Anecdote si povesti reale despre mari matematicieni

Daca va place ce cititi:


Elefant.ro - Premium

 

Euclid (330-275 i.e.n)
Strobaeus povesteste urmatoarele despre Euclid: “Cineva care a inceput sa studieze geometria de la Euclid, dupa ce a invatat intaia teorema, l-a intrebat: “Dar ce folos voi avea eu invatand aceste lucruri?” Euclid isi cheama sclavul si zice:” Da-i acestuia trei oboli, fiindca el vrea sa castige din ceea ce invata”.

Arhimede ( 287-212 i.e.n)
Ca si marii matematicieni de mai tarziu (Newton in special), cand Arhimede era preocupat de o problema de matematica, uita unde se afla si uita complet sa manance. Intr-o zi, pe cand facea baie in apa marii isi dadu seama ca a descoperit celebra sa lege din hidrostatica: un corp scufundat in apa sufera din partea acestuia o presiune din toate partile, care contrabalanseaza exact greutatea volumului de apa dezlocuit. In momentul in care Arhimede a descoperit intuitiv acest principiu, pe cand inota in apa, s-a reintors la mal si s-a indreptat gol spre casa, strigand: Eureka, ceea ce in vechea elena se pronunta “evrica, evrica” si inseamna “am descoperit” sau “am gasit”. Ce se intamplase? Ce problema se pusese si el descoperise solutia?

Regele Hieron al Siracuzei, daduse unui bijuterier o anumita cantitate de aur ca sa-i faca o coroana. Bijutierul facuse coroana, dar fiind necinstit, inlocuise o parte din aur cu argint de aceeasi greutate ca si greutatea de aur pe care o primise. Regele a banuit falsificarea si i-a dat lui Arhimede sa-i rezolve problema si sa-i spuna cat aur si cat argint are coroana. Arhimede s-a chinuit mult s-o rezolve, dar nu a reusit pana nu a descoperit principiul de hidrostatica enuntat mai sus.

De asemenea o alta exclamatie a lui Arhimede pronuntata in fata lui Hieron, legata de parghii: ” Dati-mi ceva pe care sa pot sta (adica un punct de sprijin) si va voi ridica Pamantul“. Regele i-a cerut acestuia o aplicatie mai palpabila a acestei afirmatii. Atunci Arhimede i-a aratat lui Hieron o corabie pe care o trageau la mal, greu de tot, multi marinari si i-a spus ca o va trage singur mult mai simplu. Si a facut demonstratia cu ajutorul macaralei, tragand singur si usor corabia la mal.

Pascal (1623-1662)
Blaise Pascal a fost copil precoce in materie de matematici, la 14 ani fiind admis sa participe la niste intruniri stiintifice care aveau loc saptamanal sub conducerea prietenului lui Decartes, abatele Mersenne. Discutiile stiintifice din acest cenaclu au dus la crearea Academiei de Stiinte din Paris in 1666.
Cand Pascal era la Port-Royal din Paris, cladire jansenitica in care intrau anumiti bigoti, intr-o noapte a avut o durere groaznica de masele; tot ce a intrebuintat pentru potolirea durerilor a fost de prisos. Atunci s-a apucat de studiul cicloidei, i-a descoperit o serie de proprietati si a constatat in final ca.. durerea de masele i-a disparut.

Newton (1642-1727)
Iata cateva anecdote care arata cat de distrat era acest geniu.
Mergand o data calare, preocupat de probleme de matematica, la poalele unui deal a descalecat; el a luat apoi calul de capastru ca un automat, gandindu-se mereu la problema. A urcat dealul pe jos tinand de capastrul calului. Dar mare i-a fost surpriza cand, ajungand in varful dealului a constatat ca tinea in mana capastrul si calul nu era nicaieri.

Faima lui Newton ajunsese pana la “Fiul Cerului” imparatul Chinei. Acesta l-a felicitat intr-o scrisoare, punandu-i adresa: Lui Newton, in Europa. Si Newton a primit scrisoarea. Aceasta arata ce stiau contemporanii de descoperirile sale!

Newton, celibatarul a invitat o data pe un bun prieten al sau la masa. Acesta vine la ora fixata si ca sa nu-l deranjeze pe Newton din treburile sale, intra in sufragerie  asteptandu-l pe acesta sa vina la masa. Newton nu mai aparea. Pentru ca prietenului sau i se facuse foame, se asaza la masa si mananca o jumatate din puiul aflat sub un clopot apoi pleaca fara sa-l avertizeze pe Newton. Mult mai tarziu l-a razbit foamea si pe Newton. Savantul uitase complet de invitatia lansata prietenului, vine in sufragerie, vede ca lipseste o jumatate de pui si-si spuse: ” Uite ce distrat sunt; am mancat si am uitat”. Si se intoarse la lucru.

Euler (1707-1783)
Cand a orbit definitiv la 59 de ani, isi trecea pe o placuta calculele sale si apoi le dicta pentru memorii matematice unuia dintre fii sai ( a avut 13 copii, din care i-au trait 5; precum si 38 de nepoti).

