Adolescentul si complexele de inferioritate



avon.ro

Conceptul de complex psihic

Cel mai adesea se atribuie termenului de complex psihic o semnificatie negativa. De fapt, el desemneaza „o asociere de impulsuri: este o organizare de care avem nevoie pentru actiunea noastra cotidiana” (Juès, 1998, apud Albu, 2002).

In terminologie psihanalitica, complexul psihic desemneaza o combinatie de trasaturi de personale, de dorinte, emotii, sentimente, de atitudini afective contradictorii, practic intotdeauna inconstiente, totul organizat intr-un ansamblu indisolubil, facand parte integranta din personalitate. Pe scurt, este vorba de un „ansamblu de elemente cu o mare incarcatura emotionala, adunate in jurul unui nucleu organizator inconstient” (ibidem).

Complexele se formeaza in primii ani de viata, avand la baza lor intotdeauna cuplul dragoste-ura; ele nu au valente patologice, dar pot sa se dezvolte in aceasta directie ca urmare a unor modificari care apar in timp, sau a unor hipertrofii secundare (Sillamy, 1996).

Atunci cand acestea nu se rezolva in mod normal, ele antreneaza tulburari caracteriale la copil si se prelungesc prin dezordini nervoase la adult.

Complexele psihice fundamentale

Complexele psihice si mecanismele de compensare a lor au fost studiate de catre Alfred Adler (1870 – 1937). El arata ca fiecare eveniment din viata copilului este susceptibil sa conduca la declansarea formarii unui complex psihic.

Principalele complexe pe care le parcurg cele mai multe persoane sunt: complexul lui Oedip si complexul Electra, complexul de abandon, complexul de culpabilitate si complexul de inferioritate etc.  (Nota Echipei: cei mai multi psihanalisti, psihologi afirma fara drept de apel cum ca, toti oamenii la varsta copilariei trec prin complexul oedip/electra. Ei refuza sa gandeasca faptul ca, pot exista oameni care sa nu vada in parintii lor rivali sau care sa nu aiba tendinte asa zis erotice cu parintele de sex opus. Universalitatea acestei teorii nu poate fi fundamentata stiintific – asa cum se doreste in psihologie – avand in vedere ca oamenii, totusi, sunt absolut unici ca structura individuala la nastere, chiar daca sentimente precum furie, agresivitate, violenta ne sunt comune –  cauzele acestora difera de la om la om. Orice persoana care neaga existența acestor inclinatii incestuoase va fi considerata de catre unii psihologi drept refulare, reprimare, fara a i se recunoaste posibilitatea unei structuri psihice normale. Este acest lucru corect? La fetite, in schimb se vehiculeaza  ideea ca ele atunci cand sunt mici, la nivel inconstient apare “invidia de penis” si ca o compensare se presupune ca toate fetitele spun ca vor sa se marite cu tatal lor sau mai rau, sa faca copii cu acesta.  Suntem convinsi ca printre cititori exista si aceia a caror copii nu verifica aceasta teorie- va invitam sa cititi definitia teoriei – mai mult decat discutabila. Desi, se observa clar, rational, anumite inadvertente, nimeni nu a schimbat nimic. Teoria lui Freud a fost criticata dur de-a lungul timpului, dar in scolile din Romania aceste critici nu au avut nici un ecou. Studentii invata aceasta teorie pe care o preiau si o integreaza ca valoare de adevar de 100%, pentru ca asa le-a fost predata. Si in ultima instanta, pornind de la definitia stiintei, daca exista cel putin un caz care infirma teoria respectiva, rezulta ca ori acea teorie nu este buna si trebuie modificata ca sa se poata apoi demonstra generalitatea ei ori ramane ca ea sa se aplice doar unei categorii umane).

De exemplu, aparitia unui frate mai mic intr-o familie determina o serie de modificari in atitudinile fiecaruia dintre membrii acestuia. Prin forta lucrurilor, mama este acaparata de  ingrijirile pe care trebuie sa le dea noului nascut si nu se mai poate acorda aceasi atentie primului nascut. Acesta este frustrat, devine gelos si agresiv la adresa fratelului mai mic, ar vrea ca acesta sa dispara si mama sa se ocupe numai de el.

Copilul mai mare este astfel animat de sentimente contradictorii, de dragoste si ura, de dorinta de reconciliere si cea de agresiune. (Nota Echipei: nu uitati ca aceste lucruri se intampla la probabil 80% din cazuri. Incercati sa nu interpetati  tot ceea ce cititi ca adevar absolut. Intotdeauna vor vor exista exceptii de la regula.)avon.ro

Pentru copil aceasta este o experienta dureroasa, traumatizanta care determina formarea unui complex de intruziune (J. Lacan), avand manifestari de intensitati diferite. Ulterior acestui eveniment totul poate reintra in normal, dar in psihismul copilului amintirea acestor trairi angoasante ramane, nu se sterge si ele pot fi reactivate de noi experiente similare. Protestul inconstient impotriva „intrusului” se poate transpune ulterior in domeniul social sau profesional manifestandu-se, de exemplu, prin asa-numita „incompatibilitate” relationala cu persoanele resimtite ca rivale (Sillamy, 1996).


Sentimentele de inferioritate

Sentimentul de inferioritate este profund resimtit inca din primii ani de viata, atunci cand copilul isi da seama ca este constrans sa faca ceea ce nu doreste sau este impiedicat sa faca ceea ce ar dori la un moment dat. In raport cu adultul, el se gaseste intr-o situatie de inferioritate care, uneori il copleseste.

