Abuzul sexual in copilarie



avon.ro

 

Printre sarcinile si temele de dezvoltare ale copilariei se poate urmari linia de dezvoltare spre tandrete si sexualitate. Capacitatea de a investi narcisic si libidinal propriul corp este o sarcina centrala de dezvoltare a copilului. Aceasta se poate realiza mai intai in contactul tandru cu persoana de relatie si datorita spatiului liber pentru o lume variata a fanteziei pulsionale.

Daca adultul aserveste sexual copilul care doreste forme corporale de tandrete, corespunzatoare nivelului sau de dezvoltare, pentru copil a luat nastere o situatie traumatica. Copilul nu are idee despre ceea ce se petrece, cade intr-un abis relational, este incurcat de excitatia corporala, este fixat prin aceasta cerere la o coluziune maligna in relatia familiala si i se pune, cel mai adesea, o interdictie de a vorbi, intarita cu rasplata sau amenintare (de exemplu, amenintarea cu sinuciderea sau cu distrugerea familiei). Copilul se afla intr-o situatie fara iesire si sufera o trauma relationala grava.

Abuzul sexual este un abuz al copilului pe mai multe planuri:

  1. Abuz al trebuintelor de tandrete ale copilului;
  2. Abuz al nevoii copilului de relatie duala;
  3. Abuz al disponibilitatii copilului pentru obedienta;
  4. Abuz al disponibilitatii copilului de a crede cele spuse de parinti si al incapacitatii copilului de a diferentia o apropiere tandra si plina de dragoste de o aservire sexuala;
  5. Abuz al temerii copilului de o distrugere a familiei (consemnul tacerii).

Consecintele pot fi evaluate pe mai multe dimensiuni:

  1. Tipul abuzului. Practicile invazive (de exemplu penetrarea) pot fi foarte daunatoare;
  2. Gradul de gravitate al abuzului. Exemplu, asocierea abuzului sexual cu violenta fizica si maltratarea;
  3. Frecventa si cronicitatea;
  4. Varsta copilului. Cu cat este mai mic copilul, cu atat mai severe sunt consecintele;
  5. Contextul de dezvoltare al copilului – daca abuzul are loc in familie si este exercitat de persoanele de relatie, consecintele sunt mai grave;
  6. Persoana faptasului, gradul de rudenie sau de cunostinta. Consecintele cele mai grave apar la incest cu cea mai apropiata persoana adulta de relatie, cu tatal, mama sau parintii vitregi.

David Kinkelhor si colab. (1984, 1985) vorbeste despre 4 dinamici traumatogene, care desfasoara, fiecare, propria sa actiune patogena. In interactiunea lor, ele se mai pot multiplica.

1. Sexualizarea traumatica.
Dinamica: copilul este recompensat pentru comportamentele sexuale inadecvate varstei, el schimba atentia si ingrijirea pentru supunerea la acte sexuale. Participarea sexuala a copilului devine o valoare in sine: copilul invata idei false despre comportamentul sexual si morala sexuala. Activitatea sexuala este asociata, dupa caz, cu emotii si amintiri negative.

Consecinte psihice:

  • hiperaccentuarea domeniului sexual;
  • confuzie legata de propria identitate corespunzatoare varstei;
  • confuzie legata de normele sexuale;
  • amestecare sau inlocuire a sexualitatii cu dragostea si grija;
  • aversiune impotriva intimitatii sexuale.

Simptome:

  • comportament sexual compulsiv;
  • promiscuitate, prostitutie;
  • tulburarea sexualitatii;
  • evitarea sexualitatii;
  • sexualizarea relatiilor, inclusiv cu proprii copii, ca adult.

2. Stigmatizarea
Dinamica: faptasul isi insulta sau injoseste victima, o forteaza sa tina secrete aceste manevre. In consecinta, victima percepe activitatile ca ceva de care trebuie sa-i fie rusine. Copilul obtine reactii socate in incercarile de deschidere, de comunicare. El este facut responsabil de catre altii. Victima este vazuta de cei din exterior ca „stricat(a)”.avon.ro

Consecinte psihice:

  • sentimente de culpabilitate si de rusine;
  • sentiment de sine diminuat;
  • sentimente de instrainare de ceilalti, pentru ca experientele rusinoase nu pot fi comunicate.