Se spune ca intre doua feluri de masa nota cate ceva in legatura cu memoriile sale de matematici.
In ziua cand a decedat, a scris pe o tablita calcule in legatura cu orbita lui Uranus, nou descoperita de Herschel (1776)

Euler avea darul de a calcula mintal fara erori. Avea o memorie atat de fantastica incat putea sa spuna pentru editia din Eneida pe care o poseda, cu ce vers incepe o anumita pagina si cu ce vers se sfarsteste. Datorita acestei memorii a putut sa produca lucrari de matematici in perioada orbirii sale pana la deces.

Lagrange (1736-1813)
Euler si d`Alembert au contribuit mult ca Lagrange sa fie ales de tanar in 1759, la varsta de 23 de ani, membru al Academiei de Stiinte din Berlin. La 23 de ani Lagrange i-a trimis lui Euler un memoriu nepublicat pentru tratarea problemelor izoperimetrelor cu ajutorul calcului variatiilor.
Euler se ocupase de aceasta problema folosind metode semigeometrice, dar intalnise dificultati care-i oprisera cercetarile. Cand a primit memoriul i-a spus ca asteapta sa-l publice, ca “sa nu-l lipseasca de partea de glorie care i se cuvine”. Dupa aparitia memoriului lui Lagrange si-a publicat si Euler lucrarea sa asupra problemei izoperimetrelor, cu precizarea ca a invins dificultatile tehnice numai dupa ce a cunoscut metoda de tratare a lui Lagrange. Iata deci cum stia Euler sa recunoasca si sa anunte prioritatea unei descoperiri!

Laplace (1749-1827)
Pierre Simon Laplace primeste pe un guraliv care-i palavrageste vrute si nevrute cam o jumatate de ora. In acest timp Laplace medita la lucrarile sale. La un moment dat palavragiul ii spune lui Laplace ca-l paraseste ca sa nu-l plictiseasca. Dar Laplace ii raspunde: “- Nicidecum; puteti continua. N-am auzit nimic din ceea ce ati vorbit.”

Gauss (1777-1855)
Cel de-al treilea geniu matematic (ca succesiuune in timp) al omenirii, dupa Arhimede si Newton. Gauss era putin comunicativ, de aceea nu exista anecdote despre el. In matematici a fost un copil precoce. I se intampla si lui ca in timp ce conversa cu prietenii lui  sa ramana la un moment dat mut fiindca spiritul sau era preocupat de gandurile ce-i veneau in legatura cu matematica. Din acel moment i se putea spune orice: devenea un adevarat mutulica.

Urmatoarea intamplare arata ca la varsta de 3 ani stia sa faca usor calcule mentale. Intr-o sambata, tatal sau facea socoteli pentru platile lucratorilor din subordine, fara sa observe ca micul Karl ii urmarea mersul operatiilor. Cand si-a incheiat adunarile, copilul ii spuse:” Ai gresit taticule; uite colo la adunarea aceea trebuie pus..”; si cand tatal sau a refacut calculele a vazut ca viitorul matematician avea dreptate.

Cauchy (1789-1857)
Ca productivitate (volum) de memorii matematice, primul din lume este Euler (72 volume), al doilea Cayley (966 memorii in 13 volume), al trelea Cauchy (789 memorii publicate in 27 volume), al patrulea Henri Poincare (peste 30 volume, 500 memorii).

Lobacevski (1793-1856)
Descoperitorul geometriei neeuclidiene – care-i poarta si numele-, cand era rector al Universitatii din Kazan isi petrecea toata ziua in incinta universitatii ca un bun gospodar. Cand se aseza la munca, isi scotea gulerul si mansetele, haina si vesta. O data un strain da in universitate peste Lobacevski care lucra la o reparatie. Luandu-l drept un lucrator, il ruga sa-i arate biblioteca si muzeul. Lobacevski, intr-o prezentare de o rara curtoazie, i le arata pe amandoua dandu-i explicatii detaliate despre tot ceea ce vedea strainul. Mirat de instructiunea lucratorului si impresionat de inteligenta sa strainul voi sa-l rasplateasca pentru oboseala si-i oferi o moneda. Furios, Lobacevski, intelegand abia atunci ce-l credea strainul, ii facu un imens scandal. Strainul insa a crezut ca aceasta nu-i decat o excentricitate in plus a muncitorului cultivat. Mare nu-i fu insa mirarea cand seara, la masa guvernatorului era prezent si Lobacevski. Atunci strainul veni la savant si-i prezenta, foarte incurcat, scuzele sale.

Abel (1802-1829)
Niels Henrik Abel a ajuns la 16 ani sa cunoasca toate operele matematice ale marilor sai inaintasi, ca Newton, Euler, Lagrange, Gauss.
Mai tarziu a fost intrebat cum de a ajuns asa de repede in randul marilor matematicieni. Si a raspuns: ” Studiind pe maestri si nu pe discipolii lor”.
A murit de tubercloza la 6aprilie 1829, la nici cei 27 de ani ai sai. Toata opera sa de mare valoare se intinde pe o perioada de 7-8ani.

