Arta pedagogica



avon.ro

Maiestria pedagogica exprima nivelul superior al competentei didactice. Ea nu se confunda cu tehnica predarii sau cu priceperea de a utiliza in activitatea didactica metodele si procedeele cele mai eficiente; maiestria pedagogica consta in priceperea de a actiona permanent si adecvat in orice situatie didactica in spiritul obiectivelor educationale.

Este capacitatea profesorului de a gandi, proiecta, organiza si conduce in spirit creator si cu mare eficienta procesul de instruire si educare (I. Bontas, 1995, p. 261).

Prin maiestria pedagogica se manifesta un complex de insusiri ale personalitatii, cum sunt atractia pentru activitatea cu elevii, calmul, rabdarea, simtul masurii, supletea, fermitatea, spiritul de inventivitate si creativitate.

Dupa Pavelcu (1967) ea presupune: cunoasterea de sine, iubirea profesiunii de cadru didactic si a elevului, axate pe optimism pedagogic si capacitatea de a forma si dezvolta la copil o energie, o valoare, ea insasi creatoare de valori culturale, materiale si spirituale (V. Pavelcu, 1967, p. 20-21).

Capacitatea de instruire

Capacitatea de instruire, componenta esentiala a maiestriei pedagogice, consta, in general, in priceperea de a organiza materialul de invatat si de a-l preda intr-o forma accesibila si atractiva. Aceasta capacitate este corelata cu inteligenta profesorului, implicata nemijlocit in selectarea materialului din disciplina de specialitate si in organizarea si sistematizarea lui pentru a putea fi transmis in conditii optime.

A preda – subliniaza I. Radu si M. Ionescu (1987) – inseamna a prezenta fapte, exemple, modele, exponate etc., a propune elevilor o activitate asupra acestora, adica a-i conduce sa le analizeze, sa le compare – deci, sa lucreze cu acest material – si sa extraga apoi esentialul, pe care sa-l fixeze in definitii, legi, principii etc. (I. Radu si M. Ionescu, 1987, p. 39).

Competenta psihopedagogica presupune ca profesorul sa stapaneasca temeinic sistemul de cunostinte si priceperi pe care il preda, sa-si organizeze ideile intr-o expunere logica, coerenta, clara, precisa, in conformitate cu cerintele pedagogice moderne. Predarea trebuie sa fie atragatoare, sugestiva, antrenanta.

Cunoasterea de sine

Aceasta vizeaza cunoasterea capacitatilor personale de catre fiecare profesor in parte. Supraestimarea calitatilor proprii, infatuarea, dispretul fata de elevi si fata de alte persoane cu care intra in relatie provoaca incompatibilitate si desconsiderare. Se releva ca astfel de trasaturi negative de personalitate dau nastere la numeroase conflicte intre profesor si elev si intre profesor si colegii din institutia de invatamant respectiva.avon.ro

O corecta evaluare a calitatilor personale, si indeosebi modestia, dimpotriva, atrag pretuirea si respectul atat din partea elevilor, cat si din partea celorlalti profesori. Dar modestia si corecta autoevaluare a capacitatilor si calitatilor personale nu trebuie sa conduca la o autosubevaluare a acestor calitati, la lipsa de incredere in fortele proprii, pentru ca aceasta este daunatoare atat profesorului, cat si activitatii didactice in general.

Cunoasterea elevului

Cunoasterea elevului este absolut necesara intrucat procesul de predare nu se desfasoara la intamplare, ci avandu-se in vedere cunoasterea particularitatilor de varsta si individuale ale acestuia.

Profesorul are datoria de a-si adapta strategiile si metodele de predare-invatare in raport cu aceste particularitati. De asemenea, este necesar ca el sa posede informatii referitoare la interesele si aptitudinile elevilor pentru a le potenta in mod corespunzator si a le directiona spre un domeniu in care ele sa fie dezvoltate si valorificate atat in favoarea elevului, cat si a societatii.

Atasamentul fata de elev

Competenta didactica si, totodata, maiestria pedagogica sunt de neconceput fara atasamentul sau iubirea fata de elev. Elevul simte cand este iubit si cand nu este iubit. El traieste intens trebuinta de afectiune, de prietenie, de atasament, de atitudine plina de caldura si intelegere din partea profesorului.

Atitudinea rece, distanta este daunatoare relatiilor interpersonale ale profesorului cu elevii sai.
Desigur, atasamentul, dragostea, iubirea fata de elev nu trebuie confundata cu slabiciunea si cu excluderea exigentei. Iubirea fata de elev se impleteste armonios cu respectul fata de personalitatea lui in formare.

Pavelcu considera ca „Adevarata iubire pedagogica se deosebeste de cea parinteasca, adesea oarba si exclusiva; ea este imbinata cu exigenta, echilibrata de simtul dreptatii si al respectului reciproc, luminata de constiinta demnitatii si a raspunderii, despuiata de
interesul personal al educatorului…” (V. Pavelcu, 1967, p. 203).

