Conceptul de supradotare



Supradotare, talent, geniu

SUPRADOTAREA – Se considera ca o persoana este supradotata daca are o evidenta superioritate in privinta uneia sau a mai multor capacitati, fara sa stim exact, din pacate, care sunt acestea, care sunt cauzele supradotarii si fara sa stim in ce masura sunt dezvoltate aceste abilitati.

De-a lungul timpului s-a considerat ca supradotarea reprezinta o dezvoltare excedentara a inteligentei. Treptat insa s-a mers pe o abordare pluralista a supradotarii, care considera ca supradotarea este o suma bazata pe interactiunea componentelor intre capacitati intelectuale dezvoltate peste medie la care se adauga si alte abilitati superior dezvoltate.

Tipuri de definitii ale supradotarii:

Definitia pedagogica – supradotarea se refera la existenta la copil a unei capacitati peste medie de a invata rapid si cu usurinta volumul de cunostiinte propus grupului de copii de aceeasi varsta din care el face parte.

Definitia psihologica – considera ca supradotarea o intalnim la persoana care are varsta mentala superioara celei cronologice (biologice).

Definitia sociala – supradotarea presupune obtinerea unor rezultate speciale, deosebite, utile social pe care persoana le poate obtine in urma unei educatii speciale.

Definitia biologica – supradotarea presupune existenta la persoana considerata a fi supradotata a unui sistem nervos central ale carui structura si functionare sa fie astfel dezvoltate incat sa-l faca apt pe individul respectiv sa memoreze, sa invete, sa rationeze peste media populatiei.

Aceste definitii se refera fie la aspectul calitativ, fie la cel cantitativ al supradotarii. Definitiile de tip calitativ presupun ca a fi supradotat inseamna a avea profunzime, a vea un grad ridicat de abstractizare a gandirii, trasaturi de personalitate, creativitate cu mult peste media omului obisnuit.

Definitiile de tip cantitativ sustin ca oamenii – cei supradotati si cei obisnuiti – nu se diferentiaza prin abilitati diferite ci prin cantitatea acestor abilitati.

Supradotarea presupune nu doar existenta unor abilitati foarte bine dezvoltate ci presupune si persistenta lor pe o lunga durata de timp.

Definitiile supradotarii se pot clasifica in functie de mai multi termeni, adica in functie de mai multe criterii de evaluare a supradotarii:

  • Criterii de tip comparativ – putem aprecia o persoana ca fiind supradotata comparand-o cu alte persoane.
  • Criterii de tip psihologic – este cel mai frecvent folosit. Are ca baza de apreciere a supradotarii prezenta unui coeficient de inteligenta ridicat (peste 130).
  • Criterii de tip cantitativ – se refera la rezultatele obtinute concret de catre persoana respectiva.
  • Criterii de tip componential – sunt diferite oarecum de cele cantitative, referindu-se la gradul de exceptie al rezultatelor.
  • Criterii de tip creativ – presupune ca persoanele supradotate dau dovada de originalitate foarte mare, originalitate manifestata chiar si in cele mai banale activitati.

Criterii referitoare la dotarea naturala – supradotarea presupune o inzestrare ereditara deosebita, mai ales in plan intelectual, care este responsabila de posibilele performante viitoare ale individului in conditiile actiunii favorabile a mediului.

In determinarea gradului de supradotare a unei populatii se urmareste stabilirea procentului de persoane supradotate din populatia generala si evidentierea domeniilor in care aceste persoane sunt supradotate. Se ridica doua mari intrebari: ce poate si ce ar trebui sa faca sistemul de invatamant pentru aceste persoane supradotate. Ar trebui sa le ofere posibilitati diferite, dar de cele mai multe ori acestea masuri nu sunt oferite.

Exista doua dimensiuni de baza in abordarea supradotarii:

  • dimensiunea de preconditionare – supradotarea este cumva conditionata de caracteristici somatice, de existenta unor abilitati intelectuale (aptitudini) care il ajuta pe individ sa se manifeste ca un om cu supradotare
  • dimensiunea de activare – apare pe fundalul de preconditionare. Este reprezentata de motivatie sau personalitate in sine cu laturile ei.

In SUA termenul de ”dotat” in cele mai multe studii este considerat a fi sinonim cu un coeficient de inteligenta de peste 130.

TALENTUL – termenul de ”talent” presupune existenta unor aptitudini deosebite pentru o anumita disciplina de studiu. Talentul este o directionare pe o singura fâsie de performanta sau pentru un anumit domeniu de activitate.