Hamilton (1805-1865)
William Rowan Hamilton avea o memorie fantastica, rar intalnit, care la trei ani citea englezeste si avea cunostinte inaintate de aritmetica; la 4 ani cunostea geografia, la 5 ani citea in latina, greaca si ebraica si-i placea sa recite versuri din Milton sau Homer (in greceste). A crezut la un moment dat in tinerete ca poate sa scrie si poezii.  Imprietenit cu literatii de valoare din timpul sau, printre care  Wordsworth si Coleridge, a avut multe discutii cu acestia, in special cu primul. W. facand o critica obiectiva versurilor lui Hamilton l-a facut sa inteleaga ca o fi mare matematician, dar nu-i poet de frunte. Totusi, W, a spus la un moment dat ca 2 contemporani ai sai i-au dat mereu sentimentul inferioritatii: Hamilton si Coleridge.

Mai tarziu a devoltat teoria cuaternionilor, in care legea comutativa a inmultirii nu mai este valabila.

Kummer (1810-1893)
Ernest Eduard Kummer spunea ca prefera matematicile fata de filosofie, deoarece “erori pure si idei false nu pot sa patrunda in matematici”.

Galois (1811-1832)
A dat de 2 ori examen de intrare la Scoala Politehnica din Paris si nu a putut intra, din cauza ca facea rapid calcule mintale si trecea direct rezultatul pe tabla.
Dupa numeroase incercari, incurajat de Denis Poisson, in 1831 trimite un memoriu asupra solutiilor generale ale ecuatiilor algebrice (ceea ce se numeste azi teoria lui Galois), dar Poisson, in referatul ce l-a redactat catre Academie a scris ca memoriul este de neinteles. Aceasta a fost publicata abia la 14 ani dupa moartea sa.
Ca si Abel a fost neinteles de marii matematicieni ai timpului sau. A decedat in duel la varsta de 21 de ani.

Dedekind (1831-1916)
Cunoscut in matematici incepand cu taietura Dedekind, cu acesta s-a intamplat ceva neasteptat: a fost declarat mort cand in realitate nu decedase. Cu 12 ani inainte de a muri, Calendarul matematicienilor, editat de Teubner din Lipsca, preciza ca a murit la 4 septembrie 1899. Aceasta l-a facut pe D. sa-i scrie editorului urmatoarele:” poate ca indicatia zilei sa fie exacta, dar cea a anului este, desigur, falsa! Dupa carnetul meu am petrecut acea zi in perfecta sanatate si am avut placerea sa intretin o conversatie foarte insufletita asupra subiectului “sistem si teorie” cu prietenul meu din Halle, George Cantor”.

Sonia Kowalewskaia (1850-1891)
Prezentam patania celebrului chimist Bunsen cu frumoasa si inteligenta Sonia, patanie de care Weierstrass – matematician si mentorul Soniei – s-a bucurat.

Una din prietenele Soniei, rusoaica, dorea sa studieze chimia in laboratorul lui Bunsen, dar acesta nu o primise (mentalitatea de mai bine de 100 de ani, care nu admitea ca femeia sa urmeze cursuri universitare). Atunci o implora pe Sonia sa isi incerce farmecele si sa-l convinga pe Bunsen s-o primeasca ca studenta. Sonia il cauta pe Bunsen, care, dupa ce discuta putin cu aceasta incantatoare femeie, fu foarte fericit sa accepte ca prietena Soniei sa urmeze cursuri in laboratorul sau. Pe urma, Sonia nu l-a mai intalnit pe Bunsen.
Cand Bunsen a realizat, i-a scris lui Weierstrass ca ” aceasta femeie l-a facut sa-si renege propriile sale cuvinte”. Si declara sus si tare ca niciodata nu va mai primi in laborator o femeie.

Henri Poincare (1854-1912)
Marcel Prevost a povestit urmatoarele despre H.P.:
“O anumita aventura a lui H.P. este mai putin cunoscuta, dar asa de tipica, incat nu rezist placerii de a o povesti. Unul dintre vechii sai camarazi de scoala il intalneste intr-o seara de iunie, intre orele 22 si 23, in frac, pe sub pardesiu, invartindu-se cu o melancolica ezitare in jurul centrului din piata Trocadero.
-Ce faci aici asa de tarziu, draga prietene?
-Pe legea mea, sunt destul de nedumerit. Adineauri le-am lasat pe fiicele mele la un bal unde le condusesem, ca sa ma duc eu insumi sa-mi fac aparitia la o serata la care eram obligat sa particip. Sunt sigur ca serata are loc pe aici, in al 6-lea arondisment (sector), dar nu-mi mai pot aduce aminte nici strada, nici numarul.
-Nu-i nimic – spuse optimist prietenul – renunta la serata si du-te de-ti regaseste fiicele!
Poincare, lasand capul in jos si destul de confuz:
- Numai ca nu-mi aduc aminte nici de casa unde le-am lasat”.

 

Adaptare dupa Varia Mathematica

Daca v-a placut acest articol:

Lasa un comentariu