Am invatat sa accept



answear.ro

Draga Prietene,

am invatat sa accept..Nu ti-am scris de mult, am fost mereu plecat, am lucrat mult, de fapt peregrinez, peregrinez geografic dar cel mai mult peregrinez interior, pe o alta harta, cea a mintii mele. Te invit si pe tine sa gandesti in felul acesta, sa faci calatorii in spatiul mintii tale. Uneori sunt mai instructive decat cele “reale” pentru ca te ajuta sa te cunosti si sa te “accepti”. Despre acest ultim cuvant vreau astazi sa-ti povestesc. Vreau sa-ti povestesc de felul cum inteleg eu acum sa negociez cu emotiile mele.

Acceptarea inseamna sa traiesti, sa experimentezi o senzatie, o emotie, o situatie fara sa incerci sa o schimbi. Acceptarea nu inseamna sa o aprobi, nu inseamna resemnare, inseamna mai mult intelegere, cunoastere, rationalizare, inseamna sa validezi ceea ce simti.

Acceptarea pentru mine inseamna sa castig batalia mea interna intre ceea ce simt si ceea ce as vrea sa simt, intre ceea ce vad si ceea ce as vrea sa vad, intre ceea ce traiesc si ceea ce as vrea sa traiesc. Asta nu inseamna ca sunt resemnat, ci inseamna ca vreau sa percep adecvat ceea ce se intampla cu mine si in jurul meu si sa recunosc ca adevarat ceea ce am aflat despre mine. In final, as spune ca acceptarea inseamna sa ma inteleg si sa ma pretuiesc asa cum sunt, sa fac pace cu mine insumi, sa ma apreciez si sa ma impac chiar cu acele parti din mine pe care odata as vrea sa le schimb, sa tolerez chiar si acele parti de care nu sunt mandru.

[…]

Ca sa ma intelegi mai bine o sa-ti spun ce se intampla atunci cand nu accept ceea ce simt: atunci ma simt inconfortabil, nervos, iritat, ma judec, ma simt vinovat sau ma simt manios, ma simt abatut sau ma simt ridicol si ma zbat intr-un cerc vicios din care nu ies pana nu ma epuizez. Asta pentru ca refuz sa inteleg ca emotiile sunt mesaje adaptative care-mi spun despre lumea din jur si care ma orienteaza si ma motiveaza. Eu nu vreau sa le cred si incerc sa ma orientez dupa alte criterii, dupa modele pe care le-am avut la altii, dupa filme si dupa carti, dupa ceea ce cred ca e bine sau se cuvine, dupa ce cred ca ma duce mai repede la succes.

Eu nu vreau sa cred “mintea emotionala” si dau crezare “mintii rationale”. Odata, cand cineva m-a jignit, m-am simtit manios si am vrut sa ripostez, dar mintea mea rationala m-a cenzurat, m-am abtinut si am intors spatele acelei persoane fara vreun cuvant. M-am certat cu el in mintea mea o buna perioada de timp si am cautat cele mai bune formule ca sa ma razbun pana am obosit si am uitat. De fapt ma zbateam intre diferite emotii care erau din ce in ce mai departe de evenimentul care le-a generat.

Alta data, in acelasi tip de situatie, am reactionat imediat, la manie cum se spune, am spus lucruri rele si apoi mult timp m-am chinuit gandindu-ma cum sa repar ce am facut, m-am acuzat de tot felul de lucruri pana m-am epuizat si calmat; ascultasem mintea mea emotionala.

Cu fiecare ocazie incercam sa stapanesc situatia ba reprimand emotiile ba dandu-le frau liber si de fiecare data intram in ciclul regrete-acuze, eram ca un dresor de circ, intr-o mana tineam biciul si in cealalta zaharelul. Sunt convins ca foarte multi oameni patesc acelasi lucru ca si mine pana cand inteleg ca solutia se afla in conflictul dintre faptul ca tu trebuie sa-ti manifesti emotiile, dar in acelasi timp tu trebuie sa si le controlezi. O gandire “dialectica” care sa accepte situatiile opuse ca apoi sa le relativizeze si sa le apropie intr-o flexibila sinergie reuseste sa solutioneze acest conflict. Este ceea ce incearca sa faca Terapia Dialectica Comportamentala.

Acum o sa-ti spun “secretul meu dialectic”. Primul lucru care l-am invatat a fost sa fiu atent la ce simt, sa observ ce simt si sa iau nota. Am observat ca emotiile urca si scad ca valurile, eu le urmaresc si nu le pierd din vedere, nu stau lipit de ele, nu reactionez ci doar le privesc cu atentie ba chiar si cu curiozitate. A fost greu sa fac asta, la inceput ele ma conduceau pe mine si eu observam doar ceea ce faceam si nu ce emotii aveam, dar treptat am invatat cum sa pot sa le prind in focarul atentiei mele. Nu usor a fost si sa deosebesc emotiile de gandurile care le insoteau. dEpurtat.ro

Al doilea pas a fost sa pun in cuvinte ce am observat. Am invatat sa descriu ce observ si sa-mi spun sau sa scriu ce emotie am observat ca apare in mine intr-o anume situatie. Astfel am inceput sa folosesc din ce in ce mai mult cuvinte, mi-am imbogatit vocabularul emotiilor, am gasit sinonime, am inceput sa le vad detaliile si sa pot sa descrie in amanuntime si sa le denumesc corect. Mai mult, punandu-le in cuvinte am inceput sa le recunosc mai usor. 

