucruri de la noi pe care nu le putem oferi sau nu vrem sa le oferim. Criticile si resentimentele tind sa fie exprimate in moduri deranjante. Foarte multe trasaturi umane ne enerveaza; ne spunem mereu ca oamenii si lucrurile ar trebui sa fie diferite.

Este frustrant mai ales atunci cand nu intelegem de ce cineva face ceea ce face. Ceea ce era „dragut” atunci cand mergeam la intalniri devine iritant, precum extravaganta partenerului sau felul sau autoritar de comportament sau indecizia sa. Chiar si trasaturile bune, precum faptul ca este intelegator sau rational sau ca isi poate controla temperamentul poate infuria un partener care este rusinat de propriile sale emotii. Un partener poate accepta una din trasaturile tale, cum ar fi timiditatea, pana cand el/ea intalneste o persoana prezentabila si expansiva si apoi el/ea va respinge brusc trasatura ta.

Si apare fenomenul in care „iarba pare mai verde de partea cealalta a gardului si moarta de partea noastra”. Viata ne prezinta o serie de evenimente cu suisuri si coborasuri; realizarile si relatiile doar ne ofera un varf temporar, apoi incepem imediat sa le luam ca fiind sigure si sa fim nemultumiti din nou. (Ladd, 1996)

Casnicia este un exemplu. Doi adulti se iubesc, se casatoresc si au doi copii minunati. Se prespune ca ar trebui sa fie fericiti, dar dupa cativa ani ei devin prea siguri unul de celalalt – „iarba lor pare uscata” si neinteresanta. Astfel, el se simte atras de alta femeie care ii spune cat de talentat si interesant este. Si ea se simte atrasa de barbatii de succes, atenti cu ea si de o cariera provocatoare, stimulenta. Riscul este ca cei doi vor transforma sentimentele neinteresante „de siguranta” in sentimente active de antipatie sau dispret, precum „Nu o mai suport” sau „Urasc sa vin acasa”. Probabil ca vor ajunge sa divorteze si vor comite aceeasi eroare cu viitorii parteneri pentru ca nu au inteles care era problema reala.

Oamenii care au incredere in ei, in fortele lor, traiesc viata conform valorilor lor si evita sa-si invinovateasca partenerul, sa-i jigneasca pe ceilalti sau sa devalorizeze trecutul.

Cand ostilitatea se formeaza in interiorul nostru, pana la urma aceasta se va elibera – uneori pe persoana care nu trebuie sau asupra unei alte probleme. Deseori tirada este un discurs emotional repetitiv, evident mai degraba eliberand furia decat comunicand ceva. Discursul poate include acuzatii ofensive vicioase, rautacioase, jignitoare. Este foarte probabil ca ambele persoane sa devina ostile si sa joace „dur”. La eliberarea otravii – care poate fi dificil de iertat – se mai adauga si faptul ca cei doi vor incerca, desi ineficient, sa se schimbe unul pe celalalt.

Ati observat cat ne straduim din greu sa-i schimbam pe ceilalti si cat de putin ne straduim sa lucram in privinta schimbarii asteptarilor noastre de la ceilalti?

 

Ne incapatanam sa facem cum vrem noi

Exista doua strategii prin care sa obtinem ceea ce vrem:

  1. Argumentarea rationala
  2. Manipularea prin negociere, aluziile si santajul emotional, inselaciunea sau coercitia.

Potrivit lui Johnson si Goodchilds (1976), 45% dintre femei folosesc intentionat emotiile (de obicei tristetea) si 27% dintre barbati folosesc tot emotiile (de obicei, furia). De patru ori mai multe femei decat barbati folosesc neputinta ca putere de atractie. Cu toate acestea, atunci cand te folosesti de slabiciune ca sa manipulezi, iti pierzi respectul de sine si respectul celorlalti. De trei ori mai multi barbati decat femei se folosesc de cunostinte si date actuale ca fundament principal pentru castigarea unei dispute. Femeile androgin sunt similare barbatilor.

Din pacate, femeia care alege abordarea directa, rationala, bazata pe fapte este considerata „insistenta”, in timp ce un barbat este vazut ca fiind competent. Din fericire, aceasta prejudecata incepe sa se schimbe.

 

Modalitati mai eficiente de a rezolva furia in relatii

Furia este un semnal ca ceva merge rau in relatie. Deseori, suntem furiosi pentru ca ne simtim discreditati, neglijati, nedreptatiti, tratati ca niste copii, insultati sau cumva inselati. Deci, problema reala nu este furia, ci mai degraba sarcina de a indrepta orice este gresit in relatie. Metodele obisnuite de a face fata circumstantelor iritante intr-o relatie – altele decat sa fii „dragut/a” sau plin de ura – nu schimba, de obicei, situatia.

De exemplu, suprimarea resentimentelor (fiind „dragut”) de obicei inseamna sa fii slab, pasiv si supus, fapt ce stocheaza din ce in ce mai multa furie si rezulta pana la urma intr-o explozie plina de ura sau intr-o „distantare emotionala”. Pe de alta parte, notiunea aparuta in 1960 „lasa totul sa iasa afara” (si elibereaza-ti furia), ori de cate ori simti nevoia, nu numai ca este ineficienta, dar isi are si riscurile sale: o stima de sine scazuta, sentimentul de imposibilitate de relationare si vinovatie.

Astfel, nici atacurile injositoare, nici luptele incorecte si nici casniciile in care comunicarea nu mai exista nu sunt capabile sa rezolve problemele fundamentale de cuplu. Acestea doar inrautatesc lucrurile. Ce va ajuta atunci?

