Ce nu este iubirea?



answear.ro

 

J. Krishnamurti ne introduce pe taramul atat de controversat al iubirii. Oamenii, nativ sau invatati de mici, cauta siguranta psihologica. A cauta siguranta in relatiile cu sexul opus, automat inseamna sa traiesti in suferinta si frica, pentru ca orice cautare a sigurantei cheama inevitabil nesiguranta. “Cei mai multi oameni doresc siguranta in iubire si in a fi iubit, insa exista oare iubire cand fiecare isi cauta propria sa securitate, propriul sau drum? Noi nu suntem iubiti fiindca nu stim sa iubim”.

Fiecare dintre noi ne-am pus cel putin o data intrebarea “ce este iubirea?”. Cuvantul a devenit in ziua de azi desuet prin utlizarea sa fara substanta in reviste, ziare, TV.

“Eu imi iubesc tara, il iubesc pe rege, iubesc o carte, iubesc muntele, iubesc placerea, imi iubesc sotia, iubesc pe Dumnezeu. Este oare iubirea o idee? Daca este, atunci ea poate fi cultivata, hranita, aparata, propovaduita, deformata in fel si chip. Cand spunem ca iubim pe Dumnezeu, ce vor sa insemne vorbele noastre? Inseamna ca iubim o proiectie a propriei noastre imaginatii, imbracata intr-un fel de respectabilitate conforma cu ceea ce credem ca este mai nobil si mai sfant. A spune “Il iubesc pe Dumnezeu” este o absurditate. Cand il adoram pe Dumnezeu, noi ne adoram pe noi insine – si aceasta nu este iubire. Fiindca nu am putut gasi solutia iubirii intre oameni, ne-am refugiat in abstractiuni. Iubirea poate fi ultima solutie la toate dificultatile omului la problemele si la necazurile lui”.

Atunci cand cauti sa scapi de problemele tale incercand sa te refugiezi in iubire, sa fii sigur ca ceea ce ai gasit nu este ea.

Daca incercam sa definim iubirea, descoperim ca biserica o defineste intr-un fel, societatea in alt fel avand loc multiple pervertiri de la sensul sau intrinsec: a adora pe cineva, a te culca cu cineva, a schimba emotii cu cineva, a trai in tovarasia cuiva – sunt oare toate acestea ceea ce numim iubire?

Pe motiv ca aceste notiuni au devenit personale si limitate, exprimand prin ele iubirea omeneasca care sta in placere, dorinta de a poseda, concurenta, gelozie, de a controla si de a ne baga in sufletul altuia, religiile au afirmat ca trebuie sa existe o iubire superioara, divina, neprihanita. Din dorinta de a se ridica si de a fi deasupra celorlalti oameni, multi oameni asa-zisi sfinti au sustinut ca a privi la o femeie este un pacat, ca nu te poti apropia de Dumnezeu daca ai raporturi sexuale, incercand sa-si inabuse prin aceasta instinctele biologice naturale. Negandu-si sexualitatea prin abstinenta fortata, si-au supus mintea si inima sa se gandeasca doar la aceste lucruri, creand conflicte.

“Poate fi impartita iubirea in sacra si profana, in divina si omeneasca, sau iubirea este indivizibila? Este iubirea rezervata numai unuia si nicidecum celor multi? Cand o persoana spune altei persoane:”Te iubesc”, exclude prin asta iubirea pentru ceilalti? Este iubirea personala sau impersonala? Este iubirea morala sau imorala? Este iubirea rezervata familiei? Si daca iubim intreaga omenire, putem sa iubim si o anumita persoana? Este iubirea un sentiment? O emotie? O placere? O dorinta? Toate aceste intrebari arata, nu-i asa, ca noi avem idei despre iubire, idei despre ce ar trebui sau nu ar trebui sa fie iubirea, pe scurt un tipar sau un cod elaborat de cultura careia ii apartinem”.

Pentru a intelege aceasta chestiune Krishamurti recomanda eliberarea de tot ceea ce stim, de idealuri, de ideologiile care spun ce ar trebui sa fie sau nu iubirea. Incercand sa intelegem iubirea, vrem sa o exprimam, nestiind ca prin aceasta ciuntim oricum intelesul ei profund. Dar cum vom reusi sa intelegem ceea ce este ea de fapt? In primul rand trebuie sa eliminam ceea ce au spus despre ea bisericile, societatea, familia, prietenii, cartile pe care le-am citit, pentru ca dorim sa o descoperim prin noi insine.