Atunci cand parintii sau educatorii ii cer copilului sa faca ceva dincolo de posibilitatile sale actuale, sentimentul de incapacitate este confirmat si el se consolideaza, cu toate efectele negative care rezulta de aici: copilul se inchide in sine, se retrage din actiune, sau se refugiaza in reverie. La fel se simte insa si elevul in fata profesorului sau novicele in fata maestrului. (Nota Echipei: o atitudine sanatoasa in viata, este aceea de a recunoaste fata de noi insine ca stim ca nu stim. Astfel, complexul de inferioritate generat de “nestiinta” nu isi va mai face aparitia in procente de 100%, indiferent de varsta. Novicele stie ca nu stie si doreste sa fie invatat  de maestrul pe care el il considera adecvat. Parintii ar trebui sa le dezvolte aceasta trasatura copiilor, inca de mici, ca sa nu ajunga la varsta adolescentei sau la oricare alta varsta, sa traiasca sentimentul inferioritatii. Totul in aceasta lume se dezvolta si se invata).

Radacina tuturor sentimentelor de inferioritate este comparatia cu altii:. „in momentul in care incepem sa comparam calitatile unui om cu slabiciunile noastre, respectul nostru de sine incepe sa se prabuseasca” (Adler). Deseori, sentimentul de inferioritate resimtit (mai mult sau mai putin acut) in prima copilarie dispare doar partial.

Copilul devenit tanar si apoi adult s-a obisnuit sa se considere inferior si mai ales sa se comporte, sa actioneze ca si cum ar fi inferior. Astfel, sentimentul de inferioritate se consolideaza treptat si se transforma in complex de inferioritate. In acest caz, persoana generalizeza o inferioritate partiala (reala sau imaginara) la ansamblul posibilitatilor si capacitatilor sale, convins fiind ca este o persoana lipsita de valoare.

Uneori complexul de inferioritate se cristalizeaza in jurul unei infirmitati reale (tulburare de limbaj), defecte fizice (statura mica, pete pe epiderma etc.) sau caracteristici personale considerate nedezirabile. Foarte multi adolescenti traiesc astfel de sentimente insotite de „senzatia dureroasa ca nu esti bun de nimic, ca nu esti la fel de bun ca alti oameni, ca esti un esec, un vesnic infrant, un dezastru personal, ca esti urat, ca nu esti prea inteligent, ca ai mai putine calitati decat orice altcineva” (Dobson, 1994, apud Albu, 2002).

Mecanismele compensarii

Compensarea sau actiunea de contrabalansare a unei deficiente este un proces adesea inconstient care consta in „a compensa un deficit sau o infirmitate, reale sau presupuse, printr-un comportament secundar, uneori bine adaptat la realitate” (Sillamy, 1996). Potrivit teoriei lui Adler, mari conducatori precum Napoleon sau Rooswelt ar fi cautat gloria pentru a compensa sentimentele de inferioritate provocate de o statura mica sau o stare de sanatate precara.

Compensarea se poate manifesta numai pe plan imaginar – situatia compensarii nevrotice a persoanelor care traiesc pe plan imaginar o viata minunata sau se imagineaza personaje extraordinare pentru a-si masca esecul din viata sociala. Exista insa si fenomenul supracompensarii: individului nu ii mai este suficient sa fie superior intr-un (anumit) domeniu, el vrea sa fie cel mai bun, cel mai puternic, sa starneasca permanent admiratia anturajului sau. Ca urmare, apare ceea ce ce in general este denumit complex de superioritate.

Recomandari pentru adolescenti

Frumusetea, inteligenta si banii sunt, cel putin in ochii adolescentului contemporan, cele trei atribute importante in societatea actuala.

Atunci cand un adolescent descopera ca ii lipseste una sau mai multe dintre aceste calitati, el incepe sa alunece treptat in disperare. In aceasta situatie J. Dobson formuleaza o lista de recomandari, fara pretentia de a oferi o lista completa (Albu, 2002):

  • in primul rand, tanarul trebuie sa invete sa priveasca oamenii din jurul sau. Chiar daca altii par sa nu aiba nici o grija, o privire mai atenta poate sa descope ca si acestia au diferite tipuri de probleme, uneori chiar mai grave, se confrunta cu diverse tipuri de complexe.

Cand va intelege ca si altii sunt asemeni lui, adolescentul nu va se mai simti plasat sub cota normalitatii.

  • in al doilea rand, tanarul ar trebui sa infrunte deschis problema care il framanta, sa defineasca corect problema si sa incerce sa gaseasca o solutie pentru rezolvarea acesteia
  • 0 alta recomandare vizeaza chiar folosirea compensatiei: incercarea de a echilibra punctele slabe cu cele bune. Se pot contrabalansa acele domenii unde tanarul nu are succes prin staruinta de a excela in altele
  • o ultima sugestie: nimic nu este mai util pentru a dezvolta increderea in sine decat o prietenie autentica. Atunci cand adolescentul constata ca ceilalti au o parere (constant) buna despre el, ii va fi mai usor sa se accepte. Nu trebuie sa fie frumos, (foarte) inteligent sau (foarte) bogat ca sa fie placut altora. Iar cea mai buna cale pentru ca cineva sa aiba un prieten este de a fi mai intai el insusi un prieten adevarat

avon.ro

Lasa un comentariu