Adolescentul si conflictul intre generatii



Omul convietuieste intr-o comunitate, alaturi de alti oameni si in acest scop el este indiscutabil legat si afectat de relatiile ce se stabilesc intre cei deopotriva cu el. Societatea in care acesta isi desfasoara activitatea ii ofera sau mai bine zis trebuie sa-i ofere cadrul propice de manifestare a personalitatii cat si aprecierea muncii pe care o face, bineinteles, intr-un scop benefic.

Lumea in care traim este importanta nu numai in ideea ca este spatiul in care vietuim, ea trebuie sa exprime dorinta noastra de a progresa si de a urca pe scara umanitatii. Cei ce vor asigura mai departe continuitatea efortului si a gandirii umane sunt adolescentii de azi, oamenii de maine.

Adolescentul este copilul-adult ce cauta senzatii si emotii puternice. El incearca sa depaseasca limitele pe care adultii le impun, adeseori tocmai din dorinta de a nu se supune lor, caci ideea e sa traiesti cat mai diferit si mai presus de ceilalti.
Experienta proprie este dovada ceea mai puternica si mai convingatoare, care tine loc de intrebarile fara raspuns la care adultii, in general, nu se sinchisesc sa caute solutii.

Tanarul adolescent simte insa si dorinta de-a se retrage in sine ca la semnalul unei voci interioare mai presus de vointa. Aceste momente sunt mai intense decat escapadele dese din cotidian. Ele presupun lupta intre diferitele emotii ce-l incearca, momente de rascruce in conturarea modului de a gandi si de a actiona.

Relatiile cu cei din jurul sau sunt in mare parte rezultate ale educatiei insusite in copilarie si nu depind foarte mult, asa cum se crede, de calitatea de adolescent. Este drept ca tineri sunt impulsivi si usor influentabili, dar valoarea lor consta in puterea de a diferentia binele de rau si de a se corecta atunci cand au gresit; acest lucru este posibil doar in contextul unei bune educatii morale insuflate de familie.

Parintii se dovedesc de multe ori a fi fara rabdare si refuza sa-i asculte si ce-i mai important sa-i inteleaga. Frica de a comunica cu cei carora le datoreaza viata poate fi in egala masura atribuita si tinerilor.

Adolescenta este o perioada dificila atat pentru copii cat si pentru parinti. Dupa ce se trece de 14 ani , are loc resimtirea de catre adolescenti a propriilor forte. Unele realizari, stimuleaza impulsuri de tatonare a gradelor de permisivitate a conduitei nonconformiste. In acest sens, unii tineri organizeaza scenarii comice in mod deliberat, demonstratii de solidaritate pe probleme minore pentru a sacai unii profesori.

Toate acestea sunt generate de necesitati discrete de a provoca adultii si de a manifesta propria lor independenta.

Exemplu:

In clasa noastra, Dragos are aceasta trasatura foarte bine conturata provocand, mai ales la ora de religie, adevarate scene de teatru, datorita opiniilor diferite care le are fata de un anumit subiect. E perioada in care adultii ne caracterizeaza ca fiind dezordonati, nepunctuali.

De la 14-15 ani  parintii pun adesea in discutie in termeni acuzativi tanarul pentru purtarile lui necuviincioase, si-i cer sa fie rezonabil, deoarece acum este mare, nu mai e copil. Incep sa se multiplice opiniile privind modificarile de conduita ale adolescentului, tot mai dese si mai diverse. Astfel se admite ideea de “criza” pubertara, dar nu i se accepta toate dimensiunile. Parintii vad ca tanarul devine mai distrat de la o vreme, are indispozitii, e obosit si neatent.

Astfel se sesizeaza, pe de o parte, faptul ca in genere conduita s-a schimbat, in al doilea rand faptul ca a fost influentat in schimbare de cei din jur, iar in al treilea rand ca apreciaza problema ca fiind de generatie, de varsta.

In fine, parintii cauta explicatii privind schimbarile de conduita. Probleme in legatura cu schimbarea de atitudine , modul de a vorbi, pe un ton superior, dupa parerea parintilor, au toti colegii mei: Dragos , Andrei si Mircea. Mamelor  in general, li se pare ca aceasta impertinenta creste pe zi ce trece, rezultand certuri de durata, tatii in schimb sunt mai toleranti cu fiii lor, neimplicandu-se in disputele mama-fiu de cele mai multe ori.

Intre timp tanarul nu mai are notele mari pe care le avea aproape permanent. El devine tot mai inchis, iar avalansa de intrebari in legatura cu notele de la scoala, este tot mai rara , adolescentul incercand sa evite “interogatoriul” si morala, si eventualele pedepse ale parintilor. In genere, la toate disciplinele scolare se petrece un fel de schimbare privind modul de a se implica. Sesizarea modificarilor de conduita este observata si de profesori.

Parintii au moduri diferite de a aborda problema notelor, spre exemplu, Andrei la 2-3 saptamani trebuie sa scrie pe o bucata de hartie toate notele care le are, in schimb Dragos si Mircea sunt controlati printr-un mers la scoala intamplator al unuia din parinti. Notele mici “nu se spun” decat inaintea sedintei, caci eventualele pedepse sunt drastice in urma unui “interogatoriu” foarte amanuntit. Interesul pentru activitatile intelectuale este inlocuit de interesul de viata.

Astfel, scoala si familia devin o rutina.