Simptome:

  • autoizolare;
  • delincventa;
  • comportament autolitic; autoranire pana la suicid;
  • consum de droguri si alcool, ca incercari de autoanesteziere si automedicatie.

3. Tradarea
Dinamica: sunt folosite increderea si dependenta copilului. Sunt dezamagite asteptarile sale de aparare si de grija din partea persoanelor de relatie, este nesocotit dreptul copilului la bunastare. Nu sunt realizate sustinerea si protectia din partea unei persoane de relatie, care nu sunt abuzatoare.

Consecinte psihice:

  • doliu, depresie;
  • dependenta extrema;
  • incapacitate de a aprecia faptul ca altii sunt demni de a li se purta doliu;
  • neincredere, mai ales fata de barbati;
  • manie, ostilitate, ca expresie a dorintelor de razbunare;
  • vulnerabilitate crescuta pentru experiente abuzive ulterioare;
  • supunere in relatiile intime.

Simptome:

  • comportament de cramponare;
  • comportament agresiv, delincventa ca perpetuare a dinamicii tradarii in directia unui tert neparticipant;
  • transmitere transgenerationala la proprii copii.

4. Neputinta
Dinamica: granitele corporale sunt incalcate impotriva dorintei copilului, se exercita violenta sau manipulare pentru seducerea copilului; copilul se simte incapabil sa se protejeze sau sa opreasca abuzul; copilul nu poate impartasi credibil aceasta experienta.

Consecinte psihice:

  • sentiment de mare vulnerabilitate a granitelor corporale;
  • angoasa;
  • sentiment scazut al eficientei personale;
  • autoperceptie ca victima fara aparare;
  • trebuinta crescuta de control;
  • identificarea cu agresorul.

Simptome:

  • cosmaruri, fobii, tulburari somatice, tulburari de comportament alimentar si de somn;
  • depresie;
  • disociere;
  • fuga, probleme scolare, chiul;
  • probleme la locul de munca;
  • pericolul unei revictimizari pe baza neajutorarii invatate;
  • comportament agresiv nestavilit pana la delincventa;
  • preluarea rolului faptasului, pentru a transforma neputinta in putere.

5. Parentificarea si atribuiri sociale de rol deformate (in abuzul intrafamilial)
Dinamica: copilul este tarat intr-un rol de adult, adesea de parinte. Adultul abuziv ii acorda o atentie deosebita, recompense inadecvate varstei si este preferat fratilor sau congenerilor. Aceasta merge, adesea, impreuna cu pierderea propriei copilarii si a statutului propriu de copil, „orfanizare”.

Consecinte psihice:

  • slaba toleranta la frustrare;
  • pierderea distantei;
  • inversarea rolurilor generationale;
  • pierderea copilariei.

Simptome:

  • tulburari ale comportamentului social, comportament revendicativ, dominator, manipulativ;
  • conflicte cu congenerii;
  • rivalitate si lupte pentru putere cu adultii;
  • comportament expresiv precoce, pseudoadult.


Profilul faptasului si dinamica familiei

1. Faptasii extrafamiliali folosesc relatiile tulburate ale parintilor cu copiii pentru a castiga increderea victimelor lor – rezulta de aici un risc mare la copiii din familii perturbate sau care au relatii proaste cu proprii parinti.

Baietii sunt supusi mai frecvent decat fetele abuzului extrafamilial si tind sa fie abuzati mai degraba de congeneri si copii mai putin varstnici si sa fie abuzati intrafamilial de fratii mai mari.
Se inregistreaza frecvent situatii de abuz sexual asupra copiilor cu handicap fizic si/sau psihic, care nu se pot apara de abuzuri, de exemplu in institutii, azile etc, cu complicitate masiva si participare a femeilor la acest tip de abuz.