Cateva abordari utile:

  • afla intr-adevar ce te deranjeaza (nevoile tale, frustrarile, regretarea unor alegeri, vise neimplinite, etc).
  • invata noi abilitati de comunicare [vezi articolul Cum sa gandesti asertiv]
  • dobandeste o perspectiva asupra furiei tale si fa noi „pasi”spre a evada din rutina (vezi articolul Managementul furiei si Gestionarea furiei]
  • recunoasteti amandoi eforturile pe care le faceti ca sa mentineti situatia curenta a luptelor distructive sau a retragerilor pasive, in loc sa rezolvati matur problemele principale.

In acest „dans al furiei” rezistenta reprezinta o bariera comuna. Atunci cand sunt initiate niste schimbari dezirabile de catre unul din parteneri, de obicei partenerul celalalt se opune schimbarilor. De exemplu, daca sotia decide sa isi dezvolte viata sociala, in loc sa-si implore si sa-si bata la cap sotul sa iasa mai mult, opozitia sotului la aceste schimbari poate lua adesea aceste forme:

  • „Ceea ce faci este gresit”.
  • „Nu mai fi asa si totul va fi in ordine”.
  • „Daca nu ramai asa cum erai, se va intampla ceva serios”.

 

Exista variate forme de manifestare ale furiei. Pot exista dezacorduri – cat de mult sa socializeze, cati bani sa cheltuiasca, de cate ori sa-si vada rudele, sa se uite la Tv, sa intretina relatii intime, etc. – furia izbucneste dar nimic nu se schimba.

Unul din parteneri incearca sa-l schimbe pe celalalt, dar nu poate. De fapt, partenerul frustrat si-ar putea schimba comportamentul si si-ar putea indeplini nevoile in alte moduri, dar deseori aceasta actiune independenta nu este luata serios in considerare si /sau partenerul se impotriveste puternic la asemenea schimbari. Pentru a-ti indeplini propriile nevoi este necesar sa ai un scop clar, incredere in sine, independenta si consecventa.

Aceasta dorinta de a fi pe cont propriu si de a merge in propria noastra directie – daca este necesar singuri – este importanta, dar inspaimantatoare. Ne impiedica sa ne exprimam deschis principalele dezamagiri dintr-o relatie – si problemele nu se rezolva niciodata. De asemenea, deseori ne e frica sa dam frau liber furiei, ceea ce este firesc, dar frica ne inhiba frecvent gandirea lucida in privinta gasirii metodelor alternative de rezolvare a problemelor, incluzand comunicarea cu tact a drepturilor si a preferintelor noastre in acea situatie.

Furia si frica (de separare) interfereaza, de asemenea, cu explorarea surselor si fundalului propriei noastre furii. Aceasta lipsa de auto-cunoastere reduce flexibilitatea capacitatii noastre de rezolvare a problemelor. O introspectie a trecutului/istoricului nostru, a situatiei si a emotiilor noastre ne pot fi de folos.

Situatiile triangulare joaca deseori un rol, fara constientizarea noastra, in crearea conflictelor si furiei asupra unei persoane. Adica, suprimam furia fata de o persoana (seful sau partenerul/a) si o revarsam asupra unui tap ispasitor (un subaltern, un copil). De cele mai multe ori, tapul ispasitor nu suspecteaza ca furia este generata de o alta persoana; el se simte doar persecutat sau antipatizat. Acest aranjament ne permite sa folosim mecanismul de aparare numit deplasare [vezi articolul Mecanisme de aparare] ca sa evitam sa ne confruntam cu propriile dificultati interpersonale. Atunci cand furia devine o boala cronica – un dans fara sfarsit – intreaba-te: Oare de unde vine toata aceasta emotie? Este cumva o ”ramasita” din familia de origine?

Furia exprimata aduce oare un beneficiu cuiva (de exemplu, tu si partenerul lucrati in a rezolva „problema copilului” impreuna)? Oare apropierea exagerata a doua persoane (sa spunem tata si fiica) este un motiv ca mama si tata sa se certe?

Ce s-ar intampla daca o terta persoana evita sa formeze un triunghi si sta in afara oricarui conflict dintre ceilalti doi oameni? Daca mama lasa tatal si fiul sa isi rezolve certurile? Ingrijorarile constante si rezolvarea problemelor relatiei (ale tale sau ale altuia) iti distrag atentia de la a detine fraiele vietii tale in mod intelept?

Cele mai importante si nocive roluri pe care tindem sa le practicam cand ne simtim stresati si furiosi sunt: a) acuzatorul, criticul; b) cel care se retrage, independentul sau persoana distanta emotional, c) nevoiasul, genul „hai sa vorbim” sau partenerul exagerat de pretentios, d) incompetentul, genul „bolnav”, cel dezorganizat; e) genul stie-tot, salvatorul „Nu am nici o problema; ma ocup eu de problema ta”. Te recunosti aici pe tine sau pe oamenii cu care ai conflicte?

Incearca sa eviti aceste tipare comportamentale. Evita sa vorbesti cu oricine despre a treia persoana care te-a suparat; daca scopul tau principal este sa gasesti intr-adevar un sprijin de partea ta, aceasta terta persoana poate stabili un triunghi nesanatos. Trateaza direct cu persoana care te deranjeaza; tine-i pe ceilalti la distanta (doar daca nu cauti consiliere psihologica). Daca este necesar, copiilor mai mari sau rudelor le poti spune ca ai probleme maritale, dar nu le cere sa ia partea cuiva. (Ladd, 1996)

 

 

avon.ro

Lasa un comentariu