Comunicarea corecta parinte-copil



answear.ro

Parintii cred de multe ori ca au o legatura foarte buna cu copiii lor, cand, in realitate, acest lucru nu este un adevar. Ei au intentii bune si isi doresc sa corecteze anumite aspecte ale comportamentului copilului, considerand ca acesta este modul prin care ajuta la dezvoltarea lui.

Pentru a putea cu adevarat sa sustina copilul si sa formeze o legatura puternica bazata pe incredere, parintii trebuie sa se axeze pe reactionarea la sentimentele copilului si nu pe comportamentul acestuia.

In cartea „Intre parinte si copil”, Haim Ginott spunea: „Comunicarea cu copilul ar trebui sa se bazeze pe respect si pricepere. Asta inseamna (a) ca mesajul sa pastreze intact respectul de sine al copilului si pe cel al parintelui ;(b) ca afirmatiile dovedind intelegerea sa fie anterioare afirmatiilor continand sfaturi sau instructiuni.”

In aceeasi carte este dat un exemplu al unui copil de noua ani, Eric. El este foarte suparat pentru ca nu mai poate merge la picnic impreuna cu clasa lui din cauza ploii. Tatal lui in mod normal i-ar fi spus sa nu mai fie suparat ca nu au intrat zilele in sac si ca o sa mearga alta data. De data aceasta insa a incercat sa ii spuna ceva bazandu-se pe sentimentele sale:

„TATAL: Pari foarte dezamagit!
ERIC: Da.
TATAL: Doreai foarte tare sa mergi la picnic.
ERIC: Sigur ca da!
TATAL:Totul era pregatit, numai ca a venit mizeria asta de ploaie.
ERIC: Da, exact asa s-a intamplat!

A urmat un moment de tacere, dupa care Eric a zis:<<Oricum, n-au intrat zilele-n sac.>>”

 

Astfel, tatal l-a ajutat pe Eric prin a pune accent pe ceea ce simte si nu pe ceea ce ar putea sau nu sa faca (adica pe comportament – ar putea sa mearga in alta zi la picnic).

Este foarte important in legatura copil- parinte, in comunicare in general, sa se discute despre sentimentele pe care cei doi le au si sa fie acceptate asa cum sunt ele in realitate. Daca acest lucru se intampla, atunci comportamentul se va schimba automat.

Atunci cand Eric a vorbit a fost ascultat si acest lucru l-a impins inspre o solutie. El nu ar fi putut sa accepte sfaturi sau critici constructive in acel moment pentru ca era coplesit de emotiile puternice din acea clipa si nu ar fi auzit ceea ce tatal ar fi avut de spus. Ar fi perceput cel mai probabil ca o amenintare orice incercare de-a tatalui de a fi rational si direct in legatura cu ceea ce trebuie sa faca sau sa simta.dEpurtat.ro

Un alt aspect important este ca aproape niciodata un copil nu este dornic sa spuna tot ce simte sau tot ce s-a intamplat.

Nu este necesar ca un parinte sa il chestioneze in legatura cu ceea ce s-a intamplat, ci cu ceea ce l-a suparat. Este indeajuns daca ii spune „Vad ca asta te-a suparat” si il lasa pe el sa decida cat de mult vrea sa impartaseasca.

Adaptare dupa Haim Ginott – “Intre parinte si copil”

dyfashion.ro

Lasa un comentariu