Agresivitatea si accesele de manie la copii



answear.ro

 

Comportamentul agresiv, care este dorinta de afirmare a personalitatii proprii, reprezinta un atribut important pe care trebuie sa-l dobandeasca toti copiii; dar atunci cand comportamentul agresiv este insotit de manie, zboara scantei si exista pericolul generarii unei situatii deosebit de dificile. In acest sens, agresivitatea inseamna atac, intruziune, provocare si impulsivitate – copilul are tendinta de a face tocmai acel lucru care inseamna primul pas catre un conflict.

Agresivitatea este una dintre formele sub care se poate manifesta mania si reprezinta una dintre cele mai dificile forme de comportament emotional negativ carora trebuie sa le faca fata parintii.

Cauzele agresivitatii sunt asemanatoare celor ale maniei. De exemplu, agresivitatea poate fi o reactie in caz de nemultumire sau poate fi legata de anumiti factori fizici, precum foamea sau oboseala, dar ea poate fi determinata si de dorinta de a atrage atentia celorlalti sau de a demonstra superioritatea.

Agresivitatea poate aparea, de asemenea, din simtaminte de nesiguranta, care il pot face pe copil sa simta nevoia de a fi defensiv, ca un mijloc de autoprotejare. „Daca actionez primul, voi detine controlul asupra situatiei.”

Adesea, copilul devine agresiv fizic atunci cand nu este in stare sa se faca inteles in mijlocul celorlalti.

Vrea sa intre intr-un grup de joaca sau vrea ceva ce are altcineva, dar, pentru ca ii lipsesc deprinderile de comunicare cele mai adecvate, nu-i poate face pe ceilalti sa-l inteleaga. De obicei, pe masura ce copiii invata sa comunice verbal, nevoia lor de a-i lovi pe alti copii se diminueaza. Multe agresiuni dintre copii apar intre cei de varste diferite, cand cel mai mic este mai putin agresiv. Unele dintre aceste agresiuni par a fi cauzate de lipsa de pricepere a copilului mai mare de a-l face pe cel mai mic sa-i inteleaga cuvintele.

Modul in care reactioneaza partenerii de joaca ai copilului la comportamentul sau agresiv depinde, in mare masura, de intensificarea sau diminuarea actelor sale de agresivitate.

De exemplu, daca un copil mai mic plange, cand este lovit de un tovaras de joaca suparat pe el, plansul acesta ii ofera satisfactie celui care a lovit. El a realizat ce dorea si, in felul acesta, invata ca a-i lovi pe ceilalti este eficient. Dar daca cel care a fost lovit nu reactioneaza in nici un fel, copilul agresiv nu obtine nici o satisfactie din atitudinea lui, astfel ca frecventa lovirii celorlalti – ca metoda de a rezolva o problema – de obicei scade.

Comportamentul agresiv este foarte usor de modelat. Copiii ignora adesea ceea ce spun adultii sau parintii („Nu mai lovi!”) si continua sa faca ceea ce fac adultii (lovesc).kitunghii.ro

De exemplu, atunci cand Iulia se supara la scoala, dintr-un motiv oarecare, ea apuca primul lucru pe care il gaseste la indemana si loveste cu el. Cand invatatoarea a adus acest fapt in atentia mamei, mama i-a explicat ca fetita se poarta exact asa cum se poarta si tatal ei, atunci cand este nervos.

Realitatea a demonstrat ca, in marea majoritate a cazurilor, copiii invata sa se comporte agresiv urmarind scenele de violenta prezente in diferite filme si programe de desene animate. Ei chiar isi depasesc modelele, inventand gesturi si actiuni mai violente decat cele pe care le-au vazut.

Adesea, parintilor le este greu sa-si dea seama, cu certitudine, cand un act agresiv al copilului exprima doar dorinta lui de autoafirmare si cand acesta poate fi daunator. In general, agresivitatea unui copil devine periculoasa (1) cand depaseste cadrul situatiei, (2) cand este atat de intensa, incat izbucneste in acte distructive, (3) cand este indreaptata mai degraba impotriva oamenilor, cu intentia de a le face rau, decat impotriva lucrurilor si a conditiilor care ar trebui schimbate, (4) cand se indreapta catre interiorul copilului, generand in el puternice simtaminte de neimplinire, nemultumire si de anxietate.

Este intotdeauna mai bine sa-i impiedicam pe copiii nostri sa devina agresivi intr-un mod daunator. Cum?

1. Reducandu-le motivele de nemultumire si evitand situatiile provocatoare, in special atunci cand copilul nu are maturitatea necesara ca sa-si poata controla simtamintele mai intense. Aceasta presupune o observare atenta si o interventie prompta.

2. Cunoscand si tinand cont de copiii care au un prag de toleranta la nemultumiri mai scazut si care sunt hipersensibili si grabnici sa-si exprime mania.