2. Faptasii intrafamiliali
Apare adesea aspectul multigenerational, care este tipic pentru majoritatea cazurilor de incest. „Traditia abuziva” nu se origineaza doar pe linie materna. Tatii abuzati in copilarie devin si ei abuzatori; la fel si barbatii care au vazut in copilarie cum alti copii au fost abuzati sexual de tatii, fratii mai mari sau alte rude.

Tatii incestuosi pot fi clasificati in doua clase mari:

  • Tipul despotic – apare predominant in paturile sociale patriarhale, in care tatii percep copiii si mai ales fetele, ca bunuri personale.

Acesti tati traiesc ca pe o jignire personala indepartarea normala de familie a fiicelor care ating varsta corespunzatoare, reactioneaza gelos fata de iubitii sau prietenii acestora si folosesc atacul sexual, care se dezvolta pe baza unei legaturi strangulatoare deja existente, ca pedeapsa pentru incercarile de revolta sau chiar ca mijloc de a o lega pe fiica de sine si de familie, generandu-i sentimente de culpabilitate si de ambivalenta intense.

Incestul tiranic se fixeaza asupra comunitatii familiale, motiv pentru care multe mame raman legate ambivalent si ezita sa ia masurile necesare legale impotriva tatilor. Sunt si motivele pentru care sotiile din acest tip de familie sunt in mod traditional lipsite de independenta profesionala si se tem pentru subzistenta lor.

  • Tipul cersetor – tatal dependent emotional, dezamagit de sotie si de casnicia lui, comportandu-se fata de copii mai degraba ca un frate, fiind uneori atat de bland si de dependent ca un alt copil al sotiei sale.

Se regaseste in clasa de mijloc, care face eforturi in directia unei convietuiri de tip parteneriat a sexelor si ofera norme de educatie sexuala si morala mai putin rigide. Incestul se dezvolta dintr-o relatie de iubire, care devine mereu mai stransa, de obicei cu fiica cea mai mare, care preia tot mai multe functii de protectie si sustinere pentru tatal aparent atat de slab si de dependent.

Nu e o varianta tiranica si apasatoare ca cea anterioara, dar consecintele sale pot fi mai severe, fiindu-i mai greu sa se elibereze din stransoarea „blanda” pe care o aduce aceasta deformare a familiei moderne.

Desi incestuosul prietenos, care are nevoie de ajutor, poate parea la prima vedere slab si lipsit de putere, Herman (1993) aduce argumente pentru faptul ca acest tip de faptas este extraordinar de abil in ceea ce priveste strategiile de putere si „iti joaca familia pe degete”, realizand manevre rafinate de musamalizare, pentru a impiedica descoperirea sau pedeapsa. Si aici, incestul indeplineste o functie perversa, de mentinere a sistemului familial ca sistem de putere, ceea ce poate stanjeni membrii nonimplicati ai familiei, mai ales pe mama, sa puna capat abuzului.

Comuna ambelor tipuri de tati incestuosi este inlocuirea rolului patern normal, grijuliu si suportiv, cu interesele de aservire si cu o tendinta spre putere absoluta si control asupra copiilor. Activitatea sexuala devine, pe aceasta baza, o „forma erotic pervertita a urii”.

Exista si o pervertire a instinctului matern, adica a comportamentului de legatura si ingrijire la femei. Mama nu isi considera copilul ca pe o fiinta autonoma, cu drepturi proprii, ci ca pe o proprietate personala, chiar ca pe o parte a corpului sau.

Pervertirea materna si paterna a comportamentului de relatie pot interactiona in dinamica familiilor incestuoase. Copilul abuzat de un parinte se refugiaza langa celalalt (de exemplu, fiica sufocata de o mama acaparanta se indreapta spre tata), care abuzeaza si el de functia de „triangulator”, potential eliberatoare, pentru a stabili o relatie diadica exclusiva, incestuoasa.

Indiciul cel mai accentuat al familiilor „incestoide” sau cu „incest latent” sunt coalitiile stranse dincolo de varstele generationale (ex. fiica si tata contra mamei sau mama si fiul contra tatalui), asa-numitul „triunghi pervers”, impreuna cu o sexualizare a comportamentului de relatie, care poate incepe in interactiunea timpurie mama-copil.