“Aceasta este o problema uriasa, care priveste intreaga omenire. Au existat mii de moduri de a defini iubirea si eu insumi sunt prins intr-un astfel de tipar, intr-o retea de lucruri care imi fac placere. Prin urmare, pentru a intelege limpede problema iubirii, n-ar trebui sa incep prin a ma elibera de inclinatiile si de prejudecatile mele? Iata-ma intr-o stare de confuzie, sfasiat de propriile mele dorinte, incat imi spun: “Mai intai scapa de aceasta confuzie; atunci vei descoperi, poate, ce este iubirea prin intermediul a ceea ce nu este iubire.”dEpurtat.ro

Guvernul ne spune sa mergem sa ucidem pentru tara. Sa fie aceasta iubire? Religia ne cere sa renuntam la sexualitate din iubire pentru Dumnezeu. Sa fie aceasta iubire? Sa fie iubirea dorinta?… Nu spuneti nu! Pentru cei mai multi oameni iubirea inseamna dorinta: este dorinta si placerea sa, placerea care izvoraste din simturi, din atasament sexual, din starea de deplina satisfactie.

Eu nu sunt impotriva practicilor sexuale, dar luati seama la implicatiile lor: ele va dau pentru moment senzatia unui abandon total si, cand va intoarceti din nou in dezordinea obisnuita, doriti sa se repete aceasta stare in care nu exista nici necazuri, nici probleme, nici “eu”.

Pretindeti ca va iubiti sotia. Aceasta iubire cuprinde placerea sexuala, placerea de a avea pe cineva acasa care sa ingrijeasca de copii, care sa gateasca. Aveti nevoie de aceasta femeie care v-a dat trupul ei, emotiile ei, incurajarea ei, un anumit sentiment de siguranta si de bunastare. Apoi, deodata, ea se indeparteaza de voi, se plictiseste sau va paraseste pentru un altul si intregul echilibru emotiv va este distrus. Aceasta situatie nefericita va tulbura adanc, o numiti gelozie; ea presupune suferinta, neliniste, ura si violenta. Ceea ce ii spuneti in realitate sotiei dumneavoastra este: “<<Atata vreme cat imi apartii, te iubesc, dar de indata ce ma vei parasi, te voi uri. Atata vreme cat ma pot bizui pe tine ca imi vei satisface cerintele sexuale si de alt gen, te voi iubi; de indata ce nu-mi vei mai da ceea ce doresc, te voi scoate din inima mea.>>

Iata cum intre doua persoane apare un antagonism si un sentiment de separatie in care iubirea nu mai are loc. Daca totusi puteti trai cu sotia fara ca gandirea sa creeze toate aceste stari contradic­torii, fara sa va intretina aceste nesfarsite sfasieri, atunci poate… poate… ca veti sti ce inseamna iubirea, si veti fi liberi, in general, noi suntem sclavii persoanei de care depind placerile noastre; dar cand iubim trebuie sa fim cu desavarsire liberi, nu numai fata de cealalta persoana, ci si fata de noi insine.

Aceasta situatie de a apartine cuiva, de a fi psihologic hranit de cineva, de a depinde de cineva, presupune intotdeauna neliniste, frica, gelozie, vinovatiesi cata vreme exista frica, nu exista iubire; o minte coplesita de suferinta nu va sti niciodata ce este iubirea. O stare de suferinta, sentimentala sau emotionala, placerea si dorinta n-au nimic de-a face cu iubirea”.

Aceasta inseamna ca, cu cat cautam siguranta fizica sau psihologica in celalalt, in speranta ca ne vom gasi linistea interioara, de fapt chemam – asa cum am afirmat la inceput – frica. Frica este izvorul geloziei, al culpabilitatilor, nelinistii de a pierde ceva, al suferintei. Daca vrem sa ajungem la iubire, trebuie sa renuntam la a o mai cauta in exterior.

Iubirea nu este produsul gandirii. Gandirea fiind trecutul, n-are putinta de a cultiva iubirea. Iubirea nu este inchisa intre zidurile geloziei, caci gelozia inseamna trecutul, in timp ce iubirea este prezentul viu. Cuvintele “voi iubi”, “iubesc” sunt lipsite de sens. Cand stiti cu adevarat ce inseamna a iubi, nu depindeti de nimeni. Iubirea nu se supune. Ea este dincolo de cuvintele de respect sau de intimitate.