Greu a fost sa tin pasul cu acest proces, sa fiu atent si sa descriu ce simt. Ca si emotia mea si atentia mea zburda, fluctueaza si ma trezeam ca ori raman in urma, ori eram atent la altceva, dar am reusit cand am inteles ca momentul conteaza, sa fiu atent acum si aici la ce simt si sa-mi descriu aceasta. De fapt, din acel moment am inceput sa particip, am inceput cu adevarat sa fiu constient ce simt si sa fiu neutru, fiecare emotine devenise “neutra”, nu mai era vorba sa-mi placa sau sa-mi displaca, o acceptam, o intelegeam, era a mea. Acum se petrecea ce eu numesc sinteza dialectica dintre mintea emotionala si mintea rationala in noul meu instrument: mintea mea “inteligenta”.

Acum, cand aparea o emotie o accept asa cum e, nu lipesc pe ea nici o eticheta de buna sau rea, ci simplu o accept, nu o judec, nu gandesc la cum ar trebui sau ce ar fi bine, raman atent la emotie si gandul mea generat de ea si incerc sa fac ceea ce e mai bine pentru mine. Am senzatia ca acum parca sunt mai lucid, mai detasat, acum intr-adevar emotia mea este semnalul meu interior si nu dusmanul meu ascuns.

Cand sunt manios realizez ca strang din dinti, ca degetele imi sunt incordate, ca inima imi bate mai repede si observ cum mania parca se prelinge in tot corpul si sunt atent la ea cum evolueaza si descriu repede tot ce simt dupa ce am realizat de fapt ca sunt manios si vad ce m-a facut manios, catre cine sau ce este indreptata mania mea si incerc sa nu o judec, nu vreau sa ma gandesc la ce ar trebui, ce se cade sau cum ar fi normal, vreau doar sa particip la ce experimentez. Brusc imi apar solutii, brusc vad mai clar ce trebuie sa fac pentru ca acum sunt calm, parca deslipit oarecum de emotie, acum mintea mea inteligenta lucreaza efectiv.

Drumul acesta a fost greu, a trebuit sa exersez mereu ca sa automatizez acest proces sa devina a doua mea natura. Eu am avut probleme cu atentia si foarte greu am invatat cum sa-mi mentin atentia pe un subiect, in cazul meu, pe emotia mea. Orice lucru imi distragea atentia, dar straduindu-ma sa descriu ce simt am realizat ca parca si atentia merge mai bine. Apoi a fost greu sa gasesc cuvintele potrivite, mereu imi venea sa le spun daca sunt bune sau rele, sa le categorisesc in loc sa le descriu. De ajutor a fost atunci cand am inceput sa am un caiet in care scriam ce am simtit si cum doream sa descriu aceasta.

Am devenit din ce in ce mai adecvat, mai precis si vocabularul mi s-a imbogatit si astazi sunt destul de capabil sa le descriu cu acuratete folosind cuvinte specifice pentru fiecare emotie si nu aceleasi de fiecare data.  Este un proces si realizez ca niciodata nu voi putea spune ca sunt gata, acuma stiu ca daca voi vrea sa-mi controlez emotiile va trebuie sa raman mereu in interiorul acestui proces.

Mult timp nu am stiut la ce ajuta tot acest exercitiu, mi-era greu sa continui fara sa stiu la ce foloseste. In fond, ca la orice exercitiu, e nevoie de multa vointa si concentrare si in cazul emotiilor era si mai greu pentru mine care eram un tip reactiv, emotional, imi placea sa ma bazez pe intuitie, pe prima emotie, stiam sa “miros” fiecare situatie.

Acum parca am pierdut din spontaneitate, sunt parca cu un pas in urma, am inceput sa am o mica “intarziere” intre ce simt si ce fac, in consecinta, mintea mea inteligenta nu e asa rapida ca mintea mea emotionala. Dar imi place mai mult, am timp sa respir, am timp sa hotarasc ce e mai bine, am timp sa ma gandesc la ce va fi dupa si nu mai cad usor prada ciclului “regrete-acuze” pentru ca acum accept ceea ce simt intr-o intelegere superioara.

Pentru ca dragul meu prieten, marele pariu al acestei acceptari este schimbarea, numai acceptand ce simti, intelegand ce simti vei afla cine esti si ce vrei si le vei ingloba in credintele si sperantele tale, vei deveni performant si viteaz. Acceptarea este premiza schimbarii. Daca vei dori sa schimbi ceva, sa devii mai bun, mai adecvat, sa continui pe drumul dezvoltarii personale, incearca sa accepti ce astazi simti, se intelegi si sa devii constient ca mai apoi sa incerci sa controlezi, sa schimbi si sa desavarsesti.

Nu pot sa inchei fara sa nu-ti spun cateva din sugestiile lui Mayer, Hein si Covey pentru a deveni mai inteligent emotional:

  • eticheteaza emotiile tale mai curand decat sa etichetezi oamenii si situatiile;
  • deosebeste emotiile de ganduri;
  • ia-ti responsabilitatea fata de ce simti;
  • arata respect fata de ce altii simt;
  • valideaza ce altii simt si nu acuza;
  • nu controla, nu critica sau tine predici la altii despre emotiile lor;
  • evita oamenii care iti invalideaza emotiile tale.

 

Acuma poate intelegi de ce am vorbit de mine in aceasta scrisoare,
Cu drag, al tau prieten,

Radu

 

Sursa: vrasti.ro

dyfashion.ro

Lasa un comentariu