Copiii supusi incestului sunt expusi diverselor delegari si proiectii, asteptari de compensare a proiectiilor incestuoase si a proiectiilor de tip „tap ispasitor” ale celuilalt parinte sau ale altor membri ai familiei. Ei se simt distrusi in interior si oscileaza in sentimentul propriei valori intre triumful narcisic si depresia puternica cu autoreprosuri si culpabilitate.

Consecintele pe termen lung ale abuzului sunt vizibile mai ales in domeniile sexualitatii, parteneriatului si dezvoltarii sexuale infantile. In functie de gradul de severitate a abuzului, pot aparea:

  • rata inalta a comportamentului autodistructiv si actiunilor suicidare;
  • simptome depresive si stari anxioase;
  • tulburari de somatizare;
  • tulburari disociative;
  • dependenta crescuta de droguri, alcool, partial in legatura cu prostitutia.

Cu cat mai devreme a aparut abuzul, cu atat mai sever a fost si cu cat mai redusi au fost factorii protectori, respectiv corectori, cu atat mai grava si mai generalizata este simptomatica ulterioara.


Psihoterapia abuzului sexual in copilarie

In terapia copiilor abuzati, se ajunge uneori la stoparea abuzului, foarte dificila in cazul abuzului intrafamilial, deoarece autorii incestuosi au, de obicei, un simt deosebit pentru relatiile sociale de putere. De cele mai multe ori, incestul este bine tainuit, faptasii par surprinsi si au un comportament mai degraba atragator.

Indepartarea copiilor din familie si internarea in clinici sau in plasament aduce pericolul ca unei traume de incest sa ii urmeze o trauma de deprivare. Cea mai eficienta abordare presupune ca justitia sa emita o interdictie de domiciliu impotriva parintelui abuzator.

Unele mame sunt atat de intens prinse in dinamica de putere a sistemului familial dominat de tata, incat prefera sa acopere inconstient comportamentul acestuia si sa sufere mai degraba incestul decat sa riste destramarea familiei, cu riscul saraciei, risc pe care multi faptasi il induc in mod stralucit. Alte mame sunt prinse in dinamica familiei, ca foste victime, in sensul perpetuarii transgenerationale a abuzului. Altele sunt co-faptate la abuz sau prezinta dificultati narcisice de a recunoaste esecul lor ca partenera pentru sot.

Cand abuzul real a luat sfarsit, in terapia copilului se poate incerca elaborarea si ameliorarea consecintelor. Scopul supraordonat al acestei interventii este repunerea in miscare a procesului de dezvoltare a copilului, dificila mai ales pe linia de dezvoltare psihosexuala.

Psihoterapia infantila este reusita atunci cand copilul poate sa-ti reia dezvoltarea psihosexuala, dincolo de sexualizarea patologica generata de comportamentul adultului.
Baza unui procedeu psihotraumaterapeutic reusit presupune o „diferenta optima” intre experienta timpurie traumatogena si alianta terapeutica. Experienta relationala terapeutica este optima atunci cand ea nu este nici prea asemanatoare, si nici lipsita de asemanare cu experienta primara.

Sexualizarea traumatizanta cere, in sensul diferentei optime din partea terapeutului, un comportament in care el nu trebuie sa se dovedeasca nici prea distantat, adica ezitant si temator, dar nici seducator. Daca are loc o distantare supradimensionata, pacientul va avea impresia ca nu poate ajunge la terapeut cu problema sa; o distantare prea mica, adica o apropiere prea mare de pacient, poate conduce chiar la repetarea abuzului in psihoterapie.

Scopul terapiei este diferentierea intre sexualitate, pe de o parte, si iubire, atentie si legatura sociala, pe de alta parte. Copilul/adultul abuzati trebuie sa afle in terapie ca sexualitatea si legatura tandra sunt doua momente independente ale experientei relationale. Acestea se pot uni intr-o legatura de dragoste intre 2 adulti, atunci cand este vorba de legatura intre doi parteneri liberi si cu drepturi egale. Doar in felul acesta se poate rupe legatura patologica din mintea si experienta pacientului, produsa de abuzul copilului, intre sexualitate si tandrete.