Stiti oare ce inseamna a iubi cu adevarat pe cineva – a iubi fara ura, fara gelozie, fara manie, fara dorinta de a te amesteca in ceea ce face sau gandeste, fara a compara sau judeca? Cand iubesti, mai exista comparatie? Cand iubesti pe cineva cu toata inima ta, cu tot trupul tau, cu intreaga ta fiinta, mai exista oare comparatie? Cand te abandonezi total acestei iubiri, “celalalt” nu mai exista.

Oare exista in iubire responsabilitati si datorii? Se foloseste iubirea de astfel de cuvinte? Daca faceti ceva din datorie, exista oare iubire in ceea ce faceti? In datorie nu exista iubire”.

Datoria este cea care-i impinge pe unii parinti sa-si creasca copiii. Copilul care aude de la parinte: “eu te-am crescut!”, “tu sa taci, ca asa zic eu!”,”esti un nerecunoscator!”, “m-am sacrificat pentru tine” etc., stie ca iubirea parintilor a lipsit din viata sa, fiind inlocuita cu asa zisa iubire-datorie parinteasca pentru ca “asa se face”. Vehicularea termenului de datorie pana si in casnicie, va lucra intens in subconstientul fiecaruia pana cand nu va mai ramane nimic din ea (din casnicie): este de datoria sotului sa….; e datoria sotiei sa…; datoria conjugala s.a.m.d.

“Structura datoriei il tine pe om incatusat si il distruge. Atata vreme cat suntem siliti sa facem ceva din datorie, nu vom iubi ceea ce facem. Cand este iubire, nu mai exista nici datorie si nici raspundere.

Din nefericire cei mai multi parinti gandesc ca sunt raspunzatori pentru copiii lor si sentimentul raspunderii ii determina sa le spuna ce trebuie sa faca, ce nu trebuie sa faca, ce trebuie sa devina. Parintii doresc pentru copiii lor o situatie sigura in societate. Ceea ce ei numesc responsabilitate este o parte din acea respectabilitate la care ei se inchina; si mi se pare ca unde se afla aceasta respectabilitate nu exista iubire. Parintii nu sunt preocupati decat ca odraslele lor sa devina niste burghezi perfecti. Cand isi educa copiii ca sa se adapteze societatii, ei nu fac altceva decat sa perpetueze conflictele, razboaiele, brutalitatea. Aceasta grija poate fi numita iubire?

A creste cu dragoste un copil, inseamna a te comporta asemenea gradinarului care isi ingrijeste florile, le uda, le urmareste cu delicatete si gingasie nevoile, le pune pamantul cel mai bun. Dar cand va pregatiti copiii sa se incadreze in societate, ii pregatiti ca sa fie ucisi. Daca v-ati iubi copiii cu adevarat, n-ar mai exista razboaie”.

Societatea incurajeaza prin categoriile sale profesionale aceasta adaptare la o societate plina de concurenta, egoism, plina de conflicte. Daca nu te adaptezi nu supravietuiesti. Speriati de aceasta posibilitate, tinerii sunt invatati sa-si ia zborul de acasa, uneori chiar fortati sa intre pe piata muncii mai mult sau mai putin pregatiti pentru ceea ce ii asteapta: remuneratie deficitara, conflicte cu colegii, timp petrecut mai mult la serviciu in detrimentul timpului personal. Dorinta de a alerga dupa bani pentru supravietuire conteaza mai mult decat ceea ce se intampla in tot acest timp cu persoana insasi, emotional, sufletesc pentru ca suferinta scoate compasiunea din om si-l inraieste.

“Daca pierdeti pe cineva pe care-l iubiti, varsati lacrimi amare. Le varsati pentru voi insiva sau pentru cel care a murit? Va plangeti pe voi insiva sau il plangeti pe celalalt? Ati plans vreodata pe altcineva? V-ati plans vreodata fiul ucis pe campul de lupta?… Ati plans, bineinteles, dar acele lacrimi au curs pentru ca va induiosa propria voastra soarta si nicidecum pentru ca a fost ucisa o fiinta omeneasca.

