Ce efect au drogurile asupra starii de constiinta



Ce efect au drogurile asupra starii de constiinta?Drogurile sunt niste substante ce reprezinta o atractie greu de stapanit. Ele par ca ajuta omul in rezolvarea multor probleme. Aceasta se intampla pentru ca ii modifica starea de constiinta si omul are senzatii pe care si le-ar dori in stare de veghe, in starea normala pe care o are fara sa consume substante.

Sunt substante care modifica foarte putin starea de constiinta, cum ar fi cofeina sau nicotina. Altele aduc modificari majore. Din aceasta categorie fac parte alcoolul in exces, LSD-ul, cocaina, heroina, etc.

Cum anume o substanta modifica starea de constiinta? Ralf Schneider in cartea „Alcoolul si medicamentele – droguri?” ofera urmatoarea explicatie: „Pentru a putea vorbi de o stare de constienta modificata, una sau mai multe functii trebuie sa difere in mod clar de starea de constienta obisnuita. Aceasta porneste de la perceperea timpului, trecand prin cele mai diferite perceptii ale simturilor si pana la procesele de gandire.”

In aceeasi carte este prezentata o schema referitoare la componentele care pot fi modificate in cazul consumului de substante, schema care cuprinde:

  • Modificarea perceptiei timpului – de exemplu, clipa de fata pare nemarginita
  • Armonie – de exemplu sa te simti una cu ceilalti, cu intreg universul
  • Halucinatii, sinestezii
  • Modificarea perceptiei asupra importantei lucrurilor
  • Diminuarea/pierderea autocontrolului
  • Modificarea emotiilor – de exemplu, ele sunt mai intense
  • Modificarea gandirii – de exemplu, mai creativa, intuitiva, asociativa

 

Fiecare dintre aceste modificari care sunt pozitive pentru om si il ajuta cu adevarat, pot fi obtinute pe alta cale decat cea distructiva a drogurilor. De exemplu, cel care percepe timpul altfel in cazul consumului de droguri, o poate face prin meditatie sau alta forma pozitiva de comportament care sa il ajute sa se cunoasca mai bine si sa ajunga unde isi doreste. Este posibil ca ceea ce il determina pe acel om sa fie consumator de alcool sau droguri de orice tip sa fie chiar „incetinirea” timpului. Este posibil ca el sa fie foarte ocupat si sa simta ca nu isi mai apartine, sa simta ca totul trece pe langa el. Atunci este recomadat sa isi gaseasca linistea intr-o activitate care sa il ajute sa se relaxeze si sa gandeasca pozitiv, plin de speranta.

Sunt persoane care simt ca nu pot sa relationeze cu ceilalti, care isi gasesc curajul de a vorbi in paharul cu bautura, dar ele nu realizeaza ca o simpla dezvoltare personala si o depasire a unor blocaje de la nivelul comunicarii le poate aduce in postura in care sa vorbeasca nu numai in fata unui om, ci chiar in fata unei multimi.

Sunt persoane care asculta muzica „altfel” in momentul in care s-au drogat. Ele simt mult mai intens notele, senzorial vorbind fiind totul amplificat. Pentru a te bucura de muzica nu este nevoie de aceasta ascutire a simturilor, ci de o conectare la mesajele pe care muzica le transmite si pentru asta nu este nevoie de consumul unor substante.

Multe persoane au senzatia ca pot rationa la rece in momentul in care au consumat substante si ca nu se mai lasa derutati de diverse indoieli. De aceea prefera sa ia decizii in sitatiile in care starea de constiinta este modificata. Totusi, pentru a lua o decizie corecta este necesar sa fie facuta o analiza a situatiilor posibile si este important ca omul sa simta ca acea decizie este buna. Chiar daca exista situatii in care oamenii se pot insela, este esential sa poata sa isi asuma ceea ce au decis si sa incerce sa repare greseala sau sa nu o mai repete alta data.

Lasa un comentariu