Terapeutul trebuie sa formeze cu pacientul sau o relatie de incredere. Echilibrul dintre distantare si apropiere emotionala va duce la obtinerea de catre pacient a ceea ce el isi dorette cel mai mult: atentia demna de incredere, empatica, fara sexualizare, din partea unui adult.

In abuzul extrafamilial, parintii ar trebui implicati in terapie. Ei trebuie sa ii serveasca copilului drept prototip de ingrijire si ar trebui sa ajute la depatirea experientei traumatice.

In abuzul intrafamilial, un setting de terapie familiala este privit cu rezerva.

  • In cazul dinamicii stigmatizarii, terapeutul trebuie sa interpreteze incercarile de autoculpabilizare si sa puna in discutie intrebarea: este aceasta adecvata situatiei, au avut ei cu adevarat o sansa? In relatie, terapeutul este testat inconstient, pentru a vedea daca nu cumva tinde spre prejudecati etiologice.

In terapia copiilor si adolescentilor, poate fi utila folosirea unor grupuri de tineri si adolescenti cu experiente similare, care conduc la depasirea sentimentelor de insingurare, vinovatie si autodiminuare. Grupurile trebuie alcatuite in functie de varsta si de sex.

  • In cazul dinamicii tradarii, trebuie reparata imaginea deformata despre lume pe care cei abuzati au adoptat-o. Abuzatorii nu pierd prilejul de a legitima fapta, fie bagatelizand-o, fie prezentand-o ca pe o fapta buna fata de copil, fie atribuindu-i acestuia intreaga vina sau cel putin o parte de vina.

Terapeutul trebuie sa expuna clar ca nu victima poarta vina, ci faptasul. Este obligatia parintilor sa se comporte abstinent fata de copil. Este important acest lucru, pentru ca victimele nu au, initial, ideea ca lucrurile pot fi vazute astfel, pentru ca aceasta contravine ideologiei promovate de faptat ti propriei lor tendinte de autoculpabilizare.

Increderea pierduta nu este restabilita numai verbal, ci mai ales prin experienta relationala constrastanta in sensul „diferentei optimale”. Terapia devine pentru pacient o situatie model, cu testarea unei mici afectari a granitelor si a unei ruperi a increderii. Este importanta respectarea corecta a regulilor si conventiilor. Intr-un setting de terapie individuala in situatii de criza, trebuie sa fie implicat un tert: un supervizor, un partener de discutie, spre care se poate indrepta pacientul ca spre o instanta de apel, atunci cand relatia terapeutica pare prea amenintatoare.

  • In cazul dinamicii neputintei, se trece in terapie la recastigarea modalitatilor de actiune si siguranta de a se putea apara impotriva atacurilor. Este importanta dinamica transferului si contratransferului.

Terapeutii trebuie sa tina seama de faptul ca ei insisi apar, o perioada mai lunga sau mai scurta, in rolul raului, adica al abuzatorului. Daca pacientul reuseste, in aceste cazuri, sa se apere, eventual si impotriva terapiei, el face experienta unei afirmari de sine reusite.

Daca aceasta experienta are loc in situatia terapeutica, atunci de ea se leaga, mai ales in abuzul intrafamilial, pasul central de invatare, faptul ca este capabil sa se autoafirme si in fata figurilor relationale protectoare. Aceasta experienta posibila in relatia terapeutica trebuie sa se completeze prin cunoasterea tehnicilor de preventie a unor eventuale atacuri ulterioare.

Premisa pentru retrairea si repunerea in scena a experientei de abuz in relatia de transfer este existenta unei relatii terapeutice pline de incredere si practicabile. Daca nu exista inca o relatie terapeutica suficient de practicabila, ca o contragreutate fata de transfer, terapeutul poate cadea intr-o faza de transfer negativ. El devine acum tapul ispatitor si pacientul pune capat terapiei, putand sa se intoarca la idealizarea initiala a faptatului si sa revina spasit in sanul familiei abuzatoare.