Daca plangeti pentru ca va este mila de voi insiva, aceste lacrimi nu au nici un rost. Daca plangeti pentru ca ati fost lipsit de o persoana in care ati investit multa afectiune, inseamna ca in realitate n-a existat afectiune. Daca spuneti ca va plangeti fratele mort, atunci plangeti pentru el. Este foarte usor sa plangeti pentru voi gandindu-va ca el s-a dus. In aparenta plangeti pentru ca inima va este ranita, dar nu pentru fratele vostru suferiti, ci pentru voi insiva, caci sunteti induiosati de voi insiva si aceasta induiosare de sine va impietreste, va determina sa va aplecati asupra voastra insiva, va face stersi si stupizi.

A va plange de mila, inseamna oare iubire? A plange pentru ca ati ramas singuri, pentru ca ati fost parasiti, pentru ca nu va mai simtiti puternici sau pentru ca soarta va este potrivnica – intotdeauna lacrimile pe care le varsati sunt pentru voi insiva.

Intr-o clipa puteti vedea intreaga structura si natura a acestui biet si marunt lucru care este “eul”, cu lacrimile lui, cu familia lui, cu natiunea lui, cu credintele lui, cu religia lui, cu toata uratenia lui; toate acestea se afla in noi, si cand le vedem cu toata inima noastra si nu doar cu mintea noastra, atunci avem cheia care pune capat suferintei.

Suferinta si iubirea nu pot merge impreuna, dar in lumea crestina a fost idealizata suferinta, a fost pusa pe cruce si adorata, dandu-se astfel de inteles ca nu este cu putinta omului sa se elibereze de ea decat pe aceasta cale. Aceasta este intreaga structura a unei societati bazata pe exploatare religioasa”.

Atunci cand ne intrebam ce este iubirea, este posibil sa descoperim ca nu ne iubim familia si sa vedem cum intreg edificiul construit in jurul nostru se darama. Aceasta ar putea fi o afirmatie socanta pentru cei mai multi dintre oameni care functioneaza in sabloane conform carora daca dai viata unui om, copilul trebuie si este obligat sa-si iubeasca parintii pe motivul legaturii de rudenie. Daca rezistam acestor adevaruri care se releveaza treptat, o sa descoperim ca frica nu este iubire, dependenta nu este iubire, gelozia, pasiunea si dominarea nu sunt iubire. Iubirea nu este opusul urii. Unele persoane vehiculeaza ideea ca de la iubire la ura este doar un singur pas. Pasul nu exista, pentru ca persoana respectiva nu a iubit niciodata, ea se afla tot in stadiul de “ura/egoism” mascat de interesele, placerile pe care le avea de satisfacut prin celalalt. Cand iubesti cu adevarat, nu poti sa urasti, chiar daca persoana iubita a plecat.

“Daca puteti inlatura toate aceste lucruri, nu prin constrangere, ci indepartandu-le, asa cum ploaia indeparteaza praful depus de multe zile pe o frunza, atunci poate veti reusi sa gasiti acea minunata floare dupa care omul a tanjit intotdeauna.

Atata timp cat n-ati obtinut iubirea – nu doar in mici farame ci din belsug – atata timp cat nu sunteti plini de ea, lumea va fi condamnata la dezastru. Cunoasteti din punct de vedere intelectual ca unitatea omului este esentiala. Si iubirea este singura cale, insa cine va va invata sa iubiti? Exista vreo autoritate, vreo metoda, vreun sistem care sa va poata spune cum sa iubiti? Ceea ce incearca unii sa va spuna, fiti siguri ca nu este iubire.

Ati putea spune: ‘Voi incerca sa practic iubirea; ma voi gandi zilnic la ea, ma voi stradui sa fiu bland si milos, ma voi sili sa fiu atent cu ceilalti”. Credeti ca v-ati putea disciplina, ca v-ati putea exersa vointa pentru a iubi? Daca o veti face, iubirea va zbura pe fereastra. Practicand o anumita metoda sau un anumit sistem cu scopul de a dobandi iubirea, ati putea deveni extrem de iscusiti sau ceva mai binevoitori, sau veti putea ajunge la o anumita stare de non-violenta, insa toate acestea n-au nimic in comun cu iubirea.

