Cei sapte ani de acasa



Copilul, imediat dupa nastere, incepe sa creasca si sa progreseze. Modificarile corporale cantitative realizate de crestere nu pot fi considerate ca un progres real decat in cazul in care aceasta crestere se asociaza cu transformarea treptata a calitatilor psihice ale copilului prin imbunatatirea lor.

Intre cresterea corporala si dezvoltarea psihica trebuie sa existe o armonie perfecta. Perturbarile in evolutie conduc la situatii deficitare dintre cele mai variate, unele din ele lasand amprente pe toata viata. Nu se poate vorbi de un copil in perioada prescolara ca nu are bune maniere. Se spune de unii oameni ca sunt lipsiti de “cei sapte ani de acasa”.

In cazurile acestea este vorba de o lipsa a modificarilor calitative psihice care trebuiau sa urmeze armonios modificarile cantitative ale cresterii.
Dar forma si fondul calitativ nu se stabilesc definitiv si irevocabil doar in primii sapte ani de viata. In tot timpul copilariei si adolescentei educatia poate modifica trasaturile negative ale copilului.

Prin lipsa celor sapte ani de acasa, oamenii eticheteaza pe aceia care se prezinta intr-o forma nemodelata, aprecierile facandu-se asupra formei si asupra fondului omenesc.

In aceasta categorie sunt introdusi cei neglijenti in imbracaminte, cei lipsiti de atitudini politicoase, cei ce nu stiu sa se comporte adecvat la masa, adica cei stangaci sau dezordonati in obiceiuri. In cazurile acestea aprecierea este oarecum gresita si pur formala. In realitate trebuie considerati ca “lipsiti de cei sapte ani de acasa” cei care in copilarie nu au progresat din punct de vedere psihic sau al comportarii normale in viata, fara a constitui totusi cazuri patologice.

Educatia trebuie sa urmareasca, pe langa obiective, sa faca din fiecare copil un adolescent politicos. Manierele bune sunt obtinute de copii in contactul zilnic cu membrii familiei. Ei imita ceea ce vad si aud. Nu se poate cere copiilor alta comportare decat cea observata la parintii lor.

Straduinta de a face din copii niste animale bine dresate nu este prea fericita. Utilizarea formelor de politete este strans legata de obiceiurile parintilor. Este o greseala ca un tata sa oblige copiii sa spuna dupa masa “Multumesc!” fara ca el la randul lui sa constituie un exemplu in acest sens.

Obligatia bunelor maniere la copii nu trebuie sa fie legata de observatii aspre sau sa fie o consecinta a unor discutii sau rugaminti repetate. Copilul va manca corect daca va vedea si la parinti supunere fata de aceste reguli. Va veni regulat la masa la ora fixa, daca va vedea si la parinti supunere fata de asemenea reguli.

Copilul nu trebuie bruscat, caci fortarea aduce dupa ea incapatanarea negativista. Daca un copil nu vine la masa sau nu mananca la fel cu toata lumea, pedeapsa psihica da rezultate mai bune ca cea brutala. “Nu vrei sa mananci cu toata lumea! … Maine vei manca singur”. Si dispozitia nu trebuie modificata.

Exista in multe familii obiceiul ca un copil sa fie indepartat de contactul cu oamenii straini.
Daca sosesc musafiri copiii sunt invitati sa treaca in alta camera. A lua regulat aceasta masura este o greseala. Un copil, prin contactul cu lumea exterioara constata ca exista si alte firi si diverse obiceiuri.

Parintele poate sa aprobe sau sa dezaprobe, dupa plecarea musafirilor, in fata copiilor gesturile sau cele spuse de invitati, dar acest obicei nu este prea politicos. Copilul va lua nota de spusele celor mari si va completa interesul lui pentru cunoasterea lumii. Trebuie sa existe un acord intre desfasurarea armonioasa a vietii de familie si obiectivele trairii sociale.

Un om certat cu bunele maniere suporta consecintele neindemanarii sale in miscari si cele ale aspectului dezagreabil cu care se prezinta intre oameni. Bunele maniere trebuie sa fie compuse din atitudini care se iau in mod automat si nu prin ratiune. Ele trebuie sa aiba ca baza politetea, delicatetea, tactul, bunatatea.

Desigur ca se vor intreba multi: “Cum trebuie sa se comporte parintii ca un copil sa capete cei sapte ani de acasa?”. In mod normal, psihicul unui copil este influentat de conditiile lui de viata si de educatia primita in casa parinteasca. Acest psihic este dependent de dezvoltarea sistemului nervos central.

Educatia trebuie sa duca la obtinerea treptata a dezvoltarii inhibitiei corticale, adica la retinerea unor manifestari negative.
Dupa varsta de 3 ani copiii incep sa aiba o activitate nervoasa mai activa si pot fi influentati de procesul educatiei si al instruirii primite de la parinti in casa. Nu orice cunostinta sau sfat primit devine pentru copil convingatoare si indemn la o comportare pozitiva.

Personalitatea lui incepe sa se manifeste de la varsta denumita prescolara. Exemplele bune din viata familiala vor influenta in mare masura comportarea lui psihica. Educatia copilului trebuie sa fie astfel orientata, incat el, insusindu-si modurile de actiune ale parintilor, sa se calauzeasca dupa ele in practica. Un loc important in educarea copilului pana la 10 ani au jocurile si jucariile.

O fetita are o papusa. Parintii trebuie sa vegheze ca fata sa o intretina in conditii bune, sa o ingrijeasca.
Nu trebuie sa se admita stricarea jucariilor. Ruperea si murdarirea lor sunt atitudini care pot obisnui copilul cu dezordinea si lipsa de igiena.

In jocurile colective, parintii nu trebuie sa admita certurile, purtarea nedisciplinata si expresiile urate intre copii. Trebuie sa se favorizeze jocurile in care copilul poate avea un rol civilizat. Copiii se pot juca de-a spitalul, in care medicul da “Buna ziua!”, spune vorbe blande si incurajeaza pe bolnavi.

Se pot juca de-a scoala , in care profesorul saluta copii si spune “Multumesc” dupa fiecare raspuns. In jocurile cu obiecte din viata reala, copii trebuie sa joace roluri de oameni a caror purtari sunt demne de imitat.

In scop educativ, parintii pot da copiilor diverse insarcinari casnice. Ei pot fi insarcinati cu procurarea de alimente casnice, in care caz nu se vor permite nereguli sau minciuni in manuirea banilor. O sarcina precisa si bine organizata place copiilor si are valoare educativa.

Se va dezvolta la ei sentimentul datoriei, grija pentru inlaturarea greutatilor casnice, obligatia de a vorbi frumos cu alti oameni. Daca dirijarile bune sunt fructuoase, din pacate exista si exemple proaste de care trebuie feriti copiii.

Ambianta familiala influenteaza temperamentul copilului. Daca in casa este buna intelegere si veselie, temperamentul copilului va lua un aspect calm si de buna dispozitie. Cu cat copilul este mai mic, cu atat este mai influentat de mama.
Dupa 5 ani, tatal trebuie prin autoritatea lui, sa intervina mai activ, copilul inregistrand in mod subconstient toate starile lor sufletesti.

Parintii nu trebuie sa se lamenteze si sa prezinte in culori negre greutatile vietii. Daca un copil aude pe unul din parinti cantand, prin imitare va incerca si el sa fredoneze. Pentru formarea “celor sapte ani de acasa” exemplele sunt mai folositoare decat discursurile sterpe.

 

Lasa un comentariu