Iubirea pedagogica este dirijata de ratiune, este echilibrata nu pentru a-i face favoruri elevului si nu pentru a-i satisface unele slabiciuni, ci pentru a-l educa si a-i dezvolta personalitatea. Numerosi oameni ai scolii au subliniat ca fara atasamentul, fara iubirea fata de elevi nu poate fi practicata meseria de profesor.

Autoritatea si exigenta

Autoritatea isi are izvorul in competenta si prestigiul profesorului si exclude atitudinea de a ofensa elevul. Ea nu se bazeaza pe interdictii, ci pe sprijin si stimulente de mobilizare a energiilor. Nu inseamna nici tiranie si nici intimidare, ci atitudine ferma si respect fata de elevi. De asemenea, autoritatea nu duce la distantarea, ci dimpotriva, la apropierea fata de elev, la intelegerea nevoilor si a problemelor care il framanta.

Autoritatea se imbina cu exigenta. Un profesor exigent cu elevii este exigent, mai intai, cu el insusi. Exigenta, ca si autoritatea, intareste climatul de intelegere reciproca, in beneficiul intregii activitati instructiv-educativa.

Tactul pedagogic

Tactul pedagogic este o componenta esentiala si specifica a maiestriei si competentei didactice. El consta in capacitatea profesorului de a actiona adecvat si suplu in diverse situatii ale procesului de predare-invatare.

Intr-o cercetare efectuata de Dan – Spanoiu (1977) unui grup de elevi de varsta scolara mijlocie li s-a cerut, intre altele, sa prezinte insusirile profesorului pe care il considera preferat. Printre acestea ei au mentionat: explica bine lectia, pe intelesul elevilor, este binevoitor, calm, ii iubeste pe copii si ii ajuta; este vesel, simpatic ii apreciaza corect pe elevi; este exigent; intelege problemele varstei; este inteligent, talentat.

Toate acestea, apreciaza autoarea, exprima tendinta motivationala a elevilor spre un model de profesor preferat si constituie o manifestare a orientarii personalitatii, in sensul asimilarii unor valori de comportament scolar si social. Ele exprima totodata trasaturile specifice unui profesor care manifesta tact pedagogic.
Profesorii si elevii din clasele mai mari mentioneaza, in general, cam aceleasi insusiri ale profesorului care poseda capacitatea denumita tact pedagogic.

Astfel, Stepanoviè (1979) arata ca profesorii concep tactul pedagogic ca o abilitate de a intelege elevii, de a fi omenos, de a evalua si nota corect, de a da dovada de exigenta si severitate moderate, de a sprijini si indruma elevul, de a-i ierta greselile minore, de a fi drept in acordarea recompenselor si a pedepselor, de a nu-l persecuta pe elev, de a nu-i aminti mereu de o greseala.

Elevii, din clasele mari, la randul lor, mentioneaza: omenia, insusirea de bun psiholog, intelegerea sentimentelor de prietenie si dragoste la tineri, ignorarea micilor abateri, renuntarea la pedeapsa cand elevul si-a recunoscut vina, discretie in problemele personale sau de familie ale elevului, evaluarea si notarea obiective, de a nu fi prea sever, „a sti de gluma” (simtul umorului) etc. (Stepanoviè, 1979, p. 123).

Tactul pedagogic solicita inteligenta, ingeniozitate si afectivitate pentru a se actiona adecvat, suplu si creator in vederea reusitei depline a actului

Aptitudinile educative

Aptitudinile educative se diferentiaza de cele „didactice”, ele referindu-se la capacitatea profesorului de a forma convingerile morale, civice, estetice etc. ale elevilor; de a exercita influente pozitive asupra vietii lor afective (provocare de emotii si sentimente pozitive puternice); de a forma si dezvolta deprinderile si obisnuintele de conduita morala, civilizata, patriotica; de a exersa si educa trasaturile pozitive de vointa si caracter; de a organiza si desfasura activitati educative la clasa si in afara ei; de a evalua si autoevalua activitatile educative (R. Triteanu, 1972).

Se releva ca a educa, alaturi de a instrui, inseamna totodata a dezvolta la elevi virtuti sociale, a le forma respectul pentru profesori si colegi prin metode si procedee pedagogice in cadrul carora sa fie eliminate abuzurile de disciplinare.

Maiestria pedagogica inseamna deci, nu numai a instrui, ci si a educa. Ea coreleaza pe deplin cu cerintele formulate de stiintele educatiei si psihologia scolara referitoare la formarea si dezvoltarea adecvata a personalitatii elevilor.

avon.ro

Un raspuns pentru “Arta pedagogica”

  1. diana says:

    foarte interesant si corect

Lasa un comentariu