In aceasta lume pustie si sfasiata nu exista iubire, fiindca placerea si dorinta joaca rolurile cele mai importante. Si totusi fara iubire viata de fiecare zi n-are nici un inteles, fara iubire nu exista frumusete. Frumusetea nu se afla in ceea ce poate fi vazut; nu despre frumusete este vorba atunci cand se spune: “Iata un copac frumos, un tablou frumos, o cladire frumoasa, o femeie frumoasa.” Nu exista frumusete decat atunci cand mintea si inima stiu ce este iubirea.

Fara iubire si fara frumusete nu exista virtute. Stiti foarte bine ca incercand sa ameliorati societatea sau sa dati de pomana la cei saraci nu veti face altceva decat sa adanciti mizeria, caci in absenta iubirii inima este plina de uratenie si de uscaciune. Dar cand exista iubire si frumusete orice veti face va fi drept, orice veti face va fi desavarsit. Daca stiti cum sa iubiti, atunci puteti orice, caci cu iubire totul este cu putinta”.

Putem sa ajungem la iubire fara sa urmam caile vreunei discipline, fara coercitie, fara carti sfinte sau fara interventia gandirii? Iubirea se naste atunci cand exista o totala lepadare de sine. Cand faci un scop din a o gasi, nu vei reusi.

”A intalni iubirea fara a o cauta este singura cale de a o gasi: a ajunge la ea pe neasteptate si nu ca rezultat al unor sfortari sau al unor experiente. O astfel de iubire nu se supune timpului; o astfel de iubire este in acelasi timp personala si impersonala, este atat pentru individ cat si pentru multime. […] Iubirea este intotdeauna vie, noua, proaspata. Pentru ea nu exista ieri sau maine. Ea se afla dincolo de tumultul gandirii. Numai mintea inocenta stie ce este iubirea si numai mintea inocenta poate trai in aceasta lume care nu este inocenta. Acest lucru extraordinar pe care omul l-a cautat vesnic prin sacrificiu, prin adorare, prin sexualitate, si dureri de tot felul, va putea fi intalnit atunci cand gandirea, intelegandu-se pe sine, isi va gasi in mod firesc propriul sfarsit. Atunci iubirea nu mai are contrar, atunci iubirea nu mai are conflict.

Va intrebati poate: “Daca gasesc o astfel de iubire, ce se va intampla cu sotia mea, cu copiii mei, cu familia mea? Ei au nevoie de o anumita siguranta.” Daca va framantati in felul acesta, este pentru ca nu v-ati aflat niciodata dincolo de campul gandirii, dincolo de campul constiintei. Daca v-ati fi aflat acolo macar o singura data, n-ati mai fi ridicat o astfel de problema, caci ati fi stiut prea bine ce inseamna acea iubire in care nu exista gandire, in care nu exista timp.

Poate ca ceea ce va spun va incanta si, intr-o anumita masura, va produce o stare de hipnoza, dar a merge dincolo de gandire si de timp – ceea ce inseamna a merge dincolo de suferinta – inseamna a fi constient ca exista o dimensiune diferita numita iubire.

Nestiind cum sa ajungeti la aceasta sursa extraordinara, ce va ramane de facut? Nimic, nu-i asa? Absolut nimic. Atunci, launtric, sunteti cu desavarsire tacuti, intelegeti oare ce inseamna asta? Inseamna ca nu mai cautati, ca nu mai doriti, ca nu mai urmariti nimic – pe scurt, ca nu mai exista centru. Atunci exista iubire.

 

Adaptare dupa Eliberarea de Cunoscut – Jiddu Krishnamurti
Editura Herald

dyfashion.ro

3 Raspunsuri pentru “Ce nu este iubirea?”

  1. geanina says:

    Frumos si f adevarat

  2. andreea says:

    cand un barbat ii spune unei femei: eu am iubiri multiple. Toate imi plac, pe toate le iubesc, mai exact tu esti cea pe care o iubesc in aceasta clipa. Ma itreb: oare tu esti ultima pe care o iubesc in viata asta?

    Asta este iubire? Ce este? Pe mine vorbele astea m-au distrus …. multi ani au trecut, si tot plang de la ele

  3. Loredana says:

    Andreea, nu este vorba despre iubire (asa cum reiese si din textul de mai sus). El este doar amorezat. Azi una, maine alta; amoru vine si pleaca. Asa si el.
    Pune-te pe picioare si treci mai departe. Gaseste un barbat sanatos, cu principii puternice care este stapan pe sine.

Lasa un comentariu