Parintii  vazandu-le situatia scolara, ii cearta, le fac reprosuri, dar majoritatea tinerilor se fac ca asculta si tac ostentativ. In discutiile dintre adolescenti, parintii incep sa fie considerati ca ridicoli, incapabili sa-i inteleaga. Dependenta materiala a tinerilor de parinti incepe sa devina motiv de discutie.

Si opinia copiilor cu privire la parinti se modifica mereu.

Colegii mei ii considera ca fiind prea batrani pentru a-i intelege, senili, prea severi uneori, in cazul unor probleme minore sau chiar prosti. In familie, cresc momentele in care i se atrage atentia tanarului asupra faptului ca este mai dezordonat de la o vreme. Totul are loc sub pretextul ca acum e mare si ar trebui sa fie mai ordonat, sa-si faca ordine in camera, sertare, si sa nu fie asa neglijent la masa.

Pe langa problema notelor, cea a curateniei este o alta cauza a discutiilor in familie. Prietenii mei sunt certati de parintii lor mai ales in weekend cand trebuie spalate rufele, iar in dulapul lor se afla un morman de haine neimpaturite si amestecate cu lucruri murdare.

De la 12 ani se observa o crestere a neatentiei si o stare de opozabilitate fata de solicitarile marunte ale familiei. Tanarul bombane, ofteaza, se scoala cu un aer de lihamite ca sa faca ce i s-a cerut.

Alteori se face ca nu a auzit, apoi treptat manifesta refuzuri, proteste si chiar obraznicii ce duc la creearea unei atmosfere tensionate.

Mircea spre exemplu, este foarte irascibil atunci cand este intrerupt de parinti intr-un moment de maxima intensitate: terminarea unui nivel intr-un joc sau altceva.

Pe strada, uneori cand tinerii adolescenti aflati in grup fac galagie si se hartuiesc in joaca sau fac glume cu talcuri si apropouri, apar in mod spontan luari de atitudine educative de la trecatorii mai in varsta. Multi tineri nu lasa locurile libere din mijloacele de transport in comun persoanelor in varsta fapt ce duce la comentarii privind cei 7 ani de acasa, riposte si cuvinte urate. Dar cand sunt singuri au conduite mai putin nonconformiste pe strada si in mijloacele de transport.

Totodata, adolescentul doreste sa se debaraseze de starea anterioara (de copil), cum este considerat de parinti, mergand la discoteca, in parcuri, baruri  unde incepe si experienta fumatului. Desi sunt mari, de 17 ani, prietenii mei sunt considerati de parintii lor tot ‘copii’ , chiar sunt strigati in casa cu numele de alint, Adi, de exemplu, fapt ce duce la o subestimare a potentialului intelectual.

Urmatoarea etapa, 18-19 ani, se caracterizeaza printr-o retinere a adultilor de a-l provoca in vreun fel, si prin crearea unei distante psihice fata de adolescent.

Este o faza de noi analize si autoanalize, comparatii de conduita si reactii, in care tinerii incep sa vada excesele pe care le-au facut, fapt ce provoaca o oarecare depresie. Astfel, se apropie mai mult de prieteni, au primele aventuri sentimentale si deceptii.

Urmeaza in continuare o apropiere mai mare de familie, dar in conditiile de persoana marcata de esecul arogantelor expresive. Parintii sunt mai fericiti si fac avansuri de restabilire a unei atmosfere mai intime.

Ultima etapa este cea in care relatiile de cooperare devin tot mai stranse, tensionata fiind doar de bacalaureat si alte examene, in care dorinta de realizare in viata predomina.

Aceasta este perioada de formare a unei identitati, presarata de dorinta de independenta fapt ce duce la indepartarea de parinti.

In dezvoltarea mea, eu indeplinesc toate aceste insusiri ale adolescentei. Din clasa a saptea rezultatele mele au inceput sa scada din ce in ce mai mult, culminand cu primul semestru al clasei a zecea. Concentrarea, la orele care nu ma intereseaza sau nu imi plac, pur si simplu a disparut, in schimb, la istorie, chimie si engleza placerea de a le invata a devenit tot mai mare. Din clasa a noua, intrebarile de genul “ce ai facut la scoala” au inceput sa dispara, iar spusul notelor a devenit tot mai rar.

Parintii ma tot bat la cap sa invat, caci nu-mi vor da bani de pregatire pentru bacalaureat, atunci cand ma vad ca nu prea pun mana pe carti. Uneori parintii sunt foarte enervanti, spunandu-mi ca sunt incapabil sa fac un anumit lucru, iar aceste remarci s-au inmultit odata cu trecerea timpului.

Eu ii consider pe ai mei mosnegi, caci uneori nu vor sau nu pot sa ma inteleaga. In legatura cu profesorii, eu si prietenii mei mai radem de ei, mai ales de profesorul de religie, intrecand masura de cele mai multe ori. In familie certurile cu mama incep, de cele mai multe ori de la faptul ca ii raspund si vorbesc pe un alt ton  superior spune ea, dar dupa cateva zile totul revine la normal.

Deasemenea problema curateniei este un alt motiv de discutie intre parinti. Nevoia de libertate, de a fi cu prietenii, a devenit tot mai accentuata, mergand cu ei in oras la o terasa, intr-un parc, pentru a glumi, a ne simti bine.

Adolescenta este o perioada de formare si transformare esentiala in viata tanarului.

 

Note de curs: Introducere in psihologia varstelor



Lasa un comentariu