Sternberg era de parere ca supradotarea presupune prezenta obligatorie a creativitatii si a capacitatilor de adaptabilitate.
Gardner vorbeste de existenta unei inteligente multiple: inteligenta matematica, muzicala, lingvistica, spatiala, interpersonala.

Un alt autor – Tannembaum sustine ca sunt necesare abilitati intelectuale, dar factorul fundamental pentru supradotare ii este inteligibil individului, acesta fiind sansa – acea variabila de mediu ce interactioneaza pozitiv sau negativ cu abilitatile copilului supradotat si conditioneaza realizarea sau nu a potentialului.

Exista doua modele de baza ale supradotarii:

Modelul Renzulli – vorbeste despre un model tridimensional al supradotarii, cele trei dimensiuni fiind: aptitudini generale peste medie, implicarea automotivata in sarcina, creativitatea, aceasta din urma ocupand locul central.

Modelul Gagné – este modelul diferential al supradotarii avand componentele: domeniile in care se exprima talentul sau supradotarea, aptitudini – catalizatori interpersonali (motivatia, interesele, stari afective de o anumita intensitate si durata, creativitate), catalizatori externi (mediul): familie, scoala. Autorul face distinctie intre supradotare si talent sustinand ca supradotarea reprezinta perfectionarea (competenta) peste medie in una sau mai multe aptitudini in timp ce talentul presupune perfectionari peste medie, dar in activitati umane.

Supradotarea este diferita de geniu, deoarece supradotarea reprezinta perfectionarea peste medie in una sau mai multe sfere iar geniul presupune obtinerea unor performante exceptionale in orice domeniu de activitate. Galton sustinea ca geniul este ereditar. Altii il contrazic, spunand ca geniul este determinat de mediu si de educatie. Geniul apare la intersectia a trei factori: datul natural (zestrea ereditara), mediul optim de stimulare si statutul istoric al domeniului.

Definirea geniuluil se face in termeni de creativitate (cu mult peste medie) si a unor caracteristici individuale aparte – anumite trasaturi emotionale, socioemotionale (loialitatea), trasaturi sociale (responsabilitatea, constinciozitatea), trasaturi de personalitate foarte dezvoltate (incredere in sine, autostima).

Geniul se diferentiaza de omul obisnuit prin anumite trasaturi caracteriale ce ii confera persoanei respective un profil puternic de personalitate, fie ca era sau nu armonios construita, dar in toate cazurile puternic motivata.

Domeniile supradotarii: in Anglia, supradotarea a fost detaliata pe mai multe ramuri: domeniul tehnic (mecanic), domeniul literar sau abstract si domeniul practic (concret).

La primul congres ”Emotalent” de la Barcelona (1989) au fost relevate domeniile de manifestare asupra dotarii:

    • aptitudini intelectuale.
    • aptitudini academice sprecifice.
    • gandire creativa.
    • aptitudini de lider.
    • aptitudini pentru arte vizuale.
    • aptitudini psihomotorii.

Din punctul de vedere al educatiei, avem urmatoarele domenii:

  • domeniul simbolic (formele de comunicare).
  • domeniul empiric.
  • domeniul estetic.
  • domeniul sinoetic (cunoastere psihologica subiectiva a propriei persoane si a celorlalti).
  • domeniul etic (al moralei).

Tannembaum gaseste urmatoarele categorii de talente:

  • talente extrem de rare.
  • talente excedentare.
  • talente in limite normale.
  • talente neobisnuite – se remarca prin unicitatea aptitudinilor sau a rezultatelor obtinute (ex: persoane care trag la tinta foarte precis).
  • in viziunea lui Taylor exista mai multe tipuri de talent:
  • talentul academic.
  • talentul creativ – productiv.
  • talentul pentru planificare si organizare.

La copiii supradotati intalnim un fenomen paradoxal – discronia. Acesta este de doua feluri:

discronie interna – presupune existenta unei dezvoltari eterogene a copilului, adica o dezvoltare peste medie a nivelului intelectual si a altor abilitati legate de invatare (mai ales de lectura), copilul ramanand insa in urma cu scrisul. Se remarca o dezvoltare inegala a mentalului cu planul motor.

discronie sociala – se refera la faptul ca copilul este inadaptat scolar, avand probleme de relationare si integrare.

 



Lasa un comentariu