Autoritatea presupune concizie: cand mai putin inseamna mai mult



De multe ori parintii vorbesc extrem de mult atunci cand le explica ceva copiilor lor, dar, mai ales, atunci cand ii cearta. De aceea exista termenul foarte des utilizat de catre copii: „predici”. Astfel, parintii par a spune cuvinte nesfarsite si a nu se opri niciodata din a da explicatii si indicatii.

Copiii de foarte multe ori nu mai asculta ceea ce parintii au de spus si incep sa se gandeasca la ale lor. Ei stau in fata parintelui pentru ca nu li permite sa plece, dar de fapt nu mai inregistreaza mesajul transmis. Pentru ca un mesaj sa ajunga la ei, el trebuie sa fie scurt, concis, clar, usor de perceput, sincer.

Ei trebuie sa fie implicati in luarea unei decizii si in judecarea unei situatii. Daca de exemplu un copil s-a lovit la un picior si vrea totusi sa mearga la o petrecere seara, dar se gandeste sa nu se duca la scoala, parintele ar fi in mod normal tentat sa il certe si sa ii tina o predica despre faptul ca un picior destul de bun pentru o petrecere poate sa ajunga si la scoala. Dar daca va putea sa nu ii spuna nimic pentru o scurta perioada, tacerea il va putea face pe copil sa decida singur sa mearga in ambele locuri.

In cartea „Intre parinte si copil”, Haim Ginott spunea: „Nu e un compliment sa ti se spuna: <<Vorbesti ca un parinte>> – parintii avand reputatia ca se repeta si fac afirmatii superevidente. Cand se intampla asa, copiii nu mai asculta si scot un strigat mut: <<Gata, ajunge!>> Orice parinte trebuie sa invete metodele economice de a reactiona fata de copii, astfel ca neintelegerile marunte sa nu devina niste enorme catastrofe.”

O metoda foarte buna in relatia cu copii si nu numai este folosirea umorului. Ea poate fi utilizata in foarte multe situatii si este ceva ce apropie si da senzatia de acceptare si de intelegere: „Ron, 12 ani, observa cum mama lui scoate din sacosa fructele pe care avea sa le lase, ca intotdeauna, pe masa din bucatarie. Cu un zambet poznas, ii spune: <<Fa si tu o data lucrurile cum trebuie si pune fructele in frigider.>>

<<Am facut o data lucrurile cum trebuie – te-am adus pe tine pe lume, a raspuns ea. Acum ajuta-ma sa pun fructele in frigider.>> Ron a inceput sa chicoteasca si a trecut la treaba.

Ce usor ar fi fost ca mama lui Ron sa porneasca un razboi al vorbelor: <<Ce inseamna asta: fa si tu lucrurile cum trebuie? Cine te crezi de ii vorbesti maica-tii in felul acesta?>> Dar ea si-a exprimat autoritatea cu umor si concizie.”

Este deci o problema de alegere a stilului de comunicare al parintelui. Este foarte important ca parintele sa aleaga o metoda pozitiva de a fi autoritar. Acest lucru se poate realiza fie prin concizie, fie prin umor, fie prin simpla tacere si acordarea dreptului de a alege.

 

 

Adaptare dupa „Intre parinte si copil” – Haim Ginott

Lasa un comentariu