3. Recunoscand simtamintele copilului (dandu-ti seama din timp cand este pe cale de a se mania) si tratand problema suparatoare imediat.

4. Discutand despre simtamintele copilului in mod deschis, ingaduindu-i acestuia sa-si exprime mania verbal.

5. Ajutandu-l sa-si directioneze impulsurile agresive in lucrari constructive, in jocuri active sau intr-o preocupare simbolica, cum ar fi sa deseneze ceva sau sa joace un rol imaginar.

6. Ajutandu-l sa se elibereze de tensiunea acumulata, astfel incat simtamintele sa nu fie reprimate doar pentru a izbucni mai tarziu, intr-un mod mult mai violent.

Copiii trebuie ajutati sa inteleaga ca simtamintele de manie apar in mod firesc. Important este ceea ce face persoana in

cauza, cu aceste simtaminte. Actiunile copilului sunt ceea ce conteaza si treptat, sub indrumarea ta calma si iubitoare, copilul poate invata sa-si foloseasca simtamintele emotionale puternice intr-o directie constructiva.

Atunci cand sunt invatati sa-si exprime in mod deschis aceste simtaminte indata ce ele apar si sa le canalizeze intr-o directie constructiva, copiii inteleg ca nu trebuie sa cultive in mintea lor resentimentele, mania sau ura. Trebuie sa fii tolerant fata de astfel de sentimente si sa le creezi copiilor un cadru in care sa se simta in siguranta sa si le exprime, in acelasi timp insa neingaduind agresivitatea daunatoare, care poate fi rezultatul unor astfel de sentimente.

In special atunci cand este vorba de agresivitate, trebuie sa-i comunici cu fermitate copilului care sunt limitele de comportament pe care i le permiti: „Nu trebuie sa-ti faci rau nici tie, nici altora si nici sa strici lucrurile din jurul tau”. Stabileste aceste limite intr-un mod neagresiv.

Palmuirea (la sezut) poate fi considerata comportament agresiv si este, cel mai adesea, aplicata la manie.
De aceea, palmuirea copilului, ca metoda de corectare a agresivitatii lui nu este, de obicei, la fel de eficienta ca lamurirea consecintelor pe care le impune parintele sau ca metoda de a lasa copilul singur in camera, interzicandu-i-se orice contact cu o alta persoana. Parintii ai caror copii manifesta mai putina agresivitate pot dezaproba cu hotarare agresivitatea ostila si o pot combate ferm, fara sa foloseasca pedepsele fizice sau agresive.

Accesele de manie

Acestea reprezinta un alt mod prin care copiii mici, prescolari isi pot exprima mania in situatiile pe care nu le pot controla. Un acces de manie poate lua forma unui comportament violent, in care copilul da din picioare, musca si se loveste cu capul de podea sau poate lua forma actiunilor distructive, in care incearca sa-i loveasca pe ceilalti, sa-i ridiculizeze verbal sau sa-i critice.

Accesele de manie incep, de obicei, la varsta de unu, doi ani.
Dupa doi ani si jumatate, izbucnirile violente legate de stabilirea unor obiceiuri de viata pozitive tind sa scada in numar, in timp ce conflictele cu autoritatea si nemultumirile legate de cadrul social tind sa se accentueze.

Accese ocazionale de manie sunt de asteptat din partea majoritatii copiilor, in perioada cuprinsa intre doi si trei ani, dar ele trebuie tratate intr-un asemenea mod incat repetarea lor, intr-o situatie ulterioara similara, sa fie descurajata.

Cand o fetita de cinci ani (sau mai mare) are accese frecvente de manie, acestea pot aparea asociate cu alte tulburari de comportament, precum iritabilitate, dependenta excesiva, lipsa poftei de mancare, melancolia, negativismul, dorinta de a capta atentia celorlalti sau frica. Intr-un asemenea caz este intelept sa consulti pediatrul sau chiar un psihiatru de copii, pentru a ajuta copilul sa depaseasca aceasta stare dificila.

Accesele de manie la baietii de cinci ani (sau mai mari) sunt asociate cu negativismul, dar nu neaparat cu acea stare generala de neliniste, caracteristica fetelor.

Cautand cauzele acestor deosebiri dintre baieti si fete, putem descoperi ca noi, ca parinti, suntem mai ingaduitori cu baietii si le permitem sa-si exteriorizeze emotiile, insa, cand e vorba de fete, exprimarea libera a maniei si agresivitatea ostila nu sunt la fel de acceptate. De aceea, accesele lor de manie, cel mai adesea, sunt socotite mai vinovate decat un simplu negativism la baieti.

Repetarea acceselor de manie la copii depinde, in mare masura, de atitudinea parintilor in respectivele situatii. Daca, printr-un acces de manie are succes, obtinand ce vrea, copilul va invata foarte repede ca un astfel de „spectacol” simplu este eficient si astfel mania poate deveni un obicei durabil.

