Anxietatea la copii provocata de invinovatire



mycloset.ro

 

Parintii apeleaza de multe ori la vinovatie pentru a disciplina un copil. Ei considera ca vinovatia ii poate face pe copii sa se comporte conform propriilor lor dorinte sau unor reguli de comun acceptate de oamenii din societatea actuala. Realitatea este ca vinovatia este un foarte bun instrument de indreptare a unor lucruri sau comportamente care nu sunt in regula in acel moment. Singurul lucru negativ este ca exista efecte nedorite care apar in urma acestei trairi foarte intense.

Astfel, copiii au o mare anxietate determinata de vinovatie si acest aspect tine foarte mult de parinti si de educatori sau alte persoane care au in grija copilul. Vinovatia poate fi o adevarata arma in mana parintilor care se simt depasiti de crizele unor copii sau de lipsa lor de disciplina. Totusi, nu este de dorit sa aplice o asemenea strategie de indreptare a modului in care se comporta copiii lor.

Foarte important este ca parintii sa stie ca este imposibil ca ei sa supravegheze fiecare miscare a copilului si fiecare sentiment sau senzatie de moment a acestuia, deci, este foarte posibil ca un copil sa se simta vinovat in legatura cu anumite aspecte ale vietii sale si, ceea ce nu este bine, este ca parintii pluseaza acolo unde nu este necesar.

Un astfel de exemplu putem observa in cartea „Intre parinte si copil” a lui Haim Ginott:

„Zachary, cinci ani, era furios pe educatoarea de la gradinita pentru ca lipsise doua saptamani, fiind bolnava. Cand a revenit, i-a smuls caciula si a fugit cu ea in curte. Mama si educatoarea au iesit dupa el in curte:

EDUCATOAREA: Caciula e a mea si trebuie sa fie inapoiata!

MAMA: Stii foarte bine ca nu e a ta caciula. Daca n-o dai inapoi, domnisoara Marta poate raci si poate sa se imbolnaveasca din nou. Stii ca a fost bolnava doua saptamani. Doar nu vrei sa fie iar bolnava, Zachary, nu-i asa?”

O asemenea abordare a mamei cu siguranta ca poate sa determine in baiat o senzatie de vinovatie pentru boala educatoarei. Desigur ca nu el este responsabil pentru acest fapt, dar, mai ales daca se intampla sa se imbolnaveasca din nou, Zachary s-ar fi simtit responsabil pentru ceea ce pateste o persoana la care el tine. Mama ar fi putut sa ramana la abordarea educatoarei si sa-i transmita copilului ca acel obiect nu este al lui si ca trebuie sa il inapoieze. Apoi, putea sa aiba grija de furia copilului. Acesta se simtise parasit si atunci a actionat conform instinctului sau.

Nu este rau ca un copil sa poata sa se simta liber sa-si exprime furia. Important este cum anume o face. El are dreptul sa simta orice, dar nu are dreptul sa se manifeste oricum. Deci, tine de parinte sa il corecteze din acest punct de vedere si sa il ghideze inspre a manifesta furia sau sentimentul negativ intr-o maniera posibila. De exemplu, jocul cu papusi sau cu nisip, sau lovirea unei perne sau unui obiect moale, care sa nu raneasca.elefant.ro

De asemenea povestile sunt de un real ajutor impreuna cu desenul si modelajul. Prin intermediul acestora copilul se descarca, observa ca are dreptul sa simta aceste lucruri si ca este acceptat asa cum este: „Faptul ca stiu, in sinea lor, ca sunt cu adevarat liberi sa gandeasca asa cum le place, fara pericolul de a pierde iubirea si aprobarea parintilor, reprezinta o mare alinare pentru copii. Cand apare un dezacord, sunt utile informatii de genul urmator: <<Tu simti asta, dar eu simt altceva. Simtim diferit asupra aceluiasi subiect.>>” Astfel, copilul nu va fi invinovatit din cauza a ceva ce simte si va putea sa gaseasca modalitati de a face fata unui subiect care ii provoaca o reactie neplacuta.

Este foarte important ca parintii sa acorde dreptul copilului de a simti orice si sa ii arate ca si el, ca adult, are sentimente si trairi pozitive si negative. In acest fel copilul va intelege ca nu reprimarea este solutia si va putea sa mearga mai departe in a explora lumea din care face parte fara anxietate.

 

 

Adaptare dupa „Intre parinte si copil” de Haim Ginott

astratex.ro

Lasa un comentariu