O problema importanta in cazul abuzului sexual al copilului este problema preventiei. Acest aspect este luat in considerare din patru puncte de vedere: opinia publica, copiii, potentialii faptasi si parintii.

  • Educarea opiniei publice. Dificultatile majore merg pe doua directii. Fie la nivelul opiniei publice persista credinta ca pericolele sunt exagerate si ca raspandirea epidemiologica este supradimensionata, fie apare o activitate de contra-iluminare, care subapreciaza consecintele abuzului si contesta credibilitatea marturiilor copilului.

Alternativa este prezentarea, la nivelul opiniei publice, in mod realist a problematicii abuzului si atragerea atentiei asupra posibilitatilor de ajutorare si sustinere pentru parinti si copii.

  • Educarea si avertizarea copiilor. O regula comportamentala corecta in acest sens presupune invatarea copilului, inca de timpuriu, sa ii anunte pe parinti sau alte persoane de incredere atunci cand vor sa mearga undeva cu un adolescent sau adult. Mai dificila este punerea problemei atunci cand vorbim despre preventia abuzului intrafamilial.

Programele de preventie pentru copii trebuie sa se realizeze tinand cont de varsta si sexul copilului. Aceste programe sunt orientate spre actiune, mijlocita de jocul de rol, numirea foarte concreta a procedurilor sexuale si a zonelor corporale sexuale, o educatie sexuala liberala, in care sexualitatea sa fie prezentata ca o parte pozitiva a autorealizarii umane. Daca copilul este avertizat numai asupra posibilitatii abuzului, prin informarea bine intentionata poate fi intarita neintentionat o atitudine depreciativa la adresa sexualitatii, a celuilalt sex si a propriului corp.

Este eficienta combinarea informatiilor despre posibilul abuz cu o educatie sexuala care accentueaza aspectele placute si prietenoase ale sexualitatii. Acest aspect este util mai ales in preventia primara, deoarece statisticile arata ca, in multe cazuri, persoanele abuzive au crescut adesea intr-un mediu care unea negarea si deprecierea sexualitatii si un stil violent de educare sau idei strict religioase de educatie.

  • Consiliere si terapie pentru faptas (preventie secundara). Se vizeaza o presiune motivationala corespunzatoare pentru dezvoltarea unor alternative comportamentale si o reactie hotarata de respingere si ingradire a mediului. Se pot organiza grupuri de autoajutorare sau consiliere individuala.
  • Educarea parintilor. Este eficienta mai ales fata de abuzul extrafamilial, dar poate impiedica si abuzul intrafamilial, atunci cand potentialul faptas trebuie sa se teama ca va fi descoperit.

Astfel, copilul va putea vorbi deschis cu parintii sai despre abuzul petrecut sau despre orice incercare de seducere. Capacitatea copilului de a se delimita in fata adultilor si de a spune „nu” este ingradita de un climat educational autoritar-interdictiv.

 

avon.ro

Un raspuns pentru “Abuzul sexual in copilarie”

  1. vitalik says:

    SLUT TUTUROT,mersi mult celor care au publica informatia de mai sus,este bine venit persoanelor care in veata lor au avut parte de un abuz sexual in copilarie si care lamoment traesc cupata neagra pe suflet si trauma pe constiinta,este o alinare sufleteasca ,oidei de curaj si putere de a face cit ma transparenta experienta traita si de aconstiintiza REAL ca am trait aceasta faza ,ca nu se va sterge pina la moarte din inima si suflet nostru NICI O DATA ,dar nici nu pune capat zilelor noastre ,ba din contra neface mai precauti mai constienti de cauza mai puternici la dominatiile sexuale decatre CRIMINALII SUFLETELOR DEOAMENII. capul susu tuturor celor care au trait si sufera pina inziua de ati depe urma ABUZURILOPR SEXUALE SUFERIT IN COPILARIE MERSI MULT…

Lasa un comentariu