Majoritatea acceselor de manie sunt „derulate” pentru a atrage atentia adultilor, astfel incat copilul sa-i poata influenta sa faca asa cum vrea el. Atunci cand parintele iese din camera si ignora un astfel de comportament neacceptabil, copilul nu mai are nici o motivatie pentru a continua in acelasi fel. Acesta este motivul pentru care ignorarea este atat de eficienta in oprirea maniei.

Atunci cand procedezi astfel, asigura-te, mai intai, ca nici copilul tau si nici ceilalti copii nu sunt in pericol de a se rani si ca obiectele din camera nu vor fi stricate. In acelasi timp, pentru ceilalti copii ar putea fi neplacut sa-l vada pe copilul tau purtandu-se intr-un asemenea mod, in timp ce tu il „ignori”. Daca asa stau lucrurile, ar trebui sa le explici simplu: „Ionut vrea sa aiba o bicicleta si crede ca daca se poarta in felul acesta o voi cumpara. Trebuie sa invete ca plansul nu este un mod acceptabil de a cere ceva. Cand va inceta sa se poarte astfel, il voi ajuta.”

Este imposibil sa discuti cu un copil sau sa ii aduci argumente in timpul unui acces de manie. Nici nu este o idee buna sa incerci sa discuti, din moment ce, pentru el, a-i acorda atentie, in timp ce se poarta urat, este o recompensa. Imediat ce copilul reuseste sa-si controleze comportamentul emotional, poti sta de vorba cu el. Acum trebuie sa-l faci sa inteleaga limpede ca un asemenea comportament nu este permis. El nu va obtine nicidecum ce doreste, cand actioneaza in acest fel.

Apoi, pentru a-l ajuta sa invete cum sa se manifeste, cand este suparat, ii poti sugera urmatoarele posibilitati: „Te voi asculta si voi incerca sa te ajut, atunci cand imi vorbesti frumos. Daca sunt ocupat si nu-ti acord imediat atentie, trage-ma de haina si spune-mi ca esti pe cale sa te superi; astfel, eu voi sti ca este foarte important sa te ascult. Voi incerca sa te ajut, ca sa nu ajungi sa te superi si sa mai faci asa, pentru ca in nici un caz nu vei obtine ce doresti si aceasta te va face nefericit”.

Daca accesele de manie persista, este important sa descoperi motivul. Poate ca acesta este modul in care reactioneaza copilul fata de prezenta unei ingrijitoare de ocazie (bone). Daca asa stau lucrurile, lucreaza impreuna cu ea la rezolvarea problemei. Incearca sa indulcesti cauza. Daca micutul se poarta astfel doar cand este obosit, incearca sa nu-l lasi sa ajunga prea obosit. Daca lucrul acesta se intampla atunci cand ii este foame, stai cu ochii pe el inainte de ora mesei, ca sa impiedici un astfel de comportament inainte de a lua amploare.

Nu uita ca obiceiurile rele, in care se pot transforma crizele de manie, sunt intotdeauna mai greu de inlaturat dupa ce au prins deja radacini.

Iata cateva sugestii referitoare la modul cum poti pune capat acceselor de manie:

1. Nu recompensa copilul oferindu-i ce doreste. Daca doreste atentie, lasa-l singur si indeparteaza-te. Daca vrea o jucarie sau un lucru anume, spune-i: „Nu” si fii ferm!

2. Atunci cand bebelusii si copiii mici isi pierd controlul, ii poti lua in brate, tinandu-i ferm, dar cu blandete. Puterea ta de stapanire si calmul cu care privesti situatia ii pot ajuta pe cei mici sa-si recapete ei insisi calmul.

3. Uneori se dovedeste eficient sa iti surprinzi copiii prin comportamentul tau. Mai multi parinti au marturisit ca, de multe ori, comportamentul lor neasteptat si oarecum „ciudat” a oprit crizele de manie ale copiilor. Ai putea sa aplici cu calm un dus rece sau sa urmaresti accesele de manie fara sa afisezi vreo expresie, ajutandu-i sa faca si in continuare ceea ce au inceput sa faca in furia lor sau ignorandu-i cu totul, chiar daca ramai in aceeasi camera. Il vei face sa-si spuna: „Cred ca ar fi mai bine sa ma opresc, pentru ca nu stiu ce are mama de gand sa mai faca!

Nu uita, poti ignora un acces de manie, dar sa nu fii indiferent fata de el. Dupa ce totul s-a linistit si copilul devine din nou calm, discuta cu el despre comportamentul nepotrivit pe care l-a avut si invata-l cum sa se poarte pe viitor, fara sa-si mai piarda controlul.

Urmatorul articol: Copilul cu caracterul certaret

 

astratex.ro

Un raspuns pentru “Agresivitatea si accesele de manie la copii”

  1. Liliana says:

    Mi-a fost de folos!!:)

Lasa un comentariu