Cerebelul



 

Se dezvolta filogenetic relativ tarziu, fiind individualizat prima oara la reptile, dar avand abia la om o structura strict delimitata topografic si anatomic. Este situat inapoia bulbului si puntii, in partea postero-inferioara a cutiei craniene, dedesubtul lobilor occipitali ai creierului mare.

  • este invelit intr-o foita subtire numita cortul cerebelului, foita care este o prelungire a durei mater (de la maduva spinarii). Prin asemanarea sa cu creierul mare, la forma si aspect, a primit numele de creierul mic. Are la suprafata o banda de substanta cenusie, numita scoarta cerebelului, apoi o masa de substanta alba, in interiorul careia se afla nucleii cenusii subcorticali.
  • dispune de fibre de proiectie, de fibre de conexiune cortico-subcorticale si de reprezentari corticale ale periferiei.
  • are in structura componente mai vechi si mai noi pe scara filogenetica, intre care nu sunt limite clare, dar care pot indreptati o delimitare aproximativa in 3 parti :
  1. partea intai – arhicerebelul, constituit din lobul floculonodular, care este structura cea mai veche si cea mai mica, conectata cu nucleii vestibulari, avand rol in mentinerea echilibrului.
  2. partea a doua – paleocerebelul, alcatuit din lobul central si lobul patrulater anterior ; primeste aferente de la maduva spinarii si trunchiului cerebral si trimite eferente la nucleii cerebelosi, la nucleul rosu din trunchi, la substanta reticulata si la maduva spinarii.
  3. partea a treia – neocerebelul, este portiunea cea mai mare si cea mai noua, alcatuita din lobul patrulater posterior, lobul semilunar inferior si superior, lobul gracilis si lobul biventer, care au conexiuni multiple cu scoarta cerebrala.
  • are o forma ovoidala, cu diametru de 10, respectiv 6 cm si are 3 fete : o fata superioara, in contact cu emisferele cerebrale, o fata inferioara, in raport cu osul occipital si o fata anterioara, in raport cu trunchiul cerebral.
  • legaturile exterioare ale cerebelului se realizeaza prin intermediul fibrelor de proiectie, care se grupeaza in 6 manunchiuri pereche, ce poarta numele de pedunculi cerebelosi : pedunculii cerebelosi inferiori, care conecteaza cerebelul cu maduva, cu bulbul si cu puntea lui Varolio ; pedunculii cerebelosi mijlocii, care leaga cerebelul de punte ; pedunculii superiori,alcatuiti din fibre aferente si eferente. Fibrele aferente vin de la maduva spinarii, trunchiul cerebral si scoarta cerebrala, fibrele eferente merg la maduva spinarii, trunchiul cerebral, la talamus si la scoarta cerebrala.
  • substanta cenusie a cerebelului este reprezentata la exterior de o mantie ce inveleste cerebelul si se numeste scoarta cerebeloasa, iar in profunzime, de nucleii cenusii subcorticali.
  • scoarta cerebrala are o structura simpla, alcatuita din 3 straturi care contin mai multe tipuri de neuroni ; functia scoartei cerebrale este de a realiza legatura dintre informatiile aferente si celelalte structuri nervoase superioare
  • cerebelul constituie, in intregime, un centru superior integrativ important, fiind intercalata intre zona receptoare si cea motorie. In mod clasic, cerebelul este implicat in coordonarea activitatii motorii, in controlul tonusului muscular si in mecanismele care influenteaza echilibrul.

Aceasta inseamna ca semnul patologic caracteristic leziunii cerebeloase consta in perturbarea miscarilor secventiale complexe si in descompunerea miscarilor. Fiecare miscare are la baza actiunea coordonata a unor grupe musculare, unele grupe declanseaza miscarea, in timp ce grupele opuse se relaxeaza, pentru a o facilita.

  • cerebelul are rolul de a regla tonusul muscular, de a pastra echilibrul si de a regla si coordona miscarile acestor grupe musculare opuse, contribuind in felul acesta la executarea miscarilor precise, la coordonarea mersului si a miscarilor voluntare.
  • cerebelul are insa si o functie generala, legata de performantele motorii si de cele cognitive, in timp, prin controlul central de programare a timpului motor (timpul motor este timpul de executie al unei miscari).
  • cerebelul are un rol important in planificarea miscarilor, in invatarea motorie, in controlul timpului de miscare si in calculul traiectoriei miscarilor ; un al doilea rol important este cel cognitiv, legat de participarea la activitatile cognitive legate de limbaj si in mod secundar in procesarea emotiilor si in modularea acestora.

Leziunile cerebeloase

Printre cele mai importante semne de afectare cerebeloasa sunt :

  • atonia si hipertonia – diminuarea rezistentei la miscari pasive, intarzierea raspunsului efector al miscarilor rapide, precum si imposibilitatea opririi rapide a miscarii, ceea ce determina producerea asa-numitelor reflexe pendulare.
  • ataxia – intarzierea declansarii miscarii, erori in efectuarea miscarii, ceea ce se mai numeste dismetrie si erori ce privesc rata si regularitatea miscarilor, adica decompensarea temporo-spatiala a miscarii.
  • tremorul intentional – o tremuratura fina, dar aparenta, la intentia de miscare, care devine mai marcata la terminarea miscarii.
  • disfunctiile in mentinerea ortostatismului (pozitiei verticale).
  • tulburarile in articularea vorbirii, ceea ce se numeste dizartrie, adica vorbirea sacadata si uneori exploziva.
  • tulburarile de mers – mersul cerebelos este leganat, cu baza larga de sustinere si este tipic in degenerarea cerebeloasa la alcoolici.

Leziunile cerebeloase tind sa se amelioreze in timp, prin neaccentuarea leziunii, ceea ce sugereaza faptul ca, in special la persoanele tinere, functiile cerebeloase pot fi si deseori sunt preluate de alte formatiuni ale creierului, ceea ce inseamna ca, desi aceste leziuni nu pot fi tratate medicamentos, ci doar stopate, ele pot suferi un proces de vindecare intr-un timp mai lung sau mai scurt, in functie de starea functionala a intregului organism.

 



